Vorbim din nou despre forme corecte de plural. Subiectul zilei: „dihania”. Nu este cel mai estetic cuvânt, din aproape niciun punct de vedere, însă pe noi ne interesează strict norma lingvistică. Să aflăm, așadar dacă „dihănii” sau „dihanii” este forma corectă de plural pentru substantivul „dihanie”.
Conform Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (ediția a III-a, din 2021), singura variantă corectă de plural este cea cu „ă”, și anume „dihănii”:
dihanie (animal) (desp. -ni-e) s. f., art. dihania (desp. -ni-a), g.-d. art. dihaniei; pl. dihănii, art. dihăniile (desp. -ni-i-)
Varianta cu „a” nu figurează în acest dicționar, fapt pentru care utilizarea ei constituie o abatere de la normă, deci o greșeală.
În cele ce urmează, vom vedea o definiție a termenului nostru, așa cum apare ea în Dicționarul Explicativ al Limbii Române:
DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”
O paradigmă mai largă ne este oferită de DLRLC (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1966-1957)
DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină, lighioană. Acum… noi știm că dihania de lup o mănîncă pe capră. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 268. Lîngă drum bătut de sănii, Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 17. Lupi și alte dihănii mi-au ieșit înainte cîteodată, dar nu le-am făcut nemica. CREANGĂ, P. 119. ◊ (Metaforic) Mă mir cum de-am putut trăi șăse luni de zile cu o dihanie înveninată ca dînsa. ALECSANDRI, T. 1017. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; monstru, namilă. Atunci îmi văzură ochii… o dihanie ghemuită și cu totul ciudată. GALACTION, O. I 84. Din cînd în cînd, o movilă de prund… trecea pe lîngă trăsură ca o dihanie informă și misterioasă. IBRĂILEANU, A. 139. Mai merge el cît merge, și… numai iată ce vede o dihanie de om. CREANGĂ, P. 239. ◊ Fig. De vină însă e numai Grigore, fiindcă i-a permis să-și cumpere automobil, cînd în toată țara de-abia sînt două-trei duzine de descreierați cu asemenea dihănii periculoase. REBREANU, R. I 156. ♦ (Familiar) Termen de ocară dat (uneori în glumă) unei ființe. Uite-mă-s aici, dihanie, i-a rîs el bucuros. GALAN, Z. R. 32. Pleacă tu, dihanie, că nu te-a chemat nimeni. DAVIDOGLU, M. 32. Mi-am găsit beleaua cu dihania cea de cucoș. CREANGĂ, P. 66. ♦ Fig. Ciudățenie, monstruozitate. (În forma de pl. dihanii) [Hainele nurorilor] nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii. ISPIRESCU, L. 40. 3. (Învechit și popular) Ființă, vietate. Ce dihanie umblă Dimineața în patru labe, La amiază în două Și sara în trei? (Omul) SADOVEANU, P. C. 6. Cînd [cerbul fermecat] se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămîne moartă. CREANGĂ, P. 217. – Pl. și: dihanii.
În concluzie,
Corect dihănii
Greșit: dihanii
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre! 
Alte sugestii pentru tine:
„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?
„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?
„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?
„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?
„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?
„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?
Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)
Atribut sau apoziție (test grilă de 30 de întrebări)