Atributul: definiții, tipuri, delimitări

Atributul: definiții, feluri, funcții sintactice

Ne-am propus să facem o sinteză a ATRIBUTULUI care să vină, în special, în ajutorul elevilor din clasa a VIII-a. Acesta trebuie stăpânit foarte bine pentru a face față la ceea ce urmează mai apoi, și anume propoziția atributivă. Mai jos vei găsi o definire a acestei părți de propoziție însoțită de clasificări și exemple concrete.

Dacă ar fi să definim atributul, am spune că este partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume sau numeral cu valoare pronominală).

 

În funcție de partea de vorbire prin care se exprimă, atributul poate fi:

  1. ATRIBUT ADJECTIVAL
  2. ATRIBUT SUBSTANTIVAL
  3. ATRIBUTUL PRONOMIMAL
  4. ATRIBUT VERBAL
  5. ATRIBUT ADVERBIAL
  6. ATRIBUT INTERJECȚIONAL

 

1. Atributul adjectival se exprimă prin:

• adjectiv propriu-zis la orice grad de comparație (Aveți o casă foarte frumoasă.);
• adjectiv provenit din participiu (Angajații căutați de noi se află în străinătate);
• adjectiv provenit din verb la gerunziu (Se mai văd doar coșurile fumegânde.);
• adjectiv provenit din adverb (N-am mai auzit aşa cântec.);
• adjectiv pronominal (Aceste fete se ocupă de organizarea concursului.);
• locuțiune adjectivală (Echipa noastră este formată din oameni de treabă.);
• numeral cu valoare adjectivală (Trei elevi au fost absenți.).

 

Atributele adjectivale exprimate prin adjective pronominale implică o serie de diferențe față de atributele pronominale în genitiv. În cazul atributelor adjectivale, cazul substantivului şi al adjectivului pronominal este acelaşi (pictura mea, pictura aceasta, fiecare pictură, nicio pictură etc.), pe când în cazul atributelor pronominale cazurile sunt diferite (pictura alor mei, pictura acestora, pictura fiecăruia, pictura niciunuia etc.).

Atributul adjectival exprimat prin adjectiv provenit din adverbul astfel se grupează împreună cu prepoziția de prin care este legat de substantiv: Ea este o astfel de persoană.

 

2. Atributul substantival poate fi:

genitival, exprimat prin substantiv în cazul genitiv (Mărimea pantalonilor este M.);
prepozițional, exprimat prin substantiv în cazul acuzativ cu prepoziție (Avea o casă de piatră.) sau cu locuțiune prepozițională (Atitudinea față de părinți este una pozitivă.):
– substantiv în cazul genitiv cu prepoziție (Reacția împotriva atacantului este de condamnat.) sau cu locuțiune prepozițională (Sfoara din jurul parcului este groasă.);
-substantiv în cazul dativ cu prepoziție (Reușita mulțumită muncii l-a înveselit.):
în nominativ, exprimat prin substantiv (Profesorul Ionescu este dirigintele meu.);
în dativ fără prepoziție, apărut într-o constructive modernă (Acordarea de burse studenților reprezintă o motivație.) sau într-o construcție mai veche şi populară, în care atributul determină un substantive nearticulat care denumeşte grade de rudenie sau atribuții sociale (El este domn Moldovei.).

 

Atributul substantival în nominativ este o funcție sintactică nouă în Gramatica limbii române din 2005. Acest atribut determina numai substantive articulate hotărât si nu se desparte prin virgula de regent: profesorul Popescu, oraşul Timișoara, romanul Mara etc.

 

3.Atributul pronominal

genitival, exprimat prin pronume în genitiv (Îmbrăcămintea ei este neadecvată.);
prepozițional, exprimat prin
-pronume în cazul acuzativ cu prepoziție (Una dintre ele a câștigat.) sau cu locuțiune prepozițională (Concursul împreună cu voi este mai interesant.);
-pronume în cazul genitiv cu prepoziție (Protestul contra lor a avut succes.) sau cu locuțiune prepozițională (Avionul din fața mea este gigantic.);
-pronume în cazul dativ cu prepoziție (Reuşita mulţumită lor a uimit publicul.):
în dativ fără prepoziție, apărut în construcții moderne (Oferirea de medalii acestora a fost o încurajare.), în construcții mai vechi (Mihai este unchi aceleia.), în construcții cu un clitic personal, pe lângă substantive sau adjective (Albu-i păr va fi vopsit.) sau cu un clitic reflexiv, foarte rar (În mâna-și  ținea toate dorințele).

Numeralul cu valoare pronominală poate fi:
• atribut genitival: Vom asculta părerile celor trei.
• atribut prepozițional, cu numeralul în aceleaşi cazuri ca substantivul şi pronumele.
Numeralul cu valoare substantivală este atribut în nominativ.

 

Atributul pronominal în dativ fără prepoziție, exprimat prin clitic al pronumelui personal sau refIexiv, nu trebuie confundat cu complementul posesiv. Acest atribut se ataşează unui substantiv, de obicei articulat hotărât (A scris cu mâna-i documentul.), sau unui adjectiv antepus care preia articolul hotărât de la substantiv (Brunetele-i bucle se arată.). Cliticul este subordonat doar substantivului când este atribut (mâna lui, buclele sale). În cazul complementului posesiv, este vorba de o dublă subordonare, atât față de verb, cât și față de substantiv (Şi-a spălat pantalonii., şi-a spălat sieşi; pantalonii săi).

 

3. Atributul verbal

Se poate exprima prin verb sau locuțiune verbală la:

• infinitiv cu sau fără prepoziție (Decizia de a pleca nu-mi aparține.);
• supin (Mașina de spălat s-a defectat.);
• gerunziu (Am văzut peste tot fețe surâzând.).

 

Atributele verbale pot fi determinate de complemente sau circumstanțiale: Visul de a vedea pictura se va împlini. (pictura este complement direct); Visul de a merge acolo a fost îndeplinit. (acolo este circumstanțial de loc).

 

4. Atributul adverbial

Se poate exprima prin:

• adverb cu sau fără prepoziție (Plecarea acasă l-a înveselit. / Casa de acolo este a mea.);
• locuțiune adverbială (Venirea din când în când s-a dovedit a fi de prisos.).

 

 

5. Atributul interjecțional

În construcții cu valoare exclamativă, poate apărea şi atributul interjecțional (Halal prieten ți-ai ales!)

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagraminstagram vox valachorum

Ghidul pentru Evaluarea Națională: aici

 

Dacă ți-a plăcut articolul nostru, îl poți distribui pe paginile tale de socializare; ne-ar ajuta mult! De asemenea, îți amintim că găsești pe site-ul nostru numeroase articole utile! Te-ar putea interesa și altele. Ai mai jos câteva:

„Rucsac” sau „ruxac”? Cum vom scrie acest substantiv?

„Click” sau „clic” Cum se scrie corect în limba română?

Identifică valoarea morfologică a cuvântului (test de 50 de întrebări)

„Aceeași” sau „aceiași”? Alege răspunsul corect!

Tipare textuale: definiții, explicații și exemple

„Shaorma” sau „șaorma”? Cum se scrie corect în română?

„Premisa” sau „premiza”? Care este varianta corectă?

 

 

Atributul: definiții, tipuri, delimitări

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat