„Vreun” sau „vre-un”? Cum se scrie corect?

„Vreun” sau „vre-un”? Cum se scrie corect?

De nunumărate ori vedem grafiată vocabula „vre-un”. Să fie acel „un” articol nehotărât ori numeral? NU, în niciun caz! Până la urmă, cum se scrie corect?

Fie că e la masculin, fie că e la feminin, cratima trebuie exclusă. Dicționarul Explicativ al Limbii Române din 2009 ne oferă o definiție clară a perechii de termeni care sună astfel:

 

VREÚN, VREO adj. pron. nehot.pron. nehot. I. Adj. pron. nehot. 1. Care este un (sau o) oarecare; careva. 2. Aproximativ. ♦ (Cu valoare adverbială) Cam, circa. Vreo doi. ◊ Expr. Vreo doi (sau două) = câțiva (sau câteva). II Pron. nehot. (în forma vreunul, vreuna) Cineva, oarecine, oarecare; careva. [Pr.vre-un. – Var.vrun, vro adj. pron. nehot.pron. nehot.] – Lat. *vere-unus.

 

Valoarea sa morfologică este aceea de adjectiv pronominal nehotărât, așa cum se poate observa și în exemplul următor: Ai vreo idee? De ce este adjectiv? Pentru că acesta se acordă în gen, număr și caz cu substantivul „idee”.

Este adevărat că dacă suntem puși în situația de a despărți cuvântul în silabe, vom scrie vre-un, însă acela reprezintă un caz izolat. În varianta sa populară îl întâlnim sub forma „vrun”.

Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române în ediția a III-a, întărește aceste informații, creând două articole separate pentru fiecare dintre părțile de vorbire enunțate.

DOOM3 (2021)

!vreun [pron. vre-un] (desp. vre-unadj. pr. m.g.-d. vreunui; f. vreo [pron. vre-o/vrĕo (în tempo rapid)] (desp. vre-o), g.-d. vreunei, g.-d. pl. m. și f. vreunor

DOOM3

DOOM2 (2005)

vreun [pron. vre-un în tempo lent/vreun în tempo rapid] (vre-un) adj. pr. m.g.-d. vreunui; f. vreo [pron. vre-o în tempo lent/vreo în tempo rapid] (vre-o), g.-d. vreunei, g.-d. pl. m. și f. vreunor

Din lista de erori frecvente poate fi enumerată și varianta pentru feminin a adjectivului, adică „vreo”, care nu se va scrie „vre-o”. Acum că am explicat cât se poate de simplu corectitudinea vocabulelor, sperăm să evităm, pe cât posibil, scrierea lor cu cratimă.

 

CORECT: vreun

GREȘIT: vre-un

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

             

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?

„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?

„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?

„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?

„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?

„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?

Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)

Atribut sau apoziție (test grilă de 30 de întrebări)

 

„Vreun” sau „vre-un”? Cum se scrie corect?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus
error: Conținut protejat