„Să fi” sau „să fii”? Când scriem „să fi” cu un „i” și când îl scriem cu doi (de) „i”?

sa fi sau sa fii vox

Dacă vorbim despre verbul „a fi”, vorbim despre unul dintre cele mai interesante verbe ale limbii noastre. Conjugarea verbului „a fi” provoacă adesea dureri de cap, mai ales în scriere. Discutăm astăzi despre: „să fi” sau „să fii”! Când se folosește „să fi” (cu un singur „i”) și când se folosește „să fii” (cu doi „i”)?

 

Problema de azi se referă la conjugarea verbului nostru la modul conjunctiv. Știm despre acest mod că are două timpuri verbale: prezentul și perfectul.

 

Conjunctivul prezent se individualizează prin prezența conjuncției „să” + o formă verbală similară cu indicativul prezent (cu o excepție la persoana a III-a, unde avem alternanța „e”-„ă”: de la indicativ, prezent la conjunctiv, prezent și viceversa.). Cu toate acestea, în cazul verbului „a fi”, formele conjunctivului sunt diferite, date de dicționar:

să fiu

fii

să fie

să fim 

să fiți

să fie

Cu alte cuvinte, varianta „să fii” este a conjunctivului prezent, care, la persoana a II-a, singular, se scrie întotdeauna cu doi „i”. De ce? Unul dintre „i”-uri face parte din rădăcina (tema) verbului, în timp ce al doilea „i” reprezintă desinența de persoana a II-a, singular.

 

Conjunctivul perfect, în schimb, are alte reguli de formare: se obține din aceeași conjuncție „să” (aceasta fiind o marcă a modului conjunctiv, de facto) + verbul auxiliar „a fi”, cu forma invariabilă „fi” (întotdeauna cu un singur „i”) + participiul invariabil al verbului de conjugat. Astfel că, în cazul verbului (oricărui verb) conjugat la conjunctiv, perfect, vom utiliza forma „fi” întodeauna grafiată cu un singur „i”. Să vedem un verb conjugat la conjunctiv perfect. Voi indica și persoanele aferente, întrucât formele sunt identice, ele deosebindu-se doar cu ajutorul contextului.

 

eu să fi mers

tu să fi mers

el / ea să fi mers

noi să fi mers

voi să fi mers

ei / ele să fi mers

 

A se observa că aceste forme sunt identice, dar prezența formei de participiu (care se termină în consoanele „-t” sau „-s” este obligatorie!

 

O definiție a verbului „a fi” regăsim în Dicționarul Explicativ al Limbii Române. O puteți găsi mai jos:

FI,sunt,vb. IV. Intranz.A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr.De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar… = să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage din…, a proveni. De unde ești?3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr.Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci.4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc.Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr.Ce-o fi, o fi! exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum spui; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt fel. (Fam.Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 5. A avea prețul…; a costa, a valora. Cât sunt vinetele?6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că… Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr.A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr.A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (Construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr.Ce mi-e (sau ți-e etc.)… = ce importanță are, ce folos decurge din… (Fam.Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb.A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr.Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. Mi-e (sau ți-e etc.) că… (sau să nu…) = mă tem (sau te temi etc.) că… (sau să nu…). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece.5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea, ocazia să…; a se afla pe punctul de a…, a nu mai lipsi mult până să… Era să moară.6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să…, a se cuveni. E ceva de făcut.C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute.II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat.2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul condițional-optativului) N-ar mai fi plecat.3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus.4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul.5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume?III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind.sunt (fam. și pop.îs, prescurtat -s), ești (pr.iești), este (pr.ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém);imperf.eram (pr.ieram);perf. s.fui (reg.fusei);m. m. ca perf.fusesem; conjunctiv să fiu;imper.pers. 2 sg.fii (negativ nu fi);part.fost] – Lat.sum, *fui, *fire (= fieri).

Este foarte important să cunoaștem aceste aspecte, legate de verbul „a fi” întrucât este printre cele mai utilizate verbe din limbă. Acest verb, „a fi”, poate avea multiple valori morfologice. Poate fi verb predicativ, atunci când este sinonim cu unul dintre verbele: a se afla, a exista, a se găsi, a se întâmpla, a dura, a proveni, a merge.

 

Totodată, este auxiliar atunci când intră în formarea unor moduri și timpuri. Verbul „a fi” se scrie întotdeauna cu un singur „i” atunci când ajută la formarea următoarelor moduri și timpuri:

-indicativ, viitor anterior (cunoscut și ca viitor II): forme de tipul: voi fi mers, vei fi mers, va fi mers, vom fi mers, veți fi mers, vor fi mers

-conjunctiv, perfect (mai sus menționat): forme de tipul: (eu) să fi mers, (tu) să fi mers, (el / ea) să fi mers, (noi) să fi mers, (voi) să fi mers, (ei / ele) să fi mers

-condițional-optativ, perfect: aș fi mers, ai fi mers, ar fi mers, am fi mers, ați fi mers, ar fi mers

În toate situațiile mai sus menționate, verbul „a fi” (auxiliar) se scrie întotdeauna cu un singur „i”. Mai este de menționat și o formă verbală nepersonală, și anume infinitivul (cunosct în gramatica tradițională ca mod nepersonal). În această situație verbul „a fi” se scrie întotdeauna cu un singur „i”. Infinitivul se referă, de fapt, la forma de dicționar a verbului: „a fi”.

Atenție! După verbul „a putea” se utilizează infinitivul fără prepoziția „a”:

De exemplu: Cum poți fi atât de calm? /  Poți fi și tu câștigător, dacă muncești îndeajuns!

Despre aceste situații vom discuta mai pe larg în cadrul altor articole dedicate verbului „a fi”.

Ca o concluzie, legată de verbul „a fi” la conjunctiv, prezent și perfect:

Vom scrie întotdeauna „să fii”, atunci când conjugăm la conjunctiv prezent. De exemplu:

Tu ai vrea să fii profesor?

Mi-ar plăcea să fii mai atent.

Vrei să fii miliardar?

Vom scrie întodeauna „să fi”, cu un singur „i”, atunci când conjugăm la conjunctiv, perect (aici „fi” este doar parte componentă a timpului, existând un alt verb de conjugat). Conjunctivul, perfect exprimă o acțiune ireală (care mai degrabă nu s-a întâmplat).Hai să vedem niște exemple concrete!

Mi-ar fi plăcut să fi participat la concurs. (asta înseamnă că nu am participat la concurs)

Aș vrea să fi fost și eu de față. (înseamnă că nu am fost de față)

Era bine să fi încercat să înveți toată materia. (asta înseamnă că, probabil, nu ai încercat să înveți toată materia)

Cam aceasta ar fi concluzia noastră despre cele două situații. Ambele forme sunt corecte, dacă sunt folosite în contextele corespunzătoare. Forma de conjunctiv, perfect, spre exemplu, este mai rar folosită, dar este conformă cu limba standard și trebuie construită din elementele sale componente: „să” + „fi” (întotdeauna cu un singur „i”) + participiul verbului de conjugat (de ex. mers, fost, citit, învățat, participat, scris etc., etc.).

Cu alte cuvinte, hai să luăm un caz concret: „să fii iubit” sau „să fi iubit”. Care dintre formulări este corectă? Ei bine, amândouă ar putea fi, dar în cazuri diferite. Vom face niște enunțuri pentru a clarifica această situație!

Să fii iubit de familie este un lucru extraordinar. (adică ei să te iubească pe tine)

E trist să fi iubit pe cineva care nici nu te bagă în seamă. (adică tu ai iubit-o pe acea persoană)

Nu este interesant cum un singur „i” poate modifica întreaga situație? Ei bine, trebuie întotdeauna să fim atenți la contextul dat și să ținem cont de explicațiile de mai sus. Dacă nu știm, intrăm pe voxvalachorum și căutăm!

„Să fi” sau „să fii”? Când scriem „să fi” cu un „i” și când îl scriem cu doi (de) „i”?

Please Login to Comment.

Derulează în sus
Nume
Email
Loading

This will close in 0 seconds

error: Conținut protejat