De departe, aceasta este una dintre cele mai „populare” probleme ale limbii române contemporane. A alege între „vroiam” sau „voiam” (desigur, cu toate persoanele sale „vroiai”, „vroia, „vroiam”, „vroiați”, „vroiau”/ „voiai”, „voia”, „voiam”, „voiați”, „voiau” a devenit o reală provocare pentru vorbitorii limbii noastre.
Să explicăm puțin contextul ca să clarificăm câteva aspecte. Avem de a face cu indicativul imperfect al verbului. Și acum… care verb? „A VREA” sau „A VOI”?
Formele corecte ale lui „a vrea” la indicativ imperfect sună/arată cam așa: „vream” ,„vreai” ș.a.m.d., în vreme ce formele lui „a voi” sunt: „voiam”, „voiai”, „voia” etc. .
Iată ce rezultate returnează Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (ediția a III-a, din 2021) la căutarea celor două verbe:
vrea2 (a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 (rar) vream, perf. s. 3 sg. vru, 3 pl. vrură, m.m.c.p. 3 pl. vruseseră; conj. prez. 1 sg. să vreau, 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut (nefolosit la imper.)
voi1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiesc, 3 sg. voiește, imperf. 1 voiam; conj. prez. 1 sg. să voiesc, 3 să voiască (înv. sau rar la unele moduri și timpuri)
Și de unde „vroiam”, „vroiai”?! Acest verb nu este altceva decât o formă hibridă dezvoltată de vorbitorii limbii noastre în combinarea celor două. „vr-” de la „a vrea” și acel „-oi” de la verbul „a voi”.
Și da, într-adevăr, verbul „a vroi” nu există în limba română, iar aceste forme hibridizate sunt improprii.
CORECT: Eu voiam/ tu voiai sau Eu vream/ tu vreai etc..
Greșit: Eu vroiam/ tu vroiai/ el(ea) vroia ș.a.m.d. .
Iată ce definiții ne oferă Dicționarul Explicativ al Limbii Române cu privire la cele două verbe:
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să…; a avea de gând să…, a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de…; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a… Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să…; a avea de gând să…, a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti.
Interesantă este și etimologia celor două. Deși se utilizează alternativ (atât ca verbe predicative, cât și ca auxiliare în formarea indicativului viitor ori a prezumtivului), cele două au origini diferite. Primul, „a vrea” provine din latinescul „volere”, în vreme ce „a voi” ar proveni din slavă, de la „voliti”.
Ai mai jos și alte materiale utile!
Identifică subordonatele (exerciții pentru Evaluarea Națională)
Marele test despre substantiv (50 de întrebări de recapitulare)
Ce funcție sintactică au cuvintele evidențiate? (test online)
Funcțiile sintactice ale pronumelui interogativ (test online)
Funcția sintactică a pronumelui personal (test de 30 de întrebări)
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre! 