„Același” sau „acelaș”? Care e varianta corectă?

Încă mai există unele „neînțelegeri” atunci când vine vorba de pronumele demonstrativ de identitate – i.e. acelaș(i), aceeaș(i). Avem în vedere forma de nominativ-acuzativ, de data asta! Cu toate acestea, probleme se răsfrânge asupra întregii paradigme! Răspunsul simplificat este clar pentru toată lumea – atunci când avem îndoieli asupra acelui „i” final, trebuie să reținem […]

Mutulică, nătăfleață, puișor? – Cum se numesc acest substantive?

Substantivele de gen comun reprezintă acele substantive cărora, dacă le scoatem din context, nu le putem stabili genul.   Vorbim despre o situație aparte în limba română; în cazul de față, distincția de gen se poate face exclusiv din context. Aceste substantive pot reprezenta atât genul masculin, cât și pe cel feminin. Astfel de exemple […]

„Vedetă” sau „vendetă”?

„Vedetă” sau „vendetă”? Care să fie forma corectă?   Ei bine, aici depinde la ce vrem noi să ne referim. Dacă vrem să ni se clarifice lucrurile, nu avem decât să consultăm DEX în privința aceasta.   Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române:   „vedetă” înseamnă:  Actor sau actriță care deține un rol principal într-un […]

Broască – broscoi, lup – lupoaică, girafă – „giră..foi?”?! – Substantivele epicene

Substantivele epicene sunt acele substantive care nu prezintă forme diferite pentru cele două sexe. Atfel că, pentru o delimitare clară, trebuie specificat într-un context sexul acelei ființe. Acestea se întâlnesc adesea în cazul unor specii de animale, dar putem discuta despre substantive epicene și în cazul unor situații care se referă la om. Aceste substantive […]

Page 32 of 32
1 30 31 32
Derulează în sus
error: Conținut protejat