Baremul pentru testul de antrenament numărul 10 pentru Evaluarea Națională (22 noiembrie 2022) [marca Vox Valachorum]

Baremul pentru testul de antrenament numărul 10 pentru Evaluarea Națională (22 noiembrie 2022) [marca Vox Valachorum]

În cadrul acestui articol, vom posta baremul pentru testul de antrenament numărul 10 pentru Evaluarea Națională publicat în data de 22 noiembrie 2022 [marca Vox Valachorum]. Testul de antrenament este conceput de pagina Vox Valachorum și are rolul de a servi drept material auxiliar elevilor de clasa a VIII-a. Prezentul test a fost conceput în conformitate cu programa pentru examen, urmărind  să vină în ajutorul elevilor și al profesorilor de limba și literatura română. Obiectivul nostru este de a posta săptămânal astfel de materiale pentru a putea oferi suport urmăritorilor noștri.

sigla titlu Vox Valachorum

 

Orice observație sau completare poate fi făcută utilizând mijloacele media de contact [Facebook, Instagram, YouTube, e-mail etc.]. Apreciem feedbackul dumneavoastră și doar cu ajutorul acestuia putem progresa! Testul poate fi descărcat în format pdf. și listat ulterior pentru a fi lucrat acasă sau la clasă. 

 

 

Descarcă:

Testul de antrenament nr.10

Descarcă:

Baremul testului de antrenamnet nr.10 (22.11.2022)

 

 

Sperăm ca materialele noastre să vă fie de un real folos și să vă ajute în pregătirea pentru examene. Pe site-ul nostru găsiți multe alte materiale utile, precum: articole care acoperă diverse aspecte teoretice utile pentru Evaluare și Bacalaureat, teste grilă menite să te ajute în aprofundarea materiei, materiale video cu lecții explicative, teste de antrenament eliberate de Ministerul Educației și, de asemenea, rezolvări propuse pentru acestea, informații ve vizează sistemul educațional românesc, știri din sfera educației etc..

 

Texte suport folosite:

 

Textul 1

 

Ieri!… cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,

Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,

Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;

Ieri… poveste, cu eroii — oase putrede-n mormânt.

 

Astăzi?… lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,

Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,

Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte

Ţărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.

 

Mâini?… o strângere din umeri a enigmei întrebate;

Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,

Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.

Mâine… mâine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!

Ieri, azi, mâine, Alexandru Vlahuță

 

Textul 2

 

Încă de când a început să observe mişcările regulate ale soarelui şi stelelor, omul şi-a pus problema trecerii timpului. Evidenţa timpului a fost o modalitate prin care omenirea a observat şi reprezentat progresul civilizaţiilor. Preistoricii urmăreau fazele lunii. Egiptenii şi grecii se foloseau de constelaţii pentru a determina ora şi perioada din an şi de cadrane solare. Un cadran solar simplu măsura durata unei zile, dar s-a observat ulterior că durata unei zile variază în funcţie de perioada din an.

Printre primele obiecte de măsurare a timpului se număra lampa cu ulei, folosită de chinezi în urmă cu 2000 de ani, lumânări marcate, ceasuri cu apă, iar prin secolul XIV apare clepsidra. Primul prototip de ceas mecanic datează din 1275. Spre mijlocul secolului XIV încep să apară ceasurile mecanice mari amplasate în turnurile diferitelor oraşe. Ceasul astronomic din Praga s-a construit aproximativ în 1410, dar numai câteva piese au rămas originale. Cel mai vechi ceas păstrat se găseşte la muzeul de ştiinţă din Londra şi datează din 1450.

Studiul ştiinţific al timpului a început în secolul XVI cu astronomul italian Galileo Galilei, care a studiat mişcarea pendulară în 1582, a creat un model de ceas, însă acesta nu s-a construit în timpul vieţii sale. Cel care a făcut popular ceasul cu pendulă a fost astronomul olandez Christian Huygens, care a realizat primul astfel de ceas pe la 1656. În 1761, John Harrison a construit un cronometru marin, care arăta ca ceasul de buzunar, doar că mai mare. Deşi fizicianul britanic Isaac Newton a continuat studiile ştiinţifice asupta timpului în secolul XVII, o explicaţie clară asupra acestuia nu a existat până când Albert Einstein nu a propus teoriile sale despre relativitate. Einstein a fost cel care a definit timpul drept o a patra dimensiune, după cele trei spaţiale.

Timpul permite măsurarea schimbării prin determinarea duratei unor evenimente. Ştiinţa măsurării timpului e cunoscută sub numele de cronometrie. Un concept similar este cel de orologie, care ţine strict de partea mecanică. Cronologia, opusă cronometriei, este ştiinţa ce aranjează evenimentele în ordinea în care se succed şi o folosim la studiul trecutului. Evenimentele puse în ordine cronologică dau periodizarea. Cronologia, periodizarea şi interpretarea trecutului conduc la disciplina numită de noi istorie. Diferitele metode de măsurare a timpului sau cronometria a dezvoltat două forme de păstrare a noţiunii timpului. Calendarul, un instrument matematic pentru organizarea intervalelor temporale şi ceasul, un mecanism fizic de măsurare a trecerii timpului. Cu toate acestea, nu există sistem de măsurare al timpului perfect şi exact. Astrologii, matematicienii şi oamenii de ştiinţă au petrecut secole până au construit primele calendare şi ceasuri de la care au evoluat cele pe care ne bazăm azi. În zilele noastre sunt utilizate ceasurile atomice, un sistem mult mai precis. 

Cosmina Marcela Oltean, Scurtă istorie a măsurării timpului în Revista „Luceafărul”

 

 

Descarcă materialele .pdf „Testul de antrenament”  și „Baremul pentru testul de antrenament” de mai sus pentru a vedea cerințele complete! Mult succes!

 

 

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Cursurile noastre pentru Evaluare și Bac: aici

 

Ți-a plăcut testul de antrenament? Vezi și:

Expresii și locuțiuni cu termenul „șarpe” + quiz

„Să ști” sau „să știi”? Cum este corect să scriem?

Expresii și locuțiuni care conțin cuvântul „așa” + quiz

Cazurile substantivului

Testul de antrenament 3 pentru Evaluarea Națională (9 mai 2022)

Testul de antrenament 5 pentru Evaluarea Națională (23 mai 2022)

Testul de antrenament 1 pentru Evaluarea Națională (18 aprilie 2022)

Baremul pentru testul de antrenament numărul 10 pentru Evaluarea Națională (22 noiembrie 2022) [marca Vox Valachorum]

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat