În prezentul articol mi-am propus să tratez substantivul: o parte de vorbire complexă, importantă (practic, aflată la baza oricărei limbi, indiferent de tipologia ei) – un instrument esențial al oricărei comunicări.

 

Substantivul este partea de vorbire (valoarea morfologică) flexibilă care denumește obiecte și persoane în sensul larg al termenului (ființe, lucruri, fenomene ale naturii, emoții, stări sufletești, evenimente de orice natură, termeni abstracți, acțiuni, termeni de specialitate etc.).

Pentru început, vom face o clasificare a acestora:

  1. După fel:
    • Comune: denumesc obiecte de același fel (se scriu cu literă mică, excepție făcând plasarea lor la începutul enunțurilor): măr, băiat, lecție, profesor, exercițiu etc..
    • Proprii: denumesc anumite obiecte, mult mai concret exprimate (se scriu întotdeauna cu majusculă, indiferent de poziția lor în propoziție sau frază): București, Baia Mare, Dunărea, Berlin, Mihai, George etc..
  2. După formă:
    • Simple: sunt formate dintr-un singur cuvânt: Ana, pahar, minge, durere etc..
    • Compuse: se formează prin compunere din cel puțin două cuvinte diferite: inginer-șef, Mircea cel Bătrân, bunăvoință, Câmpulung, Baia Mare etc..

Primul aspect care interesează, atunci când avem de a face cu substantivele (vorbim și despre cea mai simplă metodă de identificare a acestora) este numărarea: ținem minte acest lucru – substantivele se numără întotdeauna;

Numărul substantivului

Categoria gramaticală a numărului este foarte ușor de identificat: singular – pentru un singur element, plural – pentru două sau mai multe elemente.

  • Singular: masă, pară, picior, temă, continent etc..
  • Plural: mese, pere, picioare, teme, continente etc..

Tot aici, la număr, vom vorbi și despre câteva situații speciale, pe care nu le putem trece cu vederea, dacă discutăm despre substantiv:

Substantivele defective: sunt acelea cărora le lipsește una dintre formele de număr. Se vor împărți în:

  1. Defective de plural: numite singulare tantum (substantiv defectiv de plural) / singularia tantum (susbtantive defective de plural);

Întotdeauna optez aici pentru o clasificare a acestora, pe anumite categorii:

  • Elementele chimice: oxigen, hidrogen, aluminiu, bor, cupru etc..
  • Denumiri ale sporturilor: fotbal, tenis, golf, ping-pong etc..
  • Lunile anului: ianuarie, martie, iulie etc..
  • Curente ideologice/culturale/religioase: iluminism, creștinism, simbolism etc..
  • Substantive proprii: Ion, Dorel, Arad, Timișoara etc..
  • Alte substantive: rușine, cinste, lene, teamă etc..

 

  1. Defective de singular: numite plurale tantum (substantiv defectiv de singular) / pluralia tantum (substantive defective de singular);

Întrucât acestea sunt mult mai puține, nu vom avea o clasificare pe categorii, însă vă voi da câtva exemple: Carpați, Anzi, Iași, ochelari, zori, pantaloni, tăiței, ghilimele etc..

 

*Substantivele colective: sunt acele substantive care denumesc mulțumi de obiecte (atât la singular, cât și la plural); atenție, acestea au forme pentru ambele numere!

Exemple: stol, grup, grupă, mulțume, clasă, comisie etc..

Ar mai fi de menționat și că o parte dintre aceste substantive pot fi obținute prin derivare cu sufix colectiv (vezi articol): tineret, brădet, pietriș, tufiș, tinerime etc..

 

*O serie de substantive pot avea mai multe forme de plural, iar în funcție de acestea, vor avea și sensuri diferite.

De exemplu: cap – capete – capi –capuri;  bandă – bande – benzi; corn – corni – coarne – cornuri; cot – coți – coate – coturi; arc – arcuri – arce; bob – bobi – boabe – boburi; etc..

 

Genul

Genul este, de asemenea, o categorie morfologică specifică acestei părți de vorbire – nu putem omite genul nici în numărare, cele două fiind dependente una de cealaltă. Pentru stabilirea genului, vom apela tot la numărare; mai jos avem modalitățile, în funcție de trei posibile situații:

 

  • Masculin: un – doi (un băiat – doi băieți)
  • Feminin: o – două (o fată – două fete)
  • Neutru: un – două (un vapor – două vapoare)

Pentru o aprofundare și mai serioasă a substantivului, putem găsi pe site câteva articole care discută despre situații speciale cu genul substantivelor; este vorba despre cele epicene, despre heteronime și despre genul comun – dați un click pe ele pentru a citi articolele.

 

 

Determinarea (prezența /  absența articolului) poate fi, de asemenea, o categorie gramaticală a substantivului: aceasta se referă la gradul de individualizare a obiectelor; există mai multe tipuri de articol, pe care le voi menționa în cele ce urmează (desigur că, le vom dedica și acestora un material separat, în curând, pe site-ul nostru)

  • Articolul horărât: indică un nivel mai ridicat de individualizare (obiectul este cunoscut vorbitorului): calul, băiatul, pixul, evenimentul etc..
  • Articolul nehotărât: indică un nivel mai scăzut de individualizare (obiectul este mai puțin cunoscut vorbitorului) un cal, un băiat, niște pixuri, niște evenimente
  • Articolul posesiv-genitival: ajută la construcția formelor de genitiv și se utilizează simultan cu articolul hotărât sau nehotărât: al băiatului, al pixului, al unor evenimente etc.. (după noile reglementări, este considerat pronume semiindependent)

O să amintim și:

*Articolul demonstrativ-adjectival: provine din pronumele demonstrativ (cel, cea, cei, cele) – de aici și denumirea, determinând, de regulă adjective sau numerale (după noile reglementări, este considerat pronume semiindependent); tot acesta poate deveni morfem în construcția gradului superlativ relativ (cel mai isteț); să vedem câteva exemple: Mircea cel bătrân, cel de acolo, cea descurcăreață;  acesta poate transforma adjective în substantive, prin determinare, sau poate accentua o anumită caracteristică;

 

O altă categorie gramaticală, deosebit de importantă și fundamentală, îmi permit să spun, este aceea a cazului:

Cazurile substantivului se referă în primul rând la forma/flexiunea pe care acesta o suferă în funcție de poziția lui sintactică (în funcție – scuzați repetiția – de funcția sintactică pe care o îndeplinește). Voi enumera în următoarele rânduri cazurile substantivului, însă în articolul de mai jos, puteți găsi tratate toate funcțiile sintactice ale substantivului:

În limba română, substantivul are cinci cazuri:

  • Nominativul: cazul subiectului, care nu se poate subordona niciodată altor cazuri (cine? / ce?)
  • Acuzativul: cazul complementului direct și a complementului de agent – acest funcții sintactice apar exclusiv în acuzativ; mai există, desigur, și alte funcții sintactice, acuzativul fiind unul dintre cele mai productive cazuri ale limbii noastre, însă ceea ce îl diferențiază cu ușurință de celelalte este inventarul bogat de prepoziții specifice (de tipul: ca, cu, de, dintre, dinspre, după, la, lângă, pe, prin, pentru, până, peste, spre, sub etc..)
  • Genitivul: cazul atributului substantival genitival – este cazul posesiei, având întrebările: al/a/ ai/ale cui?. Și aici putem avea variate funcții sintactice, importantă fiind și lista bogată de prepoziții (asupra, deasupra, contra, împotriva) și locuțiuni prepoziționale (în fața, în spatele, în ciuda, din cauza, în scopul, în privința, în susul, în josul etc..)
  • Dativul: cazul complementului indirect (de atribuire) care răspunde întotdeauna la întrebarea: cui?, adresată unui verb, adverb sau adjectiv. Și aici vom avea o listă destul de funcții sintactice, pe care vă invit să le vedeți în materialul despre funcții sintactice aici (click). Prepozițiile dativului (după vechea programă, desigur) sunt: datorită, mulțumită, potrivit, grație, conform, contrar, asemenea și aidoma.
  • Vocativul: cazul adresării directe, fără funcții sintactice – acesta se regăsește în enunțuri exclamative, imperative și interogative. Particularitățile acestui caz constau în punctuația de care trebuie să ținem cont:
  • Dacă substantivul se află la începutul enunțului, el va fi urmat de virgulă: Prietene, hai cu noi! / Prietene, vii cu noi?
  • Dacă substantivul are o poziție mediană (nici la început, nici la final), el va fi izolat de virgule: Hai, prietene, cu noi! / Vii, prietene, cu noi?
  • Dacă substantivul se află la finalul enunțului, acesta va fi precedat de virgulă: Hai cu noi, prietene! / Vii cu noi, prietene?

Funcțiile sintactice ale substantivului (două materiale video explicative)

 

Pentru a parcurge quizul de mai jos, este necesară și accesarea articolului despre funcțiile sintactice (cel de mai sus)

Substantivul: 25 de întrebări

 

Vezi și:

Derivarea: mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului

Funcții sintactice ale verbelor la moduri nepersonale

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *