Expresii și locuțiuni cu termenul „viață” + quiz

Expresii și locuțiuni cu termenul „viață” + quiz

Termenul „viață” se regăsește în multe dintre expresiile și locuțiunile românești. Cu siguranță ați auzit de multe dintre ele, dar provocarea vă așteaptă la MINITESTUL plasat la sfârșitul șirului. Mult spor!

 

Expresii și locuțiuni cu termenul „viață”

  • a aduce (pe cineva) la viață – a vindeca de o boală grea, a face (pe cineva) sănătos;

Numai doctorul putea să îl aducă la viață.

  • cu prețul vieții – cu orice risc;

Voia să ajungă primul în clasament cu prețul vieții.

  • cu viață – teafăr, viu;

A scăpat cu viață din accident.

  • fără (pic de) viață – fără vlagă, fără vigoare;

A venit la antrenament fără pic de viață.

  • a fi om de viață – a fi om vesel, exuberant, petrecăreț;

Toată lumea îl cunoaște ca fiind un om de viață.

  • pe viață și / sau pe moarte  – din toate puterile, cu înverșunare, punându-și în pericol viața / pentru totdeauna;

Va încerca să reziste conflictului, este pe viață și pe moarte.

  • o viață de om – vreme îndelungată;

Trebuie să muncești o viață de om pentru a-ți cumpăra o locuință.

  • a-și curma viața – a se sinucide;

Din prea mult necaz și-a curmat viața.

  • a înceta din viață – a muri;

A încetat din viață acum mult timp.

  • între viață și moarte –  în agonie;

De câteva zile starea ei s-a schimbat drastic, este între viață și moarte.

  • a duce o viață de câine –  a trăi foarte greu;

Duce o viață de câine de când locuiește singur.

  • a da viață – a însufleți, a învia;

A dat viață cărții prin cuvintele ei.

  • a-și arunca viața în șanț – a-și risca viața;

Și-a aruncat viața în șanț din orgoliu.

  • a-și băga viața în nevoi – a întra /a băga (pe cineva) în mare încurcătură.

Și-a băgat viața în nevoi din neascultare.

 

Expresii și locuțiuni cu termenul „viață”

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

             

Încearcă și cursurile noastre! 

 

Alte sugestii pentru tine:

Expresii și locuțiuni cu termenul „mână”

Expresii și locuțiuni cu termenul „sânge”

Expresii și locuțiuni cu termenul „viață”

Expresii și locuțiuni cu termenul „limbă”

Expresii și locuțiuni cu termenul „viață” + quiz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus
error: Conținut protejat