Rezumatul fragmentului extras din „Mesteceni de hârtie”

Textul propus pentru rezumare:

Textul 1

Țestoasa o adusese la redacție șeful tipografilor, într-o seară de toamnă. Zicea că o găsise pe aleea din fața tipografiei, când dădea să se suie în mașină și să vină după ultimele pagini ale ziarului. Cum broasca părea derutată și nu se clintea nici îndemnată cu vârful pantofului, tipograful o luase şi-oadusese aici. […] Vreo doi reporteri, ultimii rămași atât de târziu la serviciu, i-au adus de afară, din rondurile de lamarginea drumului, iarbă și frunze, ba chiar și petale portocalii, de crăiță. Broasca i-a refuzat, trăgându-și
în carapace capul pestriț. Reporterii s-au plictisit repede, șeful tipografiei a dispărut și el. Când să stingălumina și să plece acasă, Vladimir s-a aplecat și a apucat cu două degete carapacea rece în care se ghemuia un trup viu. A dus țestoasa acasă și așa a început totul.
În zilele următoare, broasca a refuzat orice fel de legume și fructe și a stat tot mai retrasă. Vladimirşi-a dat seama că, de fapt, era o țestoasă de apă și, prin urmare, carnivoră. A umplut o cădiță de plastic, a lăsat-o să plonjeze acolo şi i-a dat carne proaspătă, atent mărunțită. Țestoasa a prins viață. O vreme i-a mers bine aşa. Apoi, când s-a făcut tot mai frig, s-a retras într-un colț al sufrageriei şi a intrat în hibernare. Din când în când, Vladimir ridica perna îmbrăcată în pluș roșu cu care o acoperise și o privea.

Când a venit primăvara și țestoasa a făcut iarăși ochi, i-a servit câteva mese zdravene, din bucățele de carne de pui și chiar de curcan, apoi a eliberat-o în pădure, pe malul iazului unde putea să trăiască o
sută de ani fără să o mai deranjeze vreodată vreun om.
Vladimir locuia aproape de pădure. […]
Cum lucra doar după-amiezile, Vladimir își petrecea diminețile fie în grădină, ascultând păsările, răsfoind vreo carte așezat pe treptele casei, fie hoinărind prin acest petic verde din preajma casei. Știa și
cu ochii închiși harta nescrisă a acestui ținut, așa cum alții știu străzile şi cele mai întortocheate alei din cartierul în care-au crescut. Poteci bătătorite, dizolvându-se după o vreme pe sub tufe înalte, dispărând
cu totul şi reapărând preschimbate mai departe, mult dincolo de locurile străbătute de cei câțiva rătăciți, subțiate acum, niște poteci fragile, greu de zărit, marcate de o singură pereche de pași, ai lui, dus și întors,
primăvară, vară și toamnă. Povârnișuri şi văi, luminișuri, buturugi înnegrite de ploi, albite de timp, acoperite pe-o parte de mușchi, pe toate le știa nu ca un om născut în ultima casă de la marginea orașului, ci ca o
sălbăticiune, ca o jivină venită pe lume aici, în măruntaiele pădurii, desprinsă direct din contorsiunile vreunei rădăcini acum patru decenii, o prelungire însuflețită a unui lemn viu sau uscat, crescând și hrănindu-se cu aceste forme, miresme, nuanțe șifoșnete. Uneori poposea într-un asemenea loc, se așeza pe un ciot sau se culca direct pe pământ printre arbori, privind cerul printre ramuri înalte, minute în șir sau chiar ceasuri, contemplând jadul* coroanelor vara, hașurile în cărbune ale crengilor iarna. Iată ce nu știa nimeni despre corectorul de ziar Vladimir Pârvulescu

Însă nu din pădure, ci din redacție au ajuns la el animalele următoare, cele pe care avea să le țină scurtă vreme acasă, până s-au întremat, pentru ca apoi să le elibereze. Un uliu păsărar adus chiar de patron dintr-o excursie. Biata pasăre se electrocutase când poposise pe nişte sârme, avea aripile arse. L-au dus la cabinetul veterinarului de lângă ziar, i-au oblojit rănile și, după un timp, când uliului i-au
crescut pene noi, l-au eliberat pe malul râului Argeş, în uralele celor prezenți. Apoi a fost un stârc cenuşiu, adus la redacție cu o Dacie vişinie de […] un omuleţ altminteri nesuferit, care-l găsise cu picioarele prinse în apele înghețate ale râului, la un început de iarnă. Cu stârcul a fost nebunie, se zbătea în maşină și putea să scoată ochii unui om dintr-o singură mișcare cu ciocul său lung. Însă acasă, păsăroiul se liniștise; îi plăcea să se plimbe pe verandă ca un domnîmbrăcat în frac care-și ţine mâinile adunate la spate, mânca aproape orice îi dădea Vladimir– era înnebunit mai ales după ouă– și se culca extraordinar de devreme, astfel încât nu producea niciun deranj cât timp corectorul era la serviciu. Şi el a fost eliberat pe râu, primăvara, iar fotografia lui a ocupat prima pagină a unui ziar făcut într-o duminică.

Veronica D. Niculescu, Mesteceni de hârtie

 

 

Propunere de rezolvare

 

Vladimir Pârvulescu găsește o țestoasă adusă la redacție de șeful tipografilor și decide să o ia acasă. După ce descoperă că este o țestoasă de apă, o îngrijește corespunzător, oferindu-i hrană și adăpost. După hibernare, o eliberează pe malul unui iaz din pădurea pe care o cunoaște foarte bine și unde își petrece mult timp.

Iubitor al naturii și al animalelor, Vladimir salvează și alte viețuitoare ajunse la redacție. Acesta îngrijește un uliu păsărar, rănit prin electrocutare, și un stârc cenușiu, găsit cu picioarele în apele înghețate ale unui râu. După însănătoșire, le redă libertatea. Stârcul este eliberat pe râu, primăvara, poza sa ajungând ,totodată, și pe prima pagină a ziarului făcut într-o duminică.

 

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

             

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)

Derivarea: definiție, clasificări, dificultăți + fișă de lucru PDF

Construcțiile morfosintactice: cerință la Evaluarea Națională

Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională (2022 – 2025)

„Colți” sau „colțuri”? Cum este corect?

„Aș fii” sau „aș fi”? Cum e corect?

„Veni” sau „venii”? Care e forma corectă?