Dacă aruncăm o privire în jurul nostru vom observa că majoritatea obiectelor au inscripția „Made in China”. Dar întrebarea este: cum numim persoanele care locuiesc în această țară? Chinezi sau chineji?

Când vine vorba despre denumirea naționalităților, apar uneori incertitudini legate de corectitudinea formei de plural. Adesea, se confundă z cu j, cu toate că j nu apare în forma de singular a cuvântului, pe motiv că ar suna mai bine. Spre exemplu:

sg. chinez – pl. chinezi și nu chineji;

sg. englez – pl.englezi și nu engleji;

sg. japonez – pl. japonezi și nu japoneji;

sg. albanez – pl. albanezi și nu albaneji.

Deci, practic se păstrează și la plural același z, fără nicio excepție, forma de plural fiind dată doar de adăugarea desinenței i.

 

Știai că primul sens al lexemului „chinez” este primar? E adevărat, într-un limbaj învechit și regional, dar totuși prioritizat în DEX. Să aibă legătură primarul cu chinezul? Nu, în niciun caz! Motivul apariției acestei forme se regăsește în etimologia sa, unde sârbii spun knez și maghiarii kenéz. Knez – chinez, seamănă, nu? Privește!

 

Dicționarul Explicativ al Limbii Române (2009)

CHINÉZ¹, chinezi, s. m. (Înv. și reg.) Primar. – Din sb. knez, magh. kenéz.

CHINÉZ², -Ă, chinezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor² (1), privitor la China ori la chinezi²; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi² (1). [Pl. și: (m.) chineji] – China (n. pr.) + suf. -ez.

 

Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (ediția a III-a, 2021)

chinez¹ (primar) (reg., înv.) s. m., pl. chinezi

chinez² (referitor la/din China) adj. m., s. m., pl. chinezi; adj. f. chineză, pl. chineze

 

 

Pornind de la acest termen: chinez vom remarca faptul că și derivatele lui păstrează z: chinezoaică, chineză, chinezește, etc.

 

În concluzie:

Corect: chinezi

Greșit: chineji