SUBSTNATIVUL
Substantivul este partea de vorbire care denumește fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, acţiuni, stări sufletești, în sens larg, obiecte.
Felul substantivului:
- comun, când denumește clase de obiecte de acelaşi fel (casă);
- propriu, când denumește individualităţi, fiind nume de persoane (Matei), de ţări (Italia), de regiuni (Moldova), de localități (Șiria), de ape (Dunărea), de sărbători (Sf. Pavel), de animale (Max) etc. Atenție! Se scriu cu literă mare.
Articolul reprezintă categoria gramaticală a determinării. Articolul însoțește substantivul şi arată în ce măsură obiectul denumit le este cunoscut vorbitorilor.
Articolul este:
- hotărât, când arată că obiectul denumit de substantiv este bine cunoscut vorbitorilor (băiatul, fata);
- nehotărât, când arată că obiectul denumit este mai puțin cunoscut vorbitorilor (un băiat, o fată).
Substantivele colective au la forma de singular înţeles de plural (poporul, majoritatea, mulțimea). Acordul substantivului colectiv ce are funcția sintactică de subiect cu verbul predicat se face la singular (Poporul nostru a rămas învngător.).
Substantivele sunt:
- numărabile (elev, elevi);
- nonnumărabile (nu se pot număra).
Substantivele nonnumărabile pot fi:
► defective de plural (singularia tantum), adică au numai singular (sânge);
► defective de singular (pluralia tantum), adică au numai plural (ochelari).
O categorie separată a substantivelor nonnumărabile sunt substantivele masive, care denumesc materii şi își păstrează caracteristicile, chiar dacă sunt împărţite. Există diferente de sens între numele materiei (ulei) şi sorturile din materia respectivă (uleiuri).
Substantivele sunt de trei genuri:
- masculin (un băiat– doi băieți);
- feminin (o fată – două fete);
- neutru (un tablou- două tablouri).
Substantivele au două numere:
- singular (casă);
- plural (case).
Acum a venit timpul să te evaluezi! 🙂
Link către canalul nostru de YouTube:
Dacă ți-a plăcut articolul nostru, îl poți distribui pe paginile tale de socializare; ne-ar ajuta mult! De asemenea, îți amintim că găsești pe site-ul nostru numeroase articole utile! Te-ar putea interesa și altele. Ai mai jos câteva: