Articolul vă pune la dispoziție modurile de expunere definite individual la care se adaugă trăsăturile și funcțiile lor particulare. Acestea pot fi analizate în diverse texte pe baza cărora doriți să lucrați.

Modurile de expunere reprezintă modalitățile pe care scriitorul le utilizează în operele literare pentru a reda întâmplări, fapte, personaje, fenomene etc.. Acestea sunt: dialogul, narațiunea, descrierea și monologul. Ponderea în alternarea modurilor de expunere amintite poate să difere în funcție de libertatea de exprimare a celui care scrie și de modul în care el dorește să expună realitatea faptelor.

Dialogul este modalitatea de expunere care presupune schimbul de replici între două sau mai multe persoanaje, contribuind astfel la crearea unui ritm și a unui dimamism în relatarea acțiunii. Acest mod de expunere este frecvent întâlnit, mai ales în genului dramatic și în cel epic.

  • format din replici;
  • ajută la caracterizarera personajelor;
  • utilizarea liniei de dialog și a celor două puncte, ca semne de punctuație și ortografie;
  • verbe specifice: a spune, a zice, a întreba, a răspunde.

Foarte cunoscut probabil că vă este dialogul personajlor lui Caragiale din D-l Goe:

„– Ce e vinovat băiatul, dacă i-a zburat pălăria? zice mam’ mare.

– De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră! zice cu pică urâtul.

– Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mița urâtului…

– Uite ce e, cucoană, zice conductorul, trebuie să plătiți un bilet…

– Să mai plătim? n-am plătitără o dată?”

Narațiunea reprezintă modul de expunere propriu genului epic prin care se prezintă o întâmplare sau o succesiune de întâmplări fie ele reale sau imaginare, atribuite unor personaje.

  • întâmplări prezentate în ordine cronologică/pe secvențe;
  • acțiunea ca element predominant;
  • prezența personajelor;
  • verbul ca principală parte de vorbire.

În Prâslea cel voinic și merele de aur, un fragment al narațiunii se prezintă astfel:

„Atunci, cu ochii țintă la pom, luă arcul și sta gata; fâșâitul se auzi mai tare și un oarecine se apropie de pom și se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două și, când dete cu a treia, un geamăt ieși de lângă pom și apoi o tăcere de moarte se făcu.”

Descrierea este modalitatea de expunere cu ajutorul căreia se prezintă peisaje, portrete, obiecte sau altele. Se întâlnește de cele mai multe ori în operele lirice, dar în același timp este prezentă și în cele epice, împletindu-se foarte bine cu dialogul și narațiunea.

  • utilizarea preponderentă a substantivelor, adjectivelor, și adverbelor; a verbelor statice;
  • existența imaginilor artistice și a figurilor de stil;
  • prezentarea unor trăsături în detaliu.

Descrierea poate fi:

  • de tip portret (prezintă trăsături fizice și morale);
  • de tip tablou (descrierea unor elemente din mediul natural, social etc.).

Mihail Sadoveanu conturează portretul fizic de o frumusețe aparte a Vitoriei Lipan din romanul Baltagul astfel:

„Ochii ei căpri, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duşi departe…Nu mai era tânără, dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire. Ochii îi străluceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe.” 

Monologul reprezintă modul de expunere care permite personajelor să își analizeze sentimentele proprii sau ale celorlalte personaje, alături de efectele generatoare ale acestora. Poate fi întâlnit în toate cele trei genuri literare.

  • monologul interior (gândurile personajelor) expune trăsături intime;
  • textul este scris la persoana I;
  • utilizarea ghilimelelor ca semn de puctuație.

Cea de-a doua parte din Amintiri din copilărie de Ion Creangă se deschide cu un monolog nostaligic al pesonajului principal:

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa parinteascã din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam…”

Toate aceste moduri de expunere pot fi folosite în scrierile personale (texte, compuneri). Atunci când cerința are în vedere realizarea unu text descriptiv este cert că trebuie să ne focalizăm atenția asupra descrierii. Dacă în schimb se cere un text narativ, ne vom concentra pe întâmplările care vor urma să se deruleze în acesta după propria noastră imaginație și așa mai departe și cu monologul și dialogul.

Modurile de expunere

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

 

Vezi și:

Genul liric: mesajul textului literar. Cum rezolvăm o astfel de cerință?

Please Login to Comment.