Vorbim despre o altă mică „anomalie” a limbii noastre. Vrea să lămurim, cu ocazia acestui articol, forma corectă a acestui numeral. Este vorba despre „șapte” și „șepte”. Nu de puține ori mi-a fost dat să aud pe la TV ori radio cuvântul „șepte”. Evident că m-am întrebat dacă este corect. Este o variantă pentru „șapte”?
Conform Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române, singura formă corectă este cea cu „a”, mai precis „șapte”:
șapte2num.invar.; 7/VII
Fie că vorbim despre șapte ca numeral sau ca substantiv (atunci când ne referim la note, mai ales), varianta cu „e” nu figurează în această lucrare. Ea apare menționată de DEX 2009, însă utilizarea sa constituie, în prezent, o abatere de la normă, fapt pentru care nu vă indic să o folosiți! Să vedem ce informații ne oferă Dicționarul Explicativ al Limbii Române despre acest cuvânt:
ȘÁPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. (Expr.) A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. (Expr.) Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) Șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șépte num. card.] – Lat. septem.
Iată că forma „șepte” este, deci, una regională, nu una literară. Utilizarea sa trebuie evitată în comunicarea scrisă sau orală. Având în vedere că etimonul latinesc este „septem”, se poate explica și prezența acestei forme, însă, în prezent, doar forma „șapte” poate fi utilizată în limba standard.
Prin urmare,
Corect: șapte
Greșit: șepte
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre!
Alte sugestii pentru tine:
„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?
„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?
„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?
„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?
„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?
„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?
Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)
Atribut sau apoziție (test grilă de 30 de întrebări)