Să vorbim și despre verbul „a bănui”! Conjugarea sa la indicativ și conjunctiv, prezent ridică adesea probleme. De ce? Pentru că oscliăm între forma „bănui” și „bănuiesc” (desigur, vorbim despre persoana I, singular). Haideți să vedem care sunt formele corect conjugate ale acestui verb:
Forma de persoana I, singular „bănuiesc” ne este indicată de Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (ediția din 2005):
bănuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănuiésc, imperf. 3 sg. bănuiá; conj. prez. 3 să bănuiáscă
Prin urmare, conjugarea la indicativ prezent (și conjunctiv, cu excepția persoanei a III-a și, desigur, a constantei conjuncții „să”) este:
eu (să) bănuiesc
tu (să) bănuiești
el / ea bănuiește (să *bănuiască)
noi (să) bănuim
voi (să) bănuiți
ei / ele bănuiesc (să *bănuiască)
În concluzie, formele: „eu bănui”, „tu bănui”, „el bănuie” nu sunt literare și nu sunt conforme cu norma. Nu este indicată utilizarea lor în comunicarea scrisă sau orală. Această formă sincopată „bănui” a apărut, probabil, pentru a facilita rostirea cuvântului (cum este și cazul lui „lucru” și „lucrez”).
Să vedem și o definiție a termenului, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române:
BĂNUÍ, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimți; a întrevedea o anumită situație, o anumită soluție etc. 2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta. 3. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. 4. Intranz. (Reg.) A regreta, a se căi. – Din magh. bánni.
Prin urmare:
Corect: bănuiesc
Greșit: bănui
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și:
