„Învârt” sau „învârtesc”? Cum este corect?

„Învârte” sau „învârtește”?

Să tratăm corectitudinea verbului a învârti în funcție de conjugările lui. Voi cum spuneți? „Mă învârt” sau „mă învârtesc în jurul mesei”? Să aflăm răspunsul din sursele normate.

Trebuie să amintim că verbul provine din limba slavă (vrŭtĕti). El este regăsit în multe dintre expresiile românești precum: a se învârti casa cu cineva (amețeli), a-și învârti ochii (mișcarea ochilor în toate direcțiile), a se învârti în horă (a dansa), a se învârti pe lângă cineva (a căuta să câștige simpatia), a învârti pe degete (a conduce după bunul plac). Să privim și articolul de dicționar proaspăt extras din DEX.

ÎNVÂRTÍ, învấrt, vb. IV. 1. Tranz. refl. și intranz. A (se) mișca în cerc, a (se) întoarce de jur împrejur, a determina sau a face o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) răsuci.2. Tranz. A mânui (cu dibăcie) o unealtă, o armă.  3. Refl. A umbla de colo până colo fără scop; a se mișca de jur împrejur, a se întoarce (într-un spațiu îngust); a se foi. 4. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A se îndeletnici cu afaceri (dubioase); a câștiga, a dobândi ceva, a profita (pe căi lăturalnice) de un concurs de împrejurări favorabile. [Prez. ind. și: învârtesc] – Cf. sl. vrŭtĕti.

Întrebarea noastră rămâne fixată însă, asupra formei de conjugare la indicativ prezent. Din Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române deducem că este corect a spune învârt.

! învârti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârt, 2 sg. învârți, 3 sg. învârte, imperf. 1 învârteam; conj. prez. 1 sg. să învârt, 2 sg. să învârți, 3 să învârtă

Prin urmare,

Corect: învârt

Greșit: învârtesc

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

             

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)

Derivarea: definiție, clasificări, dificultăți + fișă de lucru PDF

Construcțiile morfosintactice: cerință la Evaluarea Națională

Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională (2022 – 2025)

„Colți” sau „colțuri”? Cum este corect?

„Aș fii” sau „aș fi”? Cum e corect?

„Veni” sau „venii”? Care e forma corectă?

„Învârt” sau „învârtesc”? Cum este corect?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus
error: Conținut protejat