„Maro” sau „maron”? Cum este corect?

„Maro” sau „maron”? Cum este corect?

Marron în franceză, marrón în spaniolă, marrone în italiană… iar în română? Familia de limbi romanice ne oferă mereu indicii referitoarele la termenul răspândit sub aceeași formă. Deci, să fie maro sau maron?

Paleta de nuanțe e aproape infinită, însă nu și combinația de litere pe care o utilizăm pentru a numi corect această culoare. Unii români preiau consoana finală (nazală), n, în pronunție/în scriere. Dar putem să ne lipsim de ea?

Dicționarul explicativ ne oferă variante. Explorându-le vom observa că:

Dicționarul Explicativ al Limbii Române (2009)

MARÓN adj. invar.s. n. v. maro.

MARÓ adj. invar.s. n. 1. Adj. invar. De culoarea castanei coapte; brun-roșcat, castaniu. 2. S. n. Culoare maro (1). [Var.marón adj. invar.s. n.] – Din fr. marron.

 

Pentru că nu e de ajuns să ne oprim doar la un dicționar explicativ pentru a trage concluziile finale, e absolut necesar să aflăm și spusele DOOM-ului.

 

Dicționarul Ortografic Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (2021)

maro1 adj. invar. (pantofi ~)

maro2 s. n.art. maroul; (nuanțe) pl. marouri

Uite că acesta nu e de acord cu lexemul maron. Singura formă normată rămâne maro, fie că ne referim la adjectivul invariabil, fie că îl transformăm în substantiv neutru prin articulare când ne gândim la nuanțele lui posibile.

Și așa, o privire mai minuțioasă poate răsturna regulile! Nu mai spune maron, dacă o făceai până acum, e greșit.

Mi-am cumpărat o pereche de pantofi maro.

 

În concluzie,

Corect: maro

Greșit: maron

 

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?

„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?

„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?

„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?

„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?

„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?

„Maro” sau „maron”? Cum este corect?

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat