„Vreo” sau „vre-o”? Cum se scrie corect?

„Vreo” sau „vre-o”? Cum se scrie corect?

Sinonim cu „aproximativ” ori „circa”, lexemul „vreo” apare uneori scris independent, iar alteori cu o cratimă ce desparte „vre” de „o”. În cazul acesta, probabil că, pentru a soluționa problema, am fi tentați să spunem că acel „o” ar fi pronume, însă nu este deloc așa. Dar cum să fie atunci?

Fie că e la masculin, fie că e la feminin, cratima trebuie exclusă. Dicționarul Explicativ al Limbii Române din 2009 ne oferă o definiție clară a perechii de termeni care sună astfel:

 

VREÚN, VREO adj. pron. nehot.pron. nehot. I. Adj. pron. nehot. 1. Care este un (sau o) oarecare; careva. 2. Aproximativ. ♦ (Cu valoare adverbială) Cam, circa. Vreo doi. ◊ Expr. Vreo doi (sau două) = câțiva (sau câteva). II Pron. nehot. (în forma vreunul, vreuna) Cineva, oarecine, oarecare; careva. [Pr.vre-un. – Var.vrun, vro adj. pron. nehot.pron. nehot.] – Lat. *vere-unus.

 

Valoarea sa morfologică nu rămâne una stabilă, ci este dictată de contextul gramatical, așa că mare atenție la analiză. Dacă primește sensul mai sus amintit, acela de „aproximativ”/„circa”, atunci cu certitudine vom putea afirma că este un adverb.

În schimb, pronumele/adjectivul pronominal nehotărât se va putea foarte simplu distinge în enunțuri precum: Nu cunoști vreo terasă în centrul orașului? Așa cum se vede, în cazul de față „vreo” va fi negreșit adjectiv pronominal nehotărât, întrucât se acordă în gen, număr și caz cu substantivul comun „terasă”.

 

Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române în ediția a III-a, întărește aceste informații, creând două articole separate pentru fiecare dintre părțile de vorbire enunțate.

 

vreo1 (aproximativ, circa) adv.[1]DOOM3

vreo2 adj. pr. f. v. vreun

 

Din lista de erori frecvente poate fi enumerată și varianta pentru masculin a adjectivului, adică „vreun”, care nu se va scrie „vre-un”. Acum că am explicat cât se poate de simplu corectitudinea vocabulelor, sperăm să evităm, pe cât posibil, scrierea lor cu cratimă.

 

 

CORECT: vreo

GREȘIT: vre-o

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Cursurile noastre pentru Evaluare și Bac: aici

 

Ți-a plăcut testul de antrenament? Vezi și:

Expresii și locuțiuni cu termenul „șarpe” + quiz

„Să ști” sau „să știi”? Cum este corect să scriem?

Expresii și locuțiuni care conțin cuvântul „așa” + quiz

Cazurile substantivului

Testul de antrenament 3 pentru Evaluarea Națională (9 mai 2022)

Testul de antrenament 5 pentru Evaluarea Națională (23 mai 2022)

„Vreo” sau „vre-o”? Cum se scrie corect?

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat