În cadrul acestui articol, vom posta baremul pentru testul de antrenament numărul 26 pentru Evaluarea Națională publicat în data de 26 februarie 2024 [marca Vox Valachorum]. Testul de antrenament este conceput de pagina Vox Valachorum și are rolul de a servi drept material auxiliar elevilor de clasa a VIII-a. Prezentul test a fost conceput în conformitate cu programa pentru examen, urmărind să vină în ajutorul elevilor și al profesorilor de limba și literatura română. Obiectivul nostru este de a posta săptămânal astfel de materiale pentru a putea oferi suport urmăritorilor noștri.
Orice observație sau completare poate fi făcută utilizând mijloacele media de contact [Facebook, Instagram, YouTube, e-mail etc.]. Apreciem feedbackul dumneavoastră și doar cu ajutorul acestuia putem progresa! Testul poate fi descărcat în format pdf. și listat ulterior pentru a fi lucrat acasă sau la clasă.
Descarcă:
Test de antrenament nr. 26
Descarcă:
Barem test de antrenament nr. 26
Sperăm ca materialele noastre să vă fie de un real folos și să vă ajute în pregătirea pentru examene. Pe site-ul nostru găsiți multe alte materiale utile, precum: articole care acoperă diverse aspecte teoretice utile pentru Evaluare și Bacalaureat, teste grilă menite să te ajute în aprofundarea materiei, materiale video cu lecții explicative, teste de antrenament eliberate de Ministerul Educației și, de asemenea, rezolvări propuse pentru acestea, informații ve vizează sistemul educațional românesc, știri din sfera educației etc..
Texte suport folosite:
Textul 1
N-aş putea să spun cui datorez faptul că deşi am fost dat la şcoală la opt ani, cu scopul mărturisit de tatăl meu să învăţ doar sa mă iscălesc şi pe urmă, asemeni fraţilor mei mai mari, să ar pământul şi să cresc vite, totuşi întreaga familie a renunţat mai pe urmă la această idee. Fiindcă în primul an abia am trecut clasa, deşi m-am trezit cu uimire citind.
Atunci de ce m-au dat mai departe să urmez şi clasa a doua pe care abia am trecut-o? Ulterior toţi au spus că învăţam bine. Dar asta nu era adevărat. Numai eu ştiu ce-am putut trăi în anul următor, la ce tortură am fost supus şi cum soarta mea s-a decis parcă ignorându-mă. De la începutul anului nu putusem învăţa nimic, nu aveam cărţi. Mama îmi făcuse rost de cinci lei, mi-i dăduse şi-mi spusese să-mi cumpăr cu ei “măcar Citirea”. M-am dus acasă la învăţător, pe care l-am găsit în curte cu alţii, beau cafele şi jucau tabinet, şi l-am strigat. A venit la gard. I-am spus ce vroiam, şi el a întins mâna şi i-am pus în palmă mica monedă galbenă.
— Ce să-ţi iau eu, zice, cu cinci lei? O Citire costă vreo douăzeci şi cinci de lei.
— Dom’le învăţător, i-am spus eu atunci, care mă gândisem o clipă că ar putea da de la el restul, dar îmi spusesem în acelaşi timp că nu putea să facă aşa ceva, că nu eram fi-său, luaţi-mi un maculator să am măcar pe ce scrie, că de învăţat pot să mă mai împrumut, dar de scris nu pot să scriu în caietele altora.
— Aşa e, zice, bine, când o să mă duc pe la Roşiori, o să-ţi cumpăr un maculator. Da’ tac-tău de ce nu-ţi dă bani de cărţi, că nu e om sărac?
— Mă mir că mă lasă să viu şi aşa, darmite să-mi mai cumpere şi cărţi.
— Aşa e, a zis învăţătorul senin, şi a dat creanga de măr pe sub care venise la mine la o parte şi s-a întors la masă să-şi continue jocul întrerupt.
În iarna aceea hotărârea tatălui meu de a nu mă mai lăsa să mă duc la şcoală a devenit, practic, un fapt, deşi din gură nu mă oprise; nu aveam cu ce mă încălţa. M-am dus doar când am putut merge desculţ; şi atunci am trăit acele ore de spaimă despre care am pomenit al cărei motiv dacă s-ar fi dezvăluit s-ar fi pe trecut o catastrofă. Conştiinţa măsura proporţiile dezastrului care ar fi urmat, iar instinctele tremurau: nu se ştie ce-aş fi ajuns în viaţă dacă jocul întâmplării, al cărei erou eram, s-ar fi destrămat şi eu aş fi apărut în ochii învăţătorului aşa cum eram şi nu cum, prin nu ştiu ce mister, credea el că sunt. Adică dintre cei mai buni… Se apropia sfârşitul anului şi dascălul examina toată clasa, să vadă pe care trece, pe cine premiază şi pe cine lasă repetent. Scotea câte cinci sau şase la tablă şi îi asculta.
Viața ca o pradă, Marin Preda
Textul 2
Școala era una de cartier, la vreo zece minute de mers pe jos de casa noastră, ca să ajungem la ea trebuia doar să ieșim din bloc, să facem cîțiva pași pînă la intersecția cea mare de la Eminescu, apoi să așteptăm la semafor ca să trecem strada, să mai mergem vreo 200 de metri pe Calea Moșilor, pe lîngă patiserie și librărie, și s-o cotim la dreapta pe prima străduță, strada Oltarului, care se sfîrșea cu clopotnița de la biserica Silvestru. Odată ce o coteam pe străduță, pentru mine începea deja o altă lume – lăsam în spatele blocurile noastre socialiste și linia tramvaiului 21 și intram într-un spațiu umbros al castanilor, duzilor și salcîmilor, al caselor și vilelor interbelice, cu curți năpădite de verdeață, cu cîini și pisici, al Daciilor parcate alandala de sub care ieșeau mai mereu picioarele unor domni care reparau la ele cîte ceva, al desenelor strîmbe cu creta de pe trotuare – șotron, „melcul“, „frunza“, „țările“[…].
Nu-mi aduc aminte multe din prima zi, în afară de pauza de prînz în care a trebuit să-mi mănînc sendvișul din ghiozdan. Mi-a fost și sete, dar am găsit pe culoarul școlii niște țîșnitori din care am putut să beau apă. Nu-mi imaginam că, 30 de ani mai tîrziu, alții copii vor putea sta la ore cu cîte o Cola pe bancă, nu băusem niciodată Coca-Cola, doar Pepsi, iar Pepsi găseam doar prin vacanțe, la restaurante, era o băutură de vacanță. La școală, aveam doar sendviș și țîșnitoare. În recreația mare, am descoperit în curtea școlii un castan uriaș, nici cinci copii din clasa întîi nu puteau să-l înconjoare cu brațele, am încercat, ne-am lipit de trunchiul castanului, ținîndu-ne de mîini și împiedicîndu-ne de rădăcinile lui la niște șerpi. A devenit jocul nostru preferat din pauză, în clasele mici, acum cîțiva ani am fost să vizitez castanul, l-au tăiat de multă vreme. La finalul orelor, noul meu coleg de bancă, Sorin, m-a întrebat dacă nu aș vrea să merg pînă la el acasă, ca să-i văd mașinuțele. Stătea la doi pași, în primul bloc de pe Calea Moșilor, cum veneai pe strada Oltarului spre dreapta. Adică blocul cu pescăria. Am fost repede de acord, oricum nu aveam nici un chef să mă întorc acasă, unde nu mă aștepta nimeni. Ai mei erau la serviciu pînă la ora patru, eu trebuia să intru în apartamentul nostru cu cheia mea atîrnată de gît și să mănînc ce îmi lăsase mama în frigider. Din nou, acum, mi se pare foarte straniu că mă lăsaseră să mă descurc complet singură în prima zi de școală, fără să-și facă probleme, dar probabil că nu aveau o altă variantă – nici o bunică, nici o bonă. Am stat vreo două ore acasă la Sorin, mama lui era casnică, ne-a hrănit cu ciorbă și chiftele și ne-am jucat cu mașinuțe teleghidate. Cînd am plecat în sfîrșit spre casă, cu cheia bălăngănindu-se la gît, mi-am dat seama că uitasem ghiozdanul cu Mihaela și Azorel la Sorin, dar mi-am zis: „Las’ că-l iau altă dată!”. La intersecția cea mare de la Eminescu, am văzut-o pe maică-mea care făcea treișpe-paișpe, s-a repezit la mine: „Te aștept aici de două ore! Ca să te văd cum traversezi, dacă ai înțeles ce ți-am explicat. Unde ți-e ghiozdanul? Unde ai fost?”. „La Sorin, ca să ne jucăm cu mașinuțele!”, am răspuns cît se poate de sincer. Acum mă gîndesc că lumea noastră, de pe Calea Moșilor, era atît de mică, încă mi se părea de-a dreptul imposibil să ne pierdem unii de alții.
Adina Popescu Prima zi de școală, publicat în Dilema Veche nr. 1033 din 25 ianuarie – 31 ianuarie 2024
Descarcă materialul .pdf „Testul de antrenament” de mai sus pentru a vedea cerințele complete! Mult succes!
Descarcă materialele .pdf „Testul de antrenament” și „Baremul pentru testul de antrenament” de mai sus pentru a vedea cerințele complete! Mult succes!
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre! 
Alte sugestii pentru tine: