Foarte mulți dintre noi utilizăm verbul „a empatiza” în diverse situații, probabil fără a ne fi gândit vreodată că acesta ne ridică câteva semne de întrebare. Există el în limba română?
„A empatiza” a luat sensul de „a te pune în locul celuilalt”. Chiar dacă nu vă vine a crede, în momentul actual acest verb nu este recunoscut în lista lexemelor românești. Pentru a vă convinge de acest fapt luați în vedere consultarea unui dicționar atestat.
În schimb, dacă vorbim despre substantivul feminin „empatie” lucrurile stau diferit. Acesta împreună cu derivatele lui (empatic) pot fi utilizate în combinație cu alte verbe (a avea, a fi, a simți) pentru a reda tocmai ce am vrea să transmitem prin presupusul verb „a empatiza”.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (2009),
empatie sf [Pl: ~ii / E: eg empathy, fr empathie] 1 Intuire a realității prin identificare afectivă. 2 Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. 3 Formă de cunoaștere a altuia, în special a eului social, apropiată de intuiție. 4 Interpretare a eului altora după propriul nostru eu. 5 Transpunere a noastră simpatetică în obiectele exterioare Cf intropatie.
ACTUALIZARE!
Din 2021, odată cu apariția celei de-a treia ediții a dicționarului morfologic, a fost introdus, în sfârșit, și „a empatiza” în lista verbelor atestate și sperăm că și în limbajul nostru de zi cu zi.
Dicționarul Ortografic Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (2021)
+empatiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. empatizez, 3 empatizează; conj. prez. 1 sg. să empatizez, 3 să empatizeze
Să fim mai buni, să empatizăm cu cei din jurul nostru. 🙂
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre!
Alte sugestii pentru tine:
„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?
„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?
„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?
„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?
„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?
„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?