Simulare II pentru Evaluarea Națională (Testul de antrenament nr.23) 20.12.2023

test de antrenament 23 simulare 20 decembrie 2023

Simulare II pentru Evaluarea Națională 2023-2024

 

În cadrul acestui articol, vom posta testul de antrenament numărul 23 pentru Evaluarea Națională publicat în data de 20 decembrie 2023 [marca Vox Valachorum]. Acest subiect a fost dat ca simulare elevilor înscriși la Cursul pentru Evaluarea Națională. Notele vor fi comunicate confidențial prin intermediul e-mailului. Testul de antrenament este conceput de pagina Vox Valachorum și are rolul de a servi drept material auxiliar elevilor de clasa a VIII-a. Prezentul test a fost conceput în conformitate cu programa pentru examen, urmărind  să vină în ajutorul elevilor și al profesorilor de limba și literatura română. Obiectivul nostru este de a posta săptămânal astfel de materiale pentru a putea oferi suport urmăritorilor noștri.

 

 

sigla titlu Vox Valachorum

Orice observație sau completare poate fi făcută utilizând mijloacele media de contact [Facebook, Instagram, YouTube, e-mail etc.]. Apreciem feedbackul dumneavoastră și doar cu ajutorul acestuia putem progresa! Testul poate fi descărcat în format pdf. și listat ulterior pentru a fi lucrat acasă sau la clasă. 

 

Testul de antrenament nr. 23 (simulare I)

Descarcă: Test de antrenament nr. 23

 

Sperăm ca materialele noastre să vă fie de un real folos și să vă ajute în pregătirea pentru examene. Pe site-ul nostru găsiți multe alte materiale utile, precum: articole care acoperă diverse aspecte teoretice utile pentru Evaluare și Bacalaureat, teste grilă menite să te ajute în aprofundarea materiei, materiale video cu lecții explicative, teste de antrenament eliberate de Ministerul Educației și, de asemenea, rezolvări propuse pentru acestea, informații ve vizează sistemul educațional românesc, știri din sfera educației etc..

 

Texte suport folosite:

Textul 1

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierate puşi;

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi plâng grămadă

Pe la uşi.

George Coșbuc, Iarna pe uliță (fragment)

 

Textul 2

Eu așa mi-aduc aminte, că erau mulți copii în curtea noastră, ca să se joace cu mine, care eram singur la părinți.

Unul dintre ei era cerul. Sau nu credeți c-a fost și el într-o vreme copil?! Chiar în vremea în care eram și eu. Venea, zi de zi, deasupra casei noastre și-mi zicea: Hai să ne jucăm de-a răsăritul soarelui! Sau de-a ploaia!

Jocul acesta de la urmă cădea din nori, nou-nouț. Eu îl jucam primul, abia după aceea, dudul din fața casei, florile din grădină și iarba de pe câmpuri.

Când vedeam cerul zgribulit, ceea ce se întâmpla atunci când ne jucam de-a ninsoarea, îl chemam în casă la căldură.

Vezi ce-ai făcut?, se supăra mama, ni s-a umplut patul de zăpadă! Mă și mir acum, când am crescut amândoi mari, cum de încăpea cerul în casa noastră!

Luna, ce era și ea tot un copil pe atunci, a stat, într-o iarnă, o lună întreagă – alta decât ea, ascunsă sub perna mea.

Iarna era copilul cu care mă jucam cel mai mult. De-a oamenii mari, îndeosebi, pe care-i făceam din zăpadă, direct oameni mari, nu copii, cum ar fi trebuit, ca să-i putem întreba de-a ce le-ar fi plăcut lor să se joace.

Între copiii ce veneau în curtea noastră s-a nimerit, într-o toamnă, și un pui de cocor, pe care l-am luat cu mine la școală. Dacă nu apărea maică-sa în primăvară să-l cheme acasă, ajungea în mod sigur premiantul clasei noastre, căci ne depășea pe toți și la aritmetică, și la citire. Pe vremea aceea, erau și cerul, și păsările călătoare, și vântul, și ploaia, și curcubeul, de la noi din sat.

Deși singur la părinți, nu eram niciodată singur. Aveam mereu cu cine să mă joc! Asta pentru că am avut norocul să mă nasc atunci. Dacă mă nășteam acum, nu știu, zău, ce m-aș fi făcut!

 

Ștefan Mitroi, Jocuri de altădată,  ziarullumina.ro

 

 

 

Descarcă materialul .pdf „Testul de antrenament” de mai sus pentru a vedea cerințele complete! Mult succes!

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Testul de antrenament nr.12: Evaluarea Naționala 06.05.2023

Construcțiile concesive: la nivelul propoziției și la nivelul frazei

Simulare 2023 Vox Valachorum (4 februarie 2023)

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă recunoașterea publică a calităților individuale este sau nu importantă

Testul de antrenament nr.11: Evaluarea Naționala 27.04.2023

Testul de antrenament nr.14: Evaluarea Naționala 1.06.2023

Baremul pentru testul de antrenament numărul 14 pentru Evaluarea Națională (1 iunie 2023) [marca Vox Valachorum]

 

 

Simulare II pentru Evaluarea Națională (Testul de antrenament nr.23) 20.12.2023

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat