„La un moment dat” sau „la un momentdat”?

„La un moment dat” sau „la un momentdat”?

Tu cum scrii? Se va întâmpla „la un moment dat” sau „la un momentdat”? Atâta timp cât nu folosești „launmomentdat” ești mai aproape de adevăr. Să lămurim lucrurile pentru totdeauna.

Nu este vorba despre un cuvânt compus în situația dată, ci de o grupare de cuvinte cu sens unitar. În definiție, discutăm despre o locuțiune adverbială. Sensul ei din dicționar (Dicționarul Explicativ al Limbii Române din 2009) vă este prezentată astfel:

La un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată.

Tot în seria locuțiunilor adverbiale care conțin cuvântul „moment” putem include și „în momentul de față” cu sensul de „actualmente”, „din primul moment” (chiar de la început), „în ultitimul moment” (la limită) și altele.

Probabil că pronunția fugitivă a celor două consoane dentale, t și d, ne fece să credem că lexemul e contopit, însă nu trebuie să ne lăsăm înșelați de acest aspect.

Pătrunzând în profunzimea analizei, vom spune că în construcția „la un moment dat” se regăsește o locuțiune adverbială, dar luate separat într-o altă ordine, formularea moment dat este alcătuită din substantivul moment și adjectivul participial dat (provenit din verb la participiu) de la „a da”.

La un moment dat, vom înțelege mecanismul lexical pentru a nu mai greși.

 

Prin urmare,

Corect: la un moment dat

Greșit: la un momentdat, launmomentdat

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

             

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)

Derivarea: definiție, clasificări, dificultăți + fișă de lucru PDF

Construcțiile morfosintactice: cerință la Evaluarea Națională

Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională (2022 – 2025)

„Colți” sau „colțuri”? Cum este corect?

„Aș fii” sau „aș fi”? Cum e corect?

„Veni” sau „venii”? Care e forma corectă?

 

„La un moment dat” sau „la un momentdat”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus
error: Conținut protejat