„Frumoaso” sau „frumoas-o”? Care este forma corectă?

„Frumoas-o” sau „frumoaso”?

 

Pentru unii va părea superfluu acest articol, întrucât greșeala este una cât se poate de banală, însă dincolo de indicarea formei corecte, aș vrea să și explic puțin de ce! Astăzi vorbim despre unul dintre cele mai populare apelative întâlnite mai ales în limba vorbită; problema apare atunci când o scriem însă. Cum este corect: „frumoaso” sau „frumoas-o”?

 

Provenit din latinescul formosus, formosa, formosum, acest cuvânt este unul care s-a înfipt bine de tot în vocabularul nostru, făcând parte din fondul principal lexical și devenind, pe de altă parte, și polisemantic. Vorbim despre un adjectiv variabil, cu patru forme flexionare care, dincolo de sensul estetic, a ajuns să aibă multiple semnificații. Iată câte sensuri ne expune Dicționarul Explicativ al Limbii Române pentru adjectivul „frumos”:

 

FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferei). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

 

Ce facem cu „frumoaso” și „frumoas-o”? Atunci când vrem să îi spunem unei persoane de gen feminin că are trăsături estetice deosebite, recurgem cel mai adesea la adjectivul frumos. În lipsa unui alt substantiv pe care să îl determine, acest adjectiv va deveni substantiv prin conversiune. Există două forme atestate de vocativ pentru acest adjectiv:

• frumoasă
• frumoaso

 

Spre exemplu:

Frumoaso, ce mai faci?

Vii și tu, frumoaso, cu noi?

Ce bine arăți azi, frumoaso!

 

Sunetul / litera „o” nu se desparte de restul cuvântului deoarece nu este o parte de vorbire diferită (pronume, spre exemplu). Acest „o” face parte din declinarea la vocativ și este o marcă a acestui caz. Scriind „frumoas-o” e ca și cum ai scrie „frumoas-ei” sau „frumosu-lui”. Aceste elemente fac parte din flexiunea nominală și sunt sintetice (nu analitice). Sunetul „o” face parte din substantivul (provenit din adjectiv), iar despărțirea sa prin cratimă reprezintă o greșeală. 

 

În concluzie,

Corect: frumoaso

Greșit: frumoas-o