Testul de antrenament nr.20: Evaluarea Națională 4.10.2023

Testul de antrenament nr.20: Evaluarea Națională 4.10.2023

În cadrul acestui articol, vom posta testul de antrenament numărul 20 pentru Evaluarea Națională publicat în data de 4 octombrie 2023 [marca Vox Valachorum]. Testul de antrenament este conceput de pagina Vox Valachorum și are rolul de a servi drept material auxiliar elevilor de clasa a VIII-a. Prezentul test a fost conceput în conformitate cu programa pentru examen, urmărind  să vină în ajutorul elevilor și al profesorilor de limba și literatura română. Obiectivul nostru este de a posta săptămânal astfel de materiale pentru a putea oferi suport urmăritorilor noștri.

 

sigla titlu Vox Valachorum

Orice observație sau completare poate fi făcută utilizând mijloacele media de contact [Facebook, Instagram, YouTube, e-mail etc.]. Apreciem feedbackul dumneavoastră și doar cu ajutorul acestuia putem progresa! Testul poate fi descărcat în format pdf. și listat ulterior pentru a fi lucrat acasă sau la clasă. 

 

Testul de antrenament nr. 20

Descarcă: Test de antrenament nr. 20

 

Sperăm ca materialele noastre să vă fie de un real folos și să vă ajute în pregătirea pentru examene. Pe site-ul nostru găsiți multe alte materiale utile, precum: articole care acoperă diverse aspecte teoretice utile pentru Evaluare și Bacalaureat, teste grilă menite să te ajute în aprofundarea materiei, materiale video cu lecții explicative, teste de antrenament eliberate de Ministerul Educației și, de asemenea, rezolvări propuse pentru acestea, informații ve vizează sistemul educațional românesc, știri din sfera educației etc..

 

Texte suport folosite:

Textul 1

— Ei ce ziceţi, jucăm ceva? începu Cristina.

Marius ştia cc-o să zică mai departe fata, aşa că tăcu.

— Hai să ne jucăm un piiiic! insistă ea.

— De-a ce? întrebă plictisit.

— Omul Negru, anunţă fata, apoi trecu imediat la rugăminţi: Haaaai! Băi, nu fiți așa! Eu joc fotbal când vreți voi, nu?

Ce puteau să zică? Trebuiau să joace. Doar erau prieteni. Au tras la sorți și Paulică a fost ales Omul Negru, iar Cristina sfetnicul. Apoi Paulică s-a dus mai încolo, numărând cu voce tare cei zece paşi mari pe care îi avea de făcut. Marius şi Cristina s-au pus față în faţă, băiatul a apucat-o de ambele mâini, iar ea a început să intoneze:

Ora unu a sosit, Omul Negru n-a venit,

Ora două a sosit, Omul Negru n-a venit,

Ora trei a sosit, Omul Negru n-a venit,

Ora patru a sosit, Omul Negru n-a venit…

Şi chiar atunci Marius a auzit dinspre cămin, de undeva din întuneric, o voce groasă, de bărbat, care a strigat ameninţător:

— Măi! Ce faceți voi aici la ora asta?

În clipa aceea Cristina a ţipat ascuţit:

— Omul Negru!

S-a desprins într-o clipită de Marius şi s-a repezit înspre grădina de lângă cămin, dar în direcția opusă satului.

Marius ezită o clipă în faţa căminului, apoi, instinctiv, se repezi pe urmele Cristinei, care fugea greu, şi o ajunse după vreo trei metri, căci rochița ei albă era lucrul cel mai vizibil din jur. Puse mâna pe umărul ei, iar fata ţipă iar.

—Stai, stai, că eu îs! zise Marius repede. Hai, hai încolo!

Cristina ridicase speriată bratul pe care i-l atinsese puştiul și Marius i-l prinse din mers. Se orientă rapid, se întoarse pe jumătate şi ţâşni în fugă, trăgând-o şi pe fată după el.

—Încolo, în sat, îi şuieră el din goană.

Deşi pare incredibil, toate astea s-au petrecut în doar câteva secunde, care celor doi li s-au părut lungi de vreun sfert de oră, căci spaima, spre deosebire de bucurie, dilată timpul.

 

Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!

Textul 2

Jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noţiunea de cultură, oricât de incomplet ar fi ea definită, presupune în orice caz o societate omenească, iar animalele nu l-au aşteptat pe om ca să le înveţe să se joace. Ba chiar se poate afirma, fără risc, că civilizaţia omenească nu a adăugat nici o caracteristică esenţială noţiunii generale. Animalele se joacă întocmai ca şi oamenii. Toate trăsăturile fundamentale ale jocului sunt prezente şi în cel al animalelor. Nu avem decât să urmărim joaca unor căţeluşi, pentru ca să identificăm în vesela lor zbenguială toate aceste trăsături. Căţelușii se invită unii pe alții la joacă printr-un soi de atitudini şi gesturi ceremoniale. Respectă regula că nu trebuie să-i muşte de urechi pe camarazii lor de joacă. Se comportă ca şi cum ar fi înspăimântător de răi. Și mai ales: se vede cât de colo că toate acestea îi bucură şi îi amuză enorm. O asemenea joacă a unor căţei care zburdă nu este decât una dintre cele mai simple forme ale jocului animalelor. Există altele, cu un conținut mult mai elevat, mult mai dezvoltat: veritabile competiții, fermecătoare reprezentații date în fața unor spectatori.

Aici, este cazul să notăm de îndată un punct foarte important. Chiar şi în cele mai simple forme ale sale, și chiar în viața animalelor, jocul este mai mult decât un fenomen pur fiziologic sau decât o reacţie psihică determinată pur fiziologic. El depăşește ca atare limitele unei activități pur biologice sau cel puțin pur fizice. Jocul este o funcţie plină de tâlc. În joc ,,intră în joc” ceva care trece dincolo de instinctul de conservare nemijlocit, ceva care pune în acțiune un tâlc.

 Fiecare joc înseamnă ceva. Dacă acest principiu activ, care îi conferă jocului esenţa, îl numim intelect, spunem prea mult, iar dacă îl numim instinct, nu spunem nimic. Oricum l-am privi, odată cu această „intenție“ a jocului se vădeşte, în orice caz, în însăşi esenţa lui, un element imaterial.

 

Johan Huizinga, Homo ludens

 

 

 

Descarcă materialul .pdf „Testul de antrenament” de mai sus pentru a vedea cerințele complete! Mult succes!

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Testul de antrenament nr.12: Evaluarea Naționala 06.05.2023

Construcțiile concesive: la nivelul propoziției și la nivelul frazei

Simulare 2023 Vox Valachorum (4 februarie 2023)

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă recunoașterea publică a calităților individuale este sau nu importantă

Testul de antrenament nr.11: Evaluarea Naționala 27.04.2023

Testul de antrenament nr.14: Evaluarea Naționala 1.06.2023

Baremul pentru testul de antrenament numărul 14 pentru Evaluarea Națională (1 iunie 2023) [marca Vox Valachorum]

 

*imagine reprezentativă generată cu AI

Testul de antrenament nr.20: Evaluarea Națională 4.10.2023

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat