Preparatul a ajuns de mult timp în România, însă denumirea lui scrisă a lăsat o listă bogată de variante precum „shaorma”, „șaorma”, „shaworma” și altele. DOOM a venit în 2022 pentru prima dată cu o formă atestată pentru acest lexem. Să vedem care a fost alegerea Academiei.
Dacă veți căuta în dicționare acest cuvânt, șansele să îl găsiți sunt destul de mici. Cu toate acestea, ne-am străduit să găsim o definiție care să ne ajute în analiza noastră.

șaorma s. f. Fel de mâncare constând din felii subțiri de carne friptă cu ajutorul unui rotisor vertical, servite de obicei cu legume, într-o lipie. Cf. arab. shawarma (شاوارما), tc. șavurma.
Indicațiile ce țin de originea cuvântului ne arată că acesta migrează din zona de sud, regăsindu-se astfel în arabă (shawarma) și turcă (șavurma). Dicțioanrul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române în actualitate pledează pentru două forme care respectă principiul fonologic, începând cu șaorma/șaormă. Forma articulată de genitiv-dativ este șaormei și pluralul șaorme.
+ șaorma/șaormă s. f., g.-d. art. șaormei; pl. șaorme
De asemenea, un derivat al șaormei este șaomeria, locul unde se prepară acest fel de mâncare. Alte caracteristici pot fi observate în articolul de dicționar expus mai jos.
șaormerie s. f. g.-d. art. șaormeriei; pl. șaormerii, art. șaormeriile (desp. -ri-i-)
Chiar dacă vedeți pe vitrine diverse denumiri grafiate, nu vă lăsați influențați de ele. Folosiți cu încredere formele aprobate în română pentru o limbă sănătoasă.
Prin urmare,
Corect: șaorma, șaormă
Greșit: shaorma
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre! 
Alte sugestii pentru tine:
Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)
Derivarea: definiție, clasificări, dificultăți + fișă de lucru PDF
Construcțiile morfosintactice: cerință la Evaluarea Națională
Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională (2022 – 2025)
„Colți” sau „colțuri”? Cum este corect?
„Aș fii” sau „aș fi”? Cum e corect?
„Veni” sau „venii”? Care e forma corectă?


