B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă recunoașterea publică a calităților individuale este sau nu importantă, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din textul Bacovia. Poezie sau destin de Agatha Grigorescu-Bacovia, cât și la experiența personală sau culturală.
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte. 6 puncte
În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus.
SIMULARE Timiș, 2023
Subiectul I (50 de puncte)
Cezar Petrescu nu numai admira pe poet, dar îl și iubea. A scris articole din care se vede dragostea și prețuirea ce acorda lui Bacovia. Era indignat că nu i se rezolva o situație care să-i aducă mai multă bucurie poetului, suferind cum îl știa, și ofensat când era în joc existența, cu toate distincțiile care i se acordau din timp în timp. De câte ori apărea o nouă ediție din poeziile lui Bacovia, scria câte un articol plin de înțelegere a operei, și mai ales a dramei autorului. […]
În 1930, Cezar Petrescu îl întâlnise pe Bacovia pe bulevard, fără să se oprească spre a vorbi cu poetul, acesta fiind foarte gânditor și neobservând, la rândul său, pe confratele scriitor. Datorită acestei întâlniri, Cezar Petrescu a scris un articol intitulat: Bietul poet! […] Articol admirativ, dar și multe compătimiri, care dor. ”Compătimirea micșorează demnitatea omului”, zicea Bacovia.[…]
În acea zi trebui să simt foarte ascuțit acest adevăr. Aveam ore de la zece la unu la liceul unde predam. Terminasem ora de limba română cu clasa a V-a B. Se iscă oarecare agitație printre eleve. Când să-mi iau catalogul spre a coborî de la catedră, o elevă, cea mai îndrăzneață din clasă, mă întrebă:
– Doamnă profesoară, a apărut astăzi un articol, Bietul poet! E vorba de soțul dv., poetul Bacovia? L-ați citit?
Elevele, în așteptarea efectului acestei întrebări, aveau un aer insolent, încât simțeam ca niște palme în plin obraz îndrăzneala cu care îmi aruncau privirile.
– Da, l-am citit! Ce doriți?
– Să ne spuneți și nouă ce vrea să zică Cezar Petrescu prin acest articol?
– Că țara asta nu merită un mare poet, fiindcă îl ofensează, nu-l înțelege și nu-i dă locul ce merită.
Așa s-a întâmplat cu cei mai mari poeți ai noștri, nu numai cu Bacovia.
Am coborât de la catedră în tăcerea grea a clasei, care m-a petrecut până la ieșire într-o liniște adâncă. Am ieșit tulburată și neplăcut impresionată de această scenă. Când am sosit acasă, i-am scris lui Cezar Petrescu o scrisoare, în care îi mulțumeam pentru articolul său atât de bine intenționat, dar îi mărturiseam și la ce fel de interpretări compătimitoare se preta pentru cei ce nu-l înțelegeau în frumoasele sale intenții.
La începutul lui august, Bacovia primi ultima corectură a volumului Cu voi, de la editura Cronicarul, condusă de G.Șt. Cazacu, constantul admirator și discipolul lui. Veni personal să ne vadă și să-i facă această surpriză ”maestrului”.
– Un autor publicat, îmi spuse poetul, comunicând cu cititorii și-a atins finalitatea creatoare. E dureros să scrii pentru sertar. Gândul se cere transmis oamenilor, cu tot ce are mai frumos, mai uman, mai etern. Cel ce gândește are un mesaj social, în primul rând, de transmis semenilor. Necomunicat, acest mesaj îl sufocă, îi ucide elanul de a mai crea și, fără elan creator, un gânditor, un artist, un poet este cu aripile frânte.
Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia. Poezie sau destin
Propunere de rezolvare:
Manifestarea artistică, de-a lungul timpului, a cunoscut vaste materializări, de la reprezentări grafice minimale, până la cele mai complexe capododopere muzicale, plastice, cinematografice ș.a.m.d.. Transmiterea mesajului ori a stării artistului a avut nevoie de un destinatar pentru a putea fi apreciată la nivelul valorii sale. Din punctul meu de vedere, recunoașterea publică a valorilor individuale este importantă în evoluția unui artist.
Pe de-o parte, mesajul artistului trebuie să se răspândească pentru a fi înțeles (și urmat) de ceilalți. Acest aspect este subliniat și de poetul George Bacovia în fragmentul citat. Acesta susține că arta are în primul rând un mesaj social care, dacă rămâne necomunicat, va ucide elanul creator al artistului, acesta rămânând „cu aripile frânte”.
În al doilea rând, ezitarea ori lipsa curajului de a ieși în față cu creația ta îți pot afecta cariera pe termen lung. Nu sunt suficiente talentul și munca, dacă nu afișezi produsul artistic. Lipsa unei promovări pe măsură poate ține un artist în anonimat. Un exemplu concret ar putea fi acela al unui artist debutant (indiferent de domeniul său) care ezită să iasă în față (să cânte, să publice, să joace pe scenă etc.). Talentul său nu va fi niciodată recunoscut, dacă nu poate fi apreciat public.
În concluzie, recunoașterea publică a valorilor individuale este primul pas în evoluția unui artist, indiferent de domeniul în care activează. Mesajul pe care vrei să îl transmiți prin arta ta nu va ajunge niciodată la ceilalți, dacă nu depui un efort în această privință. Mesajul trebuie comunicat, pentru ca artistul să nu rămână „cu aripile frânte”.
Tot pe site-ul nostru vei găsi și continuarea rezolvării acestei simulări (Botoșani, 2023).
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre!
Alte sugestii pentru tine:
Perfect simplu sau mai-mult-ca-perfect? Alege forma corectă!
„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?
„A digera” sau „a degera”? Care este forma corectă?
„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?
„De vină” sau „devină”? Cum scriem corect?