Click aici!
Rezolvare Test 13 De Antrenament E.N. SI A (din 24 Mai 2021)

Rezolvarea testului 13 de antrenament (subiectul I, A) pentru Evaluarea Națională (24 mai 2021)

test 13

Vom încărca aici rezolvarea subiectului I A din testul 13 de antrenament (publicat în 24 mai 2021)

 

Materialul îl veți găsi și aici(click pentru descărcare) și haideți să ne apucăm de treabă!

 

 

Subiectul I, A

Textul 1

Se făcură codrii iarăşi de aramă,
Frunzele căzură, iar s-au ofilit.
Tot ce-a fost lumină astăzi se destramă,
Dar ca altădată tot n-ai mai venit. […]


Stau în orice noapte, aşteptând la masă,
Cu lumina-aprinsă până către zori,
Şi-ţi aştept zadarnic pasul de mătasă
Ce preschimbă vorba-n aur şi culori.


N-ai venit de secoli, parcă niciodată,
Mi-ai uitat tristeţea, gândul mi-ai uitat,
Nu mai ştii când singuri şedeam noaptea toată
Şi plângea cu frunze teiu-nfiorat.


Pun şi-acuma cheia tot la locu-n care
O găseai pe vremuri, tot acolo-n cui.
Plopu-aprins de toamnă ca o lumânare,
Luminează locul cu lumina lui.


Îţi aduc aminte, iar se face rece,
Nu mai pot rămâne dacă întârzii,
Stau şi-acum în strada Mierlei, cincisprezece,
În aceeaşi curte cu aurării…


Virgil Carianopol,
Poeziei

Textul 2

Simina Diaconu: Mi se pare că ce scrii tu sună foarte bine, oriunde ai scrie (în cărți, pe blog, pe
facebook). Care o fi explicația? Talent, multe cărți citite, sensibilitate la nuanțe, la ritm?
Veronica D. Niculescu: Mulțumesc mult, ce pot să spun? Dacă ar fi să scotocesc acum după un răspuns,
ar fi tot cel de la începuturi: cred că eu scriu fiindcă nu sunt un bun vorbitor. Am crescut într-o familie unde
se vorbea destul de mult, iar glasul meu mic nu se prea auzea. Am devenit devreme conștientă de absurdul
vorbitului. Am renunțat să încerc. Cel mai adesea, tânjeam după liniște. […] Mi-am dorit mult să cânt. Mi-a
lipsit curajul de a sta singură pe o scenă […]. Nu am putut cânta niciodată în fața cuiva. Scrisul pare, astfel,
singurul concert convenabil, posibil. Tastatura poate că-mi este un instrument muzical. Lumina care licăre
într-o bufniță de ceramică albă, pe marginea biroului, mi-e singurul reflector. Să cântăm. Nu ne-aude
nimeni.
S.D: […] Ce contează mai mult dacă vrei să ajungi scriitor, perseverența sau talentul?
V.D.N.: Oare poate să răspundă cineva? Eu cred că e nevoie înainte de toate de un licăr interior, de o
poftă, o patimă ca o sete, un gol, un dor de ceva. Iar acel ceva e pur și simplu o viață, o altă viață care se
deschide când scrii o poveste. Este iluzia fermecătoare că spui, că ridici din cuvintele tale o lume, altfel
inexistentă – asta ne sucește mințile și ne cheamă mereu spre poveste. Munca vine după acel licăr, dar
este extrem de importantă. Să renunți, să te desprinzi de aici ca să fii prezent acolo. Să fii dispus să trăiești
mai izolat. Să închizi ușa. Să șlefuiești îndelung la pietroi. Am văzut foarte mulți oameni talentați care nu
își pot decupa acest timp, care nu înțeleg că trebuie pur și simplu să se rupă din goana de zi cu zi ca să-și
facă locul și timpul de scris. Să muncească din greu. E un al doilea job, dacă vreți. Cere foarte multe din
tine […].
S.D: De ce preferi să scrii proză scurtă? Doar știi că e mai greu și că se citește mai puțin!
V.D.N.: E foarte posibil ca eu să fi început să scriu proză scurtă fiindcă veneam din zona jurnalistică. Oare
primele mele povestiri, din volumul de debut, deși se opuneau cu poftă jurnalismului, nu erau înrudite cu
reportajele (ca dimensiune, să zicem, poate și ca ritm al poveștii)? Niște anti-reportaje? M-am întrebat. În

următoarele două volume de proză scurtă m-am îndepărtat tot mai tare și de temele inițiale, și de format.

Am abandonat o anumită nuanță de senzațional care cred că se simte în primul volum – unde mă interesa
neapărat subiectul, trebuia să se întâmple ceva, ceva special. Al doilea e complet diferit. La al treilea,
Roșu, roșu, catifea, am căutat simplitatea stilului, și am găsit-o povestind despre copii, și am căutat
ornamente mai sofisticate, și le-am găsit povestind despre bătrâni. Dar înainte de asta am scris un basm,
iar apoi am scris
Simfonia animalieră, care nu-s volume de proză scurtă, ci se plimbă pe o graniță
alunecoasă, ca și cartea nouă pe care o finisez acum – un amestec de proză și narațiune în versuri. Îmi
doresc să mai scriu proză scurtă, foarte scurtă. Dar, la fel de mult, îmi doresc să scriu o singură poveste
lungă, foarte simplă și limpede, ușor de înțeles, aparent ușor de brodat, și cu un mare semn de întrebare
ascuns în pădurea asta de lucruri simple și clare.
S.D: Traducerea e considerată muncă de creație. Știu că naște entuziasm, dar te și epuizează. Nu
există riscul să te supradozezi cu literatură? Și citind, și traducând, și scriind.
V.D.N.: Ba da. Există riscul epuizării când trăiești doar traducând. Epuizare în atâtea privințe. […] Am
tradus douăzeci de cărți și m-am gândit că poate ar cam trebui să mă opresc, măcar pentru o vreme. Dar
ce să fac? M-am gândit, când m-am mutat în București, să mă angajez ca florăreasă. Cred că mi-ar plăcea.
Dar nici n-am apucat să depun vreun CV. Cine m-ar lua? Nu am experiență. Nu e suficient să cunoști
florile, păsările, copacii, să vrei să stai toată ziua cu ochii la ele. La fel cum să fii librar nu înseamnă să îți
placă să stai tolănit cu o carte în brațe. Tot astfel, despre traducătorii de literatură or fi destui să creadă că
stăm într-un hamac și dictăm vorbe unui sclav mut și docil care cu o mână tastează, iar cu alta leagănă o
frunză uriașă de colocazie, să ne mai răcorească pe după urechioare.
S.D: „Singurul meu sport preferat e mersul pe jos. Plimbările lungi, cărora Sibiul le e favorabil. Am
citit că bunicii care se plimbă mult le spun poveşti frumoase nepoţilor la culcare. Mersul pe jos
ajută imaginaţia, e ceva ştiinţific dovedit.” (interviu Tiuk). Te plimbi uitându-te în jur sau uitându-te
înăuntrul tău?
V.D.N.: Din nou, s-au schimbat multe de-atunci. Am alergat două veri. Dar încă mă plimb mult, foarte mult,
fac uneori tururi de câte nouă, zece kilometri. Mă uit la garduri, la pietre, la iarbă, la păsări, la glugile
copiilor și la capetele fularelor, fredonez, apoi mă uit la ferestrele luminate ale caselor seara, și tot privind
acolo, la vreun glob pământesc de pe un birou, la vreo lampă, la vreo mușcată uscată, mă trezesc că
pulsează în mine vreo frază, vreun gând. Dacă aș putea scrie poezie, poate le-aș prinde, pe loc… Dar nu
pot. Și toate astea se sting și mor într-o clipă – iar eu trăiesc cu speranța unei lumi de apoi unde toate
se-adună, unde toate se transformă. Și deodată, târziu, atunci când nu mă aștept, în vreo poveste, se
ivesc din nou lampa, globul pământesc, mușcata uscată.


Interviu cu Veronica D. Niculescu,
realizat de Simina Diaconu, în
Revista de Povestiri

 

Rezolvarea testului este cuprinsă în materialul de mai jos. Subiectul I, A este curpins în primele 8 minute ale materialului!

 

 

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Manualul digital Vox Valachorum: aici

 

Dacă ți-au plăcut testele de antrenament, te-ar putea interesa și:

Rezolvarea testului 10 de antrenament (subiectul I, A) pentru Evaluarea Națională (17 mai 2021)

Rezolvarea testului 10 de antrenament (subiectul I, B) pentru Evaluarea Națională (17 mai 2021)

Punctul ca semn de punctuație și ortografie (.)

Autori români: locul natal al celor mai importanți scriitori (15 întrebări)

Pseudonime literare: recunoști numele real al autorului?

Cum se numesc locuitorii din…? Test de 25 de întrebări cu demonime

Care este forma corectă a cuvântului din imagine? (test online de 30 de întrebări)

 

Rezolvarea testului 13 de antrenament (subiectul I, A) pentru Evaluarea Națională (24 mai 2021)

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat

Ne poți aprecia munca printr-un like pe Facebook. Dacă ai dat like paginii noastre, dă click pe butonul "X"