„Veniți” sau „veni-ți”? Cum vom scrie corect?

veniți sau veni-ți vox valachorum

Despre „veniți” și „veni-ți”…

 

Subiecte peste subiecte de discuție! Cum s-a ajuns la această întrebare? Din căutările pe Google, evident. Haideți să vedem împreună care este forma corectă: „veniți” sau „veni-ți”. Firesc este să ne întrebăm și de ce, nu-i așa? Rămâi până la finalul articolului ca să afli care este motivul pentru care una dintre cele două forme este corectă!

 

Hipercorectitudinea este un fenomen adesea întâlnit. Să zicem doar că uneori ne vine să punem cratime chiar și acolo unde nu ar trebui în mod normal. Așa apar aceste forme care nu se justifică gramatical. În această paradigmă se încadrează și forma „veni-ți”.

Haideți să vedem care este conjugarea verbului „a veni” la indicativ prezent:

 

(eu) vin

(tu) vii

(el) vine

(ea) vine

(noi) venim

(voi) veniți

(ei) vin

(ele) vin

 

Cratima nu se justifică la persoana a II-a, plural, întrucât ea nu desparte două părți de vorbire diferite. Acel „-ți” face parte din verb, fiind marcă a persoanei și a numărului. Varianta „veni-ți” nu există pentru că nu se justifică gramatical. Singura formă corectă este „veniți”.

 

Poate fi utilizată pentru a exprima persoana a II-a, plural.

Exemple:

Veniți și voi la școală?

Veniți des pe aici?

Cum de veniți zilnic la stadion?

Veniți repede! S-a întâmplat ceva!

 

De asemenea, poate fi utilizată pentru exprimarea politeții (pentru singular și plural)

Exemple:

Veniți și dumneavoastră cu noi?

Dumneavoastră cât de des veniți pe aici?

Veniți în vizită pe la noi?

Ați putea să veniți și dumneavoastră la Mihai?

 

 

 

Să vedem ce ne indică Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic cu privire la „a veni”:

 

DOOM3

veni2 (a ~) (a sosi) vb.ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 2 sg. vii, 3 sg. vineimperf. 1 veneamconj. prez. 1 sg. să vin, 3 să viimper. 2 sg. afirm. vino

veni1 (a ~) (a se produce) vb.ind. prez. 3 sg. vineimperf. 3 sg. veneaconj. prez. 3 să vi (Îmi vine să plâng.)

 

 

 

Observăm că nu ni se indică forma de persoana a II-a, plural (cea care ne interesează pe noi în mod direct). Desigur că aceasta nu face excepție de la regulă, de aceea nu a mai fost necesară mențiunea ei. Vom vedea, în cele ce urmează, o definiție a verbului nostru, așa cum apare ea în Dicționarul Explicativ al Limbii Române:

 

VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după…; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după… 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din…); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la…; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.Vine un an (de când…) = se împlinește un an (de când…). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să… sau de…)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.viu] – Lat. venire.

 

Observăm că paradigma verbului este una foarte bogată. Este firesc până la urmă, fiind vorba de un verb foarte des utilizat în limbă, moștenit din latină. Un astfel de verb este încadrabil în Fondul Principal Lexical al limbii noastre.

 

În concluzie,

Corect: veniți

Greșit: veni-ți

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?

„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?

„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?

„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?

„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?

„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?

Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)

Atribut sau apoziție (test grilă de 30 de întrebări)

 

„Veniți” sau „veni-ți”? Cum vom scrie corect?
Derulează în sus
error: Conținut protejat