„Vise” sau „visuri”? Care este forma de plural?

vise sau visuri

De câte ori nu visăm cu ochii deschiși? E doar o întrebare retorică. Poate fi considerată cea mai plăcută stare în care omul are puterea de a-și îndeplini orice dorință existentă.

Termenul vis este unul dintre substantivele care are forme duble de plural și anume „vise”, respectiv „visuri”. Ambele sunt corecte, diferența constă doar în faptul că au înțelesuri diferite.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (2009):

VIS, (1vise, (2,3visuri,s. n.1. Faptul de a visa; imagini și procese psihice care survin în fazele mai puțin profunde ale somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj.De vis = propriu visului; extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv.Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3.Fig. Iluzie deșartă; aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr.A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. – Lat.visum.

Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (2005)

!vis1 (aspirație) s. n.pl. visuri

!vis2 (imagine din timpul somnului) s. n.pl. vise

 

Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (2021)

vis1 (aspirație) s. n.pl. visuri

vis2 (imagine în somn) s. n.pl. vise

 

Ajungem la concluzia că vom folosi pluralul „vise”, atunci când ne referim la imaginile din timpul somnului și „visuri” când vorbim despre aspirațiile, dorințele, iluziile noastre. Substantivul neutru nu a suferit modificări prin trecerea la ultima ediție a dicționarului morfologic, deci regulile au rămas neschimbate.

Vom spune…
A avut niște „vise” stranii în ultimele nopți.
Muncește în fiecare zi pentru a-și urma „visurile”.

 

Prin urmare:

Corect: vise, visuri

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

 

Alte sugestii pentru tine:

Perfect simplu sau mai-mult-ca-perfect? Alege forma corectă!

„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?

„A digera” sau „a degera”? Care este forma corectă?

„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?

„De vină” sau „devină”? Cum scriem corect?

„Vise” sau „visuri”? Care este forma de plural?
Derulează în sus
error: Conținut protejat