Pentru că întâlnim multe nelămuriri legate de această temă vă propunem o dezbatere a romanului doric. Vom defini contextul și esența lui, alături de trăsături definitorii și nu în ultimul rând de exemple de reprezentați.

Romanul doric face parte din tipologiea romanului românesc. Din perspectiva lui Nicolae Manolescu creațiile epice românești se pot încadra în una dintre cele trei clase ale romanului doric, ionic sau corintic. Vom începe cu primul, amintind că este caracterizat prin narațiuni tradiționale cuprinse începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și până în secolul al XX-lea.

În genere, romanul doric reflectă clasicul roman realist care ține cont de reguli stricte de construcție. Este vorba în primul rând de o perspectivă narativă obiectivă, plin plasarea narațiunii la persoana a III-a și prezența unui narator omniștient. De asemenea, planurile acțiunii sunt multiple, iar textul este structurat în capitole și subcapitole, volume etc. Se prezintă coordonatele spațiale și temporale ale întâmplărilor atunci când naratorul este absent, astfel că prezenta lui nu este obligatorie.

În sfera romanului doric îi includem pe următorii scriitori alături de operele lor:

  • Liviu Rebreanu: Ion, Răscoala; 
  • Mihail Sadoveanu: Frații Jderi, Nicoara Potcoava;
  • Cezar Petrescu: Calea Victoriei; 
  • Marin Preda: Moromeții, iar lista nu se finalizează aici.

Sperăm ca după aceste explicații lucrurile să vă fie mai clare ca înainte. Trăsăturile amintite ar trebui să vă determine să încadrați cu încredere operele epice în tipologia romanului doric.

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Manualul digital Vox Valachorum: aici

 

Vezi și:

„Iona” de Marin Sorescu: particularități de construcție ale unui text dramatic neomodernist

„Baltagul” de Mihail Sadoveanu: particularități de construcție ale unui roman interbelic

Please Login to Comment.