Rezolvarea testului 4 de antrenament pentru Evaluarea Națională (15 martie, 2021)

test444

Vom încărca aici rezolvarea testului 4 de antrenament (publicat în 15 martie 2021)

 

Materialul îl veți găsi și aici(click pentru descărcare) și haideți să ne apucăm de treabă!

 

 

Subiectul I

A.

Textul 1


     M-am uitat la tata, care avea și el părul ondulat pieptănat pe spate, ceea ce scotea la iveală o frunte înaltă, la fel și tatăl verilor mei, doar că al lui era drept. Așa purtaseră toți tinerii cândva. […]
Aveam ce face, iarna, ordinea celor șapte biblioteci ale familiilor, repartizate pe etaje, dintre care numai una de știință (medicină, chimie, matematică), era tulburată mai des, fiecare își alegea ce-i plăcea. În iarna aia, curând după prima zăpadă, tata-mare ne-a citit unul dintre poemele lui favorite, Dan, căpitan de plai, dar finalurile triste ne supărau. […]
Noi citeam o carte numită Avalanșa, de An Rutgers Van der Leoff, care avea pe copertă niște schiuri înfipte cruciș în zăpadă, așa cum ni le înfigeam și noi, și doi copii alături. Și cartea asta, pe care ne-o dăduse tata, avea părți triste, […] dar măcar se termina vesel, iar copiii erau, cumva, învingătorii. Ca toate celelalte lucruri ale noastre, și cărțile treceau de la unul la altul.           Cărțile aveau un mare avantaj față de patine: nu erau albe și negre și nu trebuia să aștepți să-ți crească piciorul ca să le citești, așa că uneori primeam destul de repede o carte citită de Dina. Părinții spuneau totuși că și mintea crește, la fel ca piciorul, dar, întrucât cărțile nu-ți jucau în mână ca picioarele în ghete, nu se vedea când îți sunt prea mari și nici când îți rămân mici. Nici nu li se toceau canturile*, ca la schiuri. Era deci mult mai bine, cu cărțile decât cu celelalte obiecte folosite de noi, rând pe rând.
N-am văzut pe nimeni din casă citind cu atâta poftă ca tata. Cum avea un ban, cum își lua sau ne lua o carte, pe care o deschidea de parcă ar fi vrut să se mute cu totul acolo, înăuntru. Nici nu mă auzea, dacă-i vorbeam când citea. Tata avea la îndemână un Larousse* în care mă punea să caut cuvinte franțuzești, chiar înainte de a ști limba asta, mi le spunea pe litere, și așa franceza s-a amestecat încetul cu încetul între cuvintele mele. Mergeam uneori cu el la librărie să vadă ultimele noutăți. La câteva zile după ce Tanti mi-a povestit despre prima ei excursie pe zăpadă, m-am îmbolnăvit de gripă. Făcusem febră mare, care nu-mi trecea și transpiram de parcă urcasem și eu pe jos, în fustă lungă, până la cabana Postăvaru. Mama m-a „doftoricit” eficient, cum învățase, ca fiică de medic, că trebuie să facă, însă tata mi-a adus, pe post de medicament, o carte mare și groasă – cu multe desene și poezii și fragmente din cărți de copii pentru oamenii mari –, pe al cărei cotor scria, cu un scris clar, de mână, Antologia inocenței.
Am citit din ea zilnic, toată iarna, și nu m-am mai despărțit de ea niciodată, oriunde am mai locuit.

Ioana Pârvulescu, Inocenții


*cant – margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor
*Larousse – dicționar enciclopedic/colecție de dicționare scoase de editura Larousse

Textul 2


La început au fost poveștile pe care părinții sau bunica mi le spuneau, ori de câte ori îi rugam. Mai târziu, după ce am învățat să citesc, cea mai mare bucurie era să mă ascund într-un colț, cu o carte în mână. Citeam pe nerăsuflate cărți cu poze colorate, fascinată deopotrivă de text și imagine, legând în mintea mea de atunci ceea ce vedeam în pagina tipărită cu ceea ce ochii minții proiectau ‒ peisaje fantastice, creaturi himerice, animale vorbitoare, țări îndepărtate, pirații de pe mările și fluviile lumii, peșteri pline de comori și de pericole, Nautilus înaintând pe fundul mării, condus de singuraticul căpitan Nemo, personajul meu favorit multă vreme. […] Citeam oriunde, în casă și afară, în curtea noastră plină de pomi, unde ai mei puseseră un leagăn în care obișnuiam să visez între două reprize de citit. Îmi amintesc de o ediție superb ilustrată cu
Cele douăsprezece fete de împărat și palatul fermecat, pe care îmi plăcea să o recitesc la fel de mult pe cât îmi plăcea să o privesc. Mai târziu, elevă fiind, am avut norocul ca în drumul meu spre școală să se afle o librărie în care intram zilnic: o încăpere dreptunghiulară, cu dușumea geluită, mirosind a petrosin, cu rafturi de sus până jos, pe trei dintre cei patru pereți. Librăreasa mă cunoștea, iar eu știam deja unde se află cărțile pentru copii, învățasem pe de rost titlurile lor, iar colecția de Povești nemuritoare, numărând mai bine de treizeci de volume, era pentru mine un punct de atracție, tot așa cum, ceva mai târziu, cărțile din colecția Jules Verne aveau să-mi creeze dependență.
Biblioteca mea a început să prindă contur încă de atunci, căci nu mă mulțumeam doar să citesc o carte împrumutată de la biblioteca școlii. Am simțit de mică nevoia de a-mi apropria* cărțile pe care le iubeam, căci voiam să mă pot întoarce oricând la ele, să le răsfoiesc, să le recitesc, să mă reîntâlnesc cu personajele lor, să reintru în atmosfera ce îmi devenise atât de familiară. Nici astăzi nu m-am lecuit, deși numărul cărților din biblioteca mea a crescut amețitor, amenințând să cotropească treptat toți pereții. Descoperisem, citind, că pot trăi mai multe vieți, că îmi pot alege prietenii și îmi pot identifica mai ușor neprietenii, că pot călători nu doar în spațiu, în locuri despre care nici nu mi-aș fi imaginat că există, ci și în timp, în epoci de mult dispărute, acolo unde doar imaginația și lectura te pot transporta. […] Nici măcar atunci când ai mei insistau că trebuie să dorm la prânz nu mă plictiseam, ba chiar aș spune că, dimpotrivă, intervalul acela era pentru mine un prilej de a prelungi întâlnirea cu eroii mei preferați, de a mă alătura lui Robin Hood sau lui Tom Sawyer, căpitanului Nemo și copiilor căpitanului Grant și de a continua aventura pe cont propriu, schimbând traseele și inventând personaje noi. Am înțeles atunci, cu intuiția copilului îndrăgostit de cărți, că o imagine sau un text constituie, de cele mai multe ori,
un punct de plecare pentru imaginația noastră și că ea singură, imaginația, odată pusă în mișcare, ne deschide un număr infinit de posibilități. […]
Mama și Tata iubeau cărțile și cumpărau și ei mereu, mama mai mult romane de secol XIX,
englezești, franțuzești și rusești, iar Tata, biografii ale unor personalități istorice (Alexandru cel Mare și Napoleon erau personajele lui istorice preferate și, cu timpul, au devenit și ale mele) și tratate de istorie universală și națională. […] Cel mai mult mă bucuram când aveam febră și roșu-n gât: atunci, Mama hotăra că nu pot merge la școală și că trebuie să stau în pat și să beau ceai cu miere și lămâie. Eram în culmea fericirii, pentru că asta însemna cel puțin două zile în care puteam citi de dimineață până seara, fără alte obligații.

Carmen Mușat, Ce este literatura și de ce nu putem trăi fără ea?


*a apropria – a-și însuși un lucru
*petrosin – lichid incolor, ușor inflamabil, cu miros caracteristic, obținut dintr-un amestec de benzine ușoare

Rezolvare:

  1. Notează două cuvinte care aparțin câmpului lexical al cărții, valorificând textul 2.Răspuns propus: „poveștile”, „librărie”
  2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.
    Mama cumpără:
    a) biografii ale istoricilor.
    b) cărți din secolul al XX-lea.
    c) romane franțuzești.
    d) tratate de istorie.
    Răspuns propus: c.
  3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.
    Prin lectură, fata descoperă cum poate:
    a) să adoarmă mai repede seara.
    b) să călătorească în alte epoci.
    c) să devină bibliotecară.
    d) să picteze coperta cărților citite.Răspuns propus: b.
  4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.Imaginea de pe coperta cărții Avalanșa conține:
    a) patine și cărți.
    b) cărți și schiuri.
    c) schiuri și copii.
    d) schiuri și patine.Răspuns propus: c.
  5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,
    bazându-te pe informațiile din cele două texte.
Enunțul Corect Incorect
Dan, căpitan de plai era poemul preferat al tatălui. X
În casa în care locuiau copiii erau șapte biblioteci. X
Copilul citește din Antologia inocenței când ajunge la cabana Postăvaru. X
Colecția Povești nemuritoare cuprinde doar 30 de volume. X
Intrarea în librărie devine o obișnuință. X
Eroii preferați ai fetei sunt Robin Hood, căpitanul Grant, Nemo, Nautilus și Tom Sawyer. X

6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual identificat în fiecare dintre fragmentele de mai jos.
a) „o încăpere dreptunghiulară, cu dușumea geluită, mirosind a petrosin, cu rafturi de sus până jos, pe trei dintre cei patru pereți.”

Tiparul textual identificat este cel descriptiv.

b) „atunci, Mama hotăra că nu pot merge la școală și că trebuie să stau în pat și să beau ceai cu miere și lămâie. Eram în culmea fericirii […].

Tiparul textual identificat este cel narativ.

7. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între celed ouă texte-suport.

Răspuns propus:
O legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între cele două texte, se referă la tema acestora. Atât fragmentul extras din „Inocenții” de Ioana Pârvulescu, cât și cel din „Ce este literatura și de ce nu putem trăi fără ea” de Carmen Mușat explorează experiența lecturii.

8. Crezi că este important să ai propria bibliotecă? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 90 de cuvinte, valorificând textul 2.

Răspuns propus: Pentru o persoană pasionată de lectură este foarte importantă o bibliotecă personală. Având o bibliotecă personală, ești posesorul direct al cărților și poți, ori de câte ori dorești, să recitești anumite cărți, să le compari și să îți personalizezi colecția după propriul gust. În fragmentul extras din textul lui Carmen Mușat, autoarea afirmă că, având oricând acces la anumite cărți, le poate reciti și poate retrăi anumite experiențe îndrăgite pe care i le oferă cărțile: „Am simțit de mică nevoia de a-mi apropria cărțile pe care le iubeam, căci voiam să mă pot întoarce oricând la ele, să le răsfoiesc, să le recitesc, să mă reîntâlnesc cu personajele lor, să reintru în atmosfera ce îmi devenise atât de familiară”

9. Asociază cu un alt text literar textul Inocenții de Ioana Pârvulescu, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o asemănare și o deosebire dintre ele.

Fragmentul extras din „Inocenții” de Ioana Pârvulescu scoate în evidență fascinația pentru lectură. Un alt text literar care accentuează această bucurie a lecturii este „Matilda” a lui Roald Dahl. În acest text, micuța Matilda descoperă cititul la o vârstă fragedă și, perseverentă fiind, va găsi drumul spre bibliotecă pentru a se putea bucura de minunatele cărți.

O deosebire dintre cele două texte se referă la atitudinea părinților față de această ocupație. Dacă în fragmentul din „Inocenții”, tatăl fetei este un pasionat al lecturii, fiind, totodată, o influență pozitivă pentru fiica sa, tatăl Matildei are o atitudine de antipatie față de cărți și de educație, în general.

B

.

  1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
    Sunt accentuate corect cuvintele din seria:
    a) plăcere, dincolo.
    b) plăcere, dincolo.
    c) plăcere, dincolo.
    d) plăcere, dincolo
    Răspuns corect: c.
  1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
    Seria care conține doar cuvinte derivate este:
    a) „dreptunghiular”, „norocul”.
    b) „recitesc”, „rafturi”.
    c) „titlurile”, „librăreasă”.
    d) „vorbitoare”, „englezești”.Răspuns corect: d.3. Alcătuiește două enunțuri în care să ilustrezi polisemia cuvântului „a vedea”

Răspuns propus:

Ai văzut ce repede s-a înnoptat? (a observa)

Haide să ne vedem la ora nouă. (a se întâlni)

4. Transcrie din fragmentul următor trei verbe la moduri diferite, pe care le vei preciza: „Nici măcar atunci când ai mei insistau că trebuie să dorm la prânz nu mă plictiseam, ba chiar aș spune că, dimpotrivă, intervalul acela era pentru mine un prilej de a prelungi întâlnirea cu eroii mei preferați.”

Răspuns:

insistau: modul indicativ

să dorm: conjunctiv

aș spune: condițional-optativ

5. Scrie opinia ta despre literatură sub forma unei fraze alcătuite dintr-o propoziție principală și o propoziție subordonată completivă directă.

Răspuns propus: Consider / că literatura este un mod incredibil de a evada din realitate.

6. Rescrie enunțul următor, astfel încât atributul să fie exprimat prin adjectiv pronominal demonstrativ: „biblioteca mea a început să prindă contur”.

Răspuns propus: Biblioteca aceasta a început să prindă contur.

7. Completează spațiile libere din textul de mai jos, reprezentând un mesaj pe care vrei să-l trimiți colegilor de clasă, cu forma corectă a cuvintelor scrise între paranteze.

Vă salut pe toți!
Am terminat de citit ultimele
(ultima) cărți pe care (care, acuzativ) mi le-ați recomandat. Aș fi vrut ca măcar una dintre ele să aibă (a avea, conjunctiv, timpul prezent) un final fericit. Voi ce părere aveți?

Subiectul al II-lea

 

Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să îl caracterizezi pe tata, personajul din textul 1.


În redactarea compunerii:
– vei menționa două trăsături ale personajului; 4 puncte
– vei ilustra două modalități de caracterizare diferite, prin câte o secvență comentată; 6 puncte
– vei corela o valoare transmisă prin acest personaj cu una importantă pentru tine, justificându-ți
răspunsul. 2 punct

Pentru rezolvarea acestui subiect, îți propunem să accesezi materialul nostru despre caracterizarea personajului literar. Click pe butonul de mai jos.

 

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Manualul digital Vox Valachorum: aici

 

Dacă ți-au plăcut testele de antrenament, te-ar putea interesa și:

Punctul ca semn de punctuație și ortografie (.)

Autori români: locul natal al celor mai importanți scriitori (15 întrebări)

Pseudonime literare: recunoști numele real al autorului?

Cum se numesc locuitorii din…? Test de 25 de întrebări cu demonime

Care este forma corectă a cuvântului din imagine? (test online de 30 de întrebări)

 

Rezolvarea testului 4 de antrenament pentru Evaluarea Națională (15 martie, 2021)

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat