Din când în când nu trebuie să uităm să mulțumim pentru ceva. Dacă preferăm o variantă mai stilizată, putem folosi cuvinte alese, chiar dacă sunt ele mai înechite. Astăzi avem de a face cu o asemenea formulă, de aceea întrebarea zilei se referă la forma sa corectă „bodaproste” sau „bogdaproste”. Care dintre cele două e corectă? Ce sens are această construcție? Ce este ca parte de vorbire? Vom răspunde, în cele ce urmează, la aceste întrebări.
Conform Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române, ambele forme sunt corecte și acceptate. Putem utiliza atât „bogdaproste”, cât și „bodaproste” în egală măsură:
bogdaproste/ bodaproste (pop.) (-da-pros-) interj.
Observăm că DOOM-ul ne indică faptul că acest termen este încadrat în categoria interjecției, fiind adesea utilizat în locul lui „Mulțumesc!” sau „Să fie primit!”. Sensul este, desigur, unul religios, la bază. Termenul nostru este de proveniență slavă, avându-și originile în bulgară. Traducerea aproximativă ar fi „Dumnezeu să îți ierte păcatele”. Cu toate acestea, s-a extins din punct de vedere semantic, fiind utilizat pe scară largă drept echivalent pentru „Mulțumesc!”. Să vedem, în cele ce urmează, ce definiție ne oferă Dicționarul Explicativ al Limbii Române pentru „bogdaproste” / „bodaproste”:
BOGDAPRÓSTE interj. (Adesea substantivat) 1. Cuvânt de mulțumire adresat celui care dă ceva de pomană. ◊ Loc. adj. De bogdaproste = de pomană. ◊ Expr. Ca un pui de bogdaproste = (despre copii) nenorocit, prăpădit. (Fam.) A umple de bogdaproste = a ocărî (2). 2. Cuvânt prin care se exprimă ușurarea de a fi scăpat de o nenorocire, de o grijă etc. [Var.: bodapróste interj.] – Din bg. bog da prosti.
Prin urmare,
Corect: bogdaproste, bodaproste
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre!
Alte sugestii pentru tine:
„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?
„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?
„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?
„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?
„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?
„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?
Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)
Atribut sau apoziție (test grilă de 30 de întrebări)