Atât asonanța, cât și aliterația se bazează pe efectul stilistic al sunetului, însă între cele două există o caracteristică importantă care le diferențiază.
ASONANȚA este figura de stil la nivel fonologic care presupune repetarea unor foneme diferite, dar asemănătoare în proximitatea locului de articulare al cuvântului.
De obicei asonanța aduce odată cu ea o rimă imperfectă. Practic, vocala accentuată se repetă de cel puțin două ori în enunț/vers.
Să explicăm concret cu ajutorul unui exemplu: Stelele rare din tărie cad ca picuri de argint/Și seninul cer albastru mândru lacrimile-l prind.(versurile îi aparțin lui Mihai Eminescu, Călin). Dacă privim ultimele două cuvinte ale celor două versuri argint și prind, vom observa că la nivelul acestora se regăsește asonanța, deoarece ele se aseamănă prin locul lor de articulare (vocala i). Acestea se completează în paralel fiind vorba de două verbe la gerunziu.
Exemple de asonanțe din operele literare:
- Mihai Eminescu: Căci unde-ajunge nu-i hotar/Nici ochi spre a cunoaște.
- Mihai Eminescu: Unde-ajung par văruite zid, podele, ca de cridă/Pe-unde nu – părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită.
- Ion Pillat: Lumina lunii pline alunecă în casă.
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre! 
Alte sugestii pentru tine:
Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)
Derivarea: definiție, clasificări, dificultăți + fișă de lucru PDF
Construcțiile morfosintactice: cerință la Evaluarea Națională
Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională (2022 – 2025)
„Colți” sau „colțuri”? Cum este corect?
„Aș fii” sau „aș fi”? Cum e corect?
„Veni” sau „venii”? Care e forma corectă?