Expresii și locuțiuni care conțin cuvântul „așa” + quiz

Expresii și locuțiuni care conțin cuvântul „așa” + quiz

Fie că este adverb sau adjectiv invariabil, cuvântul „așa” este integrat în multe dintre expresiile și locuțiunile românești. Care e prima care îți vine în minte? Vrem să te destindem și cu altele. Iată lista de mai jos.

Expresii și locuțiuni care conțin cuvântul „așa”

  • așa și așa – nu prea bine, potrivit;

E așa și așa, nu se simte prea bine.

  • aşa că – deci, prin urmare;

Am învins, așa că vom fi premiați.

  • aşa-i cântecul – asta este situația, asta este;

Așa-i cântecul, trebuie să ne adaptăm.

  • aşa şi pe dincolo – în felul în care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul nu vrea să-l spună;

Era așa și pe dincolo… mai multe nu se pot spune.

  • azi aşa, mâine aşa – continuând mereu în același fel;

Așa azi, așa mâine, în felul acesta nu se poate continua proiectul.

  • cam aşa – după cum zici (măcar în parte);

E cam așa cum ai preconizat adineauri.

  • în aşa fel – astfel;

Vom munci în așa fel încât lucrurile să funcționeze cum trebuie.

  • nici aşa, nici aşa – nici într-un fel, nici într-altul; nicidecum;

Nu e nici așa, nici așa… foarte dificilă problema.

  • şi aşa mai departe – etc. (et caetera);

Se cântă, se dansează, se mănâncă, se bea și așa mai departe.

  • şi aşa, şi aşa – și într-un fel şi într-altul;

Se dovedește a fi foarte nehotărâtă. Vrea și așa, și așa.

  • şi aşa – oricum, în orice caz;

Să mergem la cinema, și așa nu mai ajungem la gară.

 

Expresii și locuțiuni care conțin cuvântul „așa”

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

 

Alte sugestii pentru tine:

Expresii și locuțiuni cu termenul „mână”

Expresii și locuțiuni cu termenul „sânge”

Expresii și locuțiuni cu termenul „viață”

Expresii și locuțiuni cu termenul „limbă”

Expresii și locuțiuni care conțin cuvântul „așa” + quiz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus
error: Conținut protejat