Moara cu noroc de Ioan Slavici

 

 

 

 

Continuăm această serie, a operelor pentru Bacalaureat, iar astăzi vom vorbi despre Slavici: un mare clasic – alături de Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și, desigur, Mihai Eminescu – fiind, totodată și un personaj emblematic al prozei românești realiste.

 

Atunci când vorbim despre realism, vorbim despre o reflectare cât mai fidelă a realității. Acest curent apare în Franța secolului al XIX-lea și îi are drept importanți reprezentanți pe Stendhal și Balzac (desigur că această listă poate fi completată cu nume grele ale literaturii universale, precum Gogol, Tolstoi, Nabokov, Charles Dickens sau Thomas Mann etc..).

Printre principalele trăsături ale curentului se numără: temele sociale (imoralitatea, avariția, parvenirea, arivismul, singurătatea etc.), expunerea unei fresce sociale, monografia epocii și/sau a locului, prezența reperelor spațiu-timp, naratoru omniscient, omnipotent și omniprezent –  neimplicat afectiv în acțiunea propriu-zise.

Desigur că despre realism pot fi spuse multe, iar aceste trăsături sunt doar câteva repere, atunci când încercăm să încadrăm o operă într-un curent, însă, ele pot fi relevante pentru a observa similitudinile întâlnite între marile opere ale realismului european.

Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici avea să apară în anul 1881, în volumul de debut al scriitorului: Novele din popor:  o antologie reprezentativă pentru spiritul de observator al mentalității transilvănenilor de secol XIX. Termenul de nuvelă ne oferă deja câteva indicii despre modalitatea de construcție a intrigii, despre relația dintre personaje și despre felul în care conflictul se nuanțează progresiv. Opera are un singur fir narativ (central), iar toate acțiunile gravitează în jurul protagonistului – personajul (aici) observat în decadența lui morală.

Tema nuvelei este una care susține caracterul realist (dar și pe cel psihologic, totodată); aceasta se referă la efectele nefaste ale dorinței de înavuțire cu orice preț – raportându-ne, desigur, la societatea ardelenească de secol XIX.

 

Caracterul psihologic al nuvelei coroborează verosimilitatea textuală: sunt utilizate modalități de caracterizare și de investigare psihologică: monologul, scenele dialogate, autocaracterizarea, notarea gesturilor, a mimicii, natura conflicului.

O secvență semnificativă pentru ilustrarea temei și a viziunii lui Slavici poate fi considerată aceea în care Ghiță, protagonistul nuvelei, ajunge să îl acopere pe Lică Sămădăul, având o înțelegere cu acesta. Această decadență morală a lui Ghiță se va materializa prin fapte tot mai concrete: de exemplu, falsele declarații în instanță, prin care Ghiță încearcă să îl acopere pe răufăcător.

O altă secvență care marchează viziunea realist-moralizatoare a lui Slavici și, totodată, tematica realist-psihologică este scena în care Ghiță își lasă soția, pe Ana, în brațele lui Lică, renunțând, simbolic, la ultima fărâmă de demnitate. Acest fapt avea să atingă un punct culminant în momentul în care Ghiță își ucide soția.

Din punctul de vedere al reperelor spațiu-timp, acțiunea nuvelei se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valențe religioase: de la Sfântul Gheorghe până la Paști.

Nuvela Moara cu noroc este compusă din 17 capitole, având o structură narativă complicată și un ritm epic neomogen, cu modificări ale timpului povestirii. Faptele sunt înlănțuite temporal și cauzal, câștigând verosimilitate datorită manierei obiective în care sunt expuse.

Un alt aspect care denotă atât din punct de vedere structural, cât și simbolic realismul și veridicitatea se referă la construcția simetrică a operei: incipitul și finalul stau sub zodia logosului soacrei lui Ghiță. Acest personaj este reprezentativ pentru înțelepciunea populară:

Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima, și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății sale. Eu sunt acum bătrână, și fiindcă am avut și am atât de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi știți, voi faceți; de mine să nu ascultați. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și mi-am crescut copiii și mă cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, poate că mai ales de aceea, Ana îmi părea prea tânără, prea așezată, oarecum prea blândă la fire, și-mi vine să râd când mi-o închipuiesc cârciumăriță.

[…]

Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! zise ea într-un târziu. Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!…

Personajul soacrei lui Ghiță anticipează deznodământul nefast, menționând că “liniștea colibei” (armonia familială) este, în genere, cel mai de preț bun pe care îl pot avea. Cu toate acestea, reacția lui Ghiță este una specifică țăranului cu dorință de emancipare:

— Vorbă scurtă, răspunse Ghiță, să rămânem aici, să cârpesc și mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculți, iară dacă duminica e noroi, își duc cizmele în mână până la biserică, și să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaș, iară d-ta la tustrei. Iacă liniștea colibei.

 

Ghiță tratează ironic sfatul bătrânei, fiind foarte determinat să aducă o shimbare stilului de viață pe care îl au. Odată cu această determinare, se va observa și o renunțare la valorile morale în defavoarea înavuțirii. Motorul care stimulează această schimbare va fi personajul antagonic: Lică Sămădăul. Relația dintre cei doi este caracterizată de nevoia asiduă a eroului lui Slavici de a se îmbogăți. Lică va profita de această slăbiciune și o va exploata, până la o totală dezumanizare.

Titlul nuvelei este unul ironic, constituit din substantivul articulat cu articol hotărât “moara” (poate fi o sugestie a faptului că personajul principal este măcinat de faptele sale care îl degradează treptat), iar substantivul “noroc”, precedat de prepoziția cu valență instrumentală “cu” reprezintă, de facto, o ironie a faptului că înavuțirea în sine nu era o dovadă a norocului, ci, mai degrabă, a ghinionului. Acest titlu evidențiază foarte bine discrepanța dintre aparență și esență.

Fiind vorba despre o nuvelă, personajul principal, Ghiță, reprezintă epicentrul acțiunii, în jurul evoluției sale, gravitând celelalte personaje asemenea unor sateliți. Conflictul este generat de acest personaj și se manifestă atât pe plan interior, cât și exterior: conflictul interior are la bază “măcinările’ izbuncnite de imoralitatea care se accentuează progresiv, conflictele exterioare vor avea loc între Ghiță și Ana, între Ghiță și Lică. Aceste relații pot evidenția foarte bine felul în care personajul principal își pierde treptat demnitatea și renunță la principiile pe care cândva le respecta.

În consecință, nuvela realist-psihologică Moara cu Noroc de Ioan Slavici expune o veritabilă oglindire a vieții sociale ardelenești de secol XIX, nuanțând, în plan moral, efectele nefaste pe care dorința de înavuțire le poate avea asupra individului, dacă acesta renunță la principiile morale în care crede. Slavici, prin opera sa, se remarcă, în primul rând, ca un bun observator al moravurilor omului arhaic. G. Călinescu se pronunță în privința operei sale: “acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați”.

 

Rezolvă testul de mai jos (10 întrebări) despre Moara cu Noroc. Mult succes!

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Manualul digital Vox Valachorum: aici

 

Vezi și:

Figuri de stil: PERSONIFICAREA (+joc)

Figuri de stil: EPITETUL (+joc)

Please Login to Comment.