Dragilor, știați că…sunt destul de mulțu vorbitori de limbă română care nu sunt siguri asupra numărului de „i”-uri în cazul substantivului știință / ștință? Firește că pentru unii va părea banal un astfel de articol (nu vreau să vă răpesc timpul cu lucruri atât de banale), însă sunt destul de mulți și cei care nu sunt sigur dacă se scrie cu un „i” sau cu doi „i”. De aceea am decis să scriem un articol în cinstea lui „știință” / „ștință”.
Ca de fiecare dată, vom merge la o lucrare avizată în domeniu, și anume la Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (lucrare pe care v-o recomand cu drag tuturor) pentru a vedea care este forma corectă:
știință (desp. ști-in-) s. f., g.-d. art. științei; pl. științe
După cum se poate observa, doar varianta cu doi „i” este corectă. Acum să venim și cu clasica întrebare „de ce?”. De ce vom scrie acest substantiv cu doi „i” și nu cu unul? Există un motiv în spatele acestei alegeri? Bineînțeles că există. Explicația e chiar foarte simplă. Cuvântul știință provine, de fapt, de la verbul „a ști”. Termenul „știință” s-a format prin derivare cu sufixul „-ință” (sufix al noțiunii abstracte”. Iată cum, unul dintre „i”-uri se păstrează din tema verbului „ști-”, iar cel de-al doilea din sufixul „-ință”. E foarte logic acum, nu-i așa?
Să vedem ce definiție ne oferă Dicționarul Explicativ al Limbii Române în ceea ce privește substantivul discutat:
ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I. 1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună ~ = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) ~ cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II. 1. Tip de cunoaștere sigură și rațională în legătură cu natura lucrurilor și a condițiilor lor de existență în forma unui corp de adevăruri despre un obiect propriu. 2. Ansamblu de cunoștințe despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.) dobândite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor. 3. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science).
În concluzie,
Corect: știință
Greșit: ștință
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre! 
Alte sugestii pentru tine:
„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?
„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?
„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?
„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?
„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?
„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?
Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)
Atribut sau apoziție (test grilă de 30 de întrebări)