Pronumele și adjectivul pronominal de întărire

Pronumele și adjectivul pronominal de întărire

„Însumi” sau „însămi”? O întrebare cu răspunsuri variabile: ea ne ajută să facem cunoștință cu pronumele de întărire, care poate deveni și adjectiv pronominal de întărire, în funcție de caz. Să vedem care sunt criteriile pentru a alege forma corectă.

Pronumele de întărire este pronumele (partea de vorbire flexibilă) care pune în evidență persoana despre care se vorbește. Formele pronumelui de întărire se formează de la pronumele însu, însa, înși, însele și formele neaccentuate ale pronumelui personal în dativ: -mi, -ți, -și, -ne, -vă, -le.

 

Actualmente, pronumele de întărire nu mai este utilizat în comunicarea standard, decât în construcții cu prepozițiile: „într-” și „dintr-”: „dintr-însul”, „într-însa”. Formele fără prepoziție vor fi întâlnite doar în cazul adjectivelor pronominale de întărire (acestea însoțesc întotdeauna un substantiv, pronume sau numeral).

 

În limba română, pronumele de întărire (Însuți ai încheiat înțelegerea.) poate fi substituit cu adverbul chiar și un alt pronume personal (Chiar tu  ai încheiat înțelegerea.) sau cu un pronume personal alături de adjectivul singur (Tu singur ai încheiat înțelegerea.).

Mai jos puteți vedea toate formele pronumelui / adjectivului pronominal de întărire clasificate în funție de caz și gen.

  • Persoana I:

N.-Ac.

-masculin: sg. însumi, pl. înșine;

-feminin: sg. însămi, pl. însene;

D. – G.

-masculin: sg. însumi, pl. înșine;

-feminin: sg. însemi, pl. însene;

  • Persoana a II-a:

N.-Ac.

-masculin: sg. însuți, pl. înșivă;

-feminin: sg. însăți, pl. însevă;

D. – G.

-masculin: sg. însuți, pl. înșivă;

-feminin: sg. înseți, pl. însevă;

  • Persoana a III-a:

N.-Ac.

-masculin: sg. însuși, pl. înșiși;

-feminin: sg. însăși, pl. înseși/însele;

D. – G.

-masculin: sg. însuși, pl. înșiși;

-feminin: sg. înseși, pl. înseși/însele.

Pronumele de întărire are de cele mai multe ori funcția sintactică de subiect în cazul nominativ. Ex.: Însămi am condus nava.

 

Adjectivul pronominal de întărire se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină.

Avem enunțul: Andrei și Vlad înșiși au decis ora de întâlnire. Înșiși este adjectiv pronominal de întărire deoarece stă lângă substantivele Andrei și Vald.

Cum realizăm acordul adjectivului pronominal de întărire? Trebuie să fim atenți și să ținem cont de persoana despre care discutăm, dar și de număr și gen. Spre exemplu, dacă ne referim la ea, deducem că pronumele este la persoana a III-a, numărul singular, genul feminin. Astfel că avem forma însă la care se adaugă -și (persona a III-a, singular), formând însuși. Aceasta va trebui așezată pe lângă un substantiv care să fie tot la persoana a III-a, numărul singular pentru a fi posibil să se realizeze acordul.

Adjectivul pronominal de întărire poate avea o singură funcție sintactică, aceea de atribut (adjectival).

Ex.: Noi înșine am rezolvat problema.

pronominal de intarire

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

             

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?

„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?

„Decât” sau „de cât”? Cum le folosim corect?

„Aș fii” sau „aș fi”? Cum e corect?

Test online: AT, CD, CI și CP (propoziții necircumstanțiale)

Simulare Evaluarea Națională 2025 (simulare online – 70 de întrebări)

Adverbul: joc online (clasa a VI-a)

Fișă de lucru: Textul desccriptiv literar în versuri (clasa a VI-a)

 

Pronumele și adjectivul pronominal de întărire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus
error: Conținut protejat