„Aș veni” sau „aș venii”? Cu câți „i” scriem? 1 sau 2?

as-veni-sau-as-venii

Verbul „a veni” este unul dintre cele mai uzuale în limba română (și, probabil, și în multe alte limbi, întrucât utilitatea sa este una incontestabilă). Există, cu toate acestea, dubii în ceea ce privește grafierea corectă a acestui verb în felurite situații. Astăzi vom vorbi despre conjugarea sa la modul condițional-optativ, timpul prezent. Cum este corect: „aș veni” sau „aș venii”?

 

Dacă mai ținem minte lecțiile de română din clasa a V-a (acum a VI-a), ne putem aminti modalitatea de formare a acestui mod verbal. Condiționalul-optativ se formează cu ajutorul verbului auxiliar „a avea” cu formele: aș, ai, ar, am, ați, ar + infinitivul verbului de conjugat. Ce înseamnă asta? Preluăm „mecanic” forma de dicționar a verbului, adăugându-i în față auxiliarul: aș, ai, ar, am, ați, ar. Nu există niciun fel de excepție aici, nici măcar la verbe mai dificile, precum este „a fi”. Regula este simplă și se respectă întotdeauna.

Să vedem, deci, conjugarea verbului „a veni” la modul condițional-optativ, timpul prezent:

eu aș veni

tu ai veni

el ar veni

ea ar veni

noi am veni

voi ați veni

ei ar veni

ele ar veni

 

 

Simplu, nu-i așa? Cunoscând regula de formare, nu ai cum să greșești. Dacă verbul nostru nu are doi „i” la infinitiv, nu va avea nici la modul condițional-optativ, timpul prezent. Să vedem ce ne indică Dicționarul Explicativ al Limbii Române cu privire la verbul „a veni”:

VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după…; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după… 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din…); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la…; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.Vine un an (de când…) = se împlinește un an (de când…). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să… sau de…)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.viu] – Lat. venire.

 

Verbul este unul moștenit din limba latină, de la „venire”, fără a fi intervenit vreo transformare fonetică (cel puțin la infinitiv). Fiind o moștenire latinească a ajuns să cunoască o bogată paradigmă semantică, precum și multe variante regionale, pe care e bine să le cunoaștem, însă nu le vom utiliza în comunicarea formală. Forma de infinitiv are un singur „i”, fapt care face imposibilă forma „aș venii”.

 

Prin urmare,

Corect: aș veni, ai veni, ar veni, am veni, ați veni, ar veni

Greșit: aș venii, ai venii, ar venii, am venii, ați venii, ar venii

 

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagraminstagram vox valachorum

Cursul pentru Evaluarea Națională: aici

 

 

 

Dacă ți-a plăcut articolul nostru, cu siguranță te interesează și alte materiale. Ai o listă cu câteva selecții mai jos

Expresii și locuțiuni cu termenul „foc” + quiz

Gradele de comparație (test grilă recapitulativ de 15 întrebări)

Rolul didascaliilor (a indicațiilor scenice): lecție video explicativă

Rezolvarea subiectului Evaluării Naționale din 22.06.2021 (la limba română)

Expresii și locuțiuni cu termenul „foc” + quiz

 

 

„Aș veni” sau „aș venii”? Cu câți „i” scriem? 1 sau 2?

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat