Construcțiile condiționale: la nivelul propoziției și la nivelul frazei

constructii conditionale vox valachorum

Construcția circumstanțială condițională

 

 

 

Construcția circumstanțială condițională ajută la exprimarea unei condiții de care depinde realizarea unui proces; relația pe care o stabilește este una de tipul: „dacă…atunci”, între două evenimente (unul aflat în regentă, iar celălalt constituind centrul semantic al construcției).

  • Întrebări: „cu ce condiție?”.

Astfel de construcții pot fi întâlnite atât la nivelul propoziției (Circumstanțialul condițional), cât și la nivelul frazei (Propoziția circumstanțială condițională);

 

Termenii regenți:

  • verb: Dacă plouă, vom sta acasă.
  • interjecție: Bravo ție dacă reușești!
  • adjectiv (format cu sufixul „-bil”): Aceste mașini sunt operabile în caz de necesitate.

 

La nivelul propoziției, se va exprima prin:

  • substantive (cu prepoziții: fără, cu, în, în locul, în caz de): În locul Mariei, eu aș fi renunțat. (adică „dacă aș fi fost Maria”)
  • pronume / numerale cu valoare pronominală (cu aceleași prepoziții): În caz de ceva, ne suni imediat.
  • forme verbale nepersonale: Neîncercând, nu vei ști ce gust are.
  • adjective: Pregătite, pulpele de pui vor fi delicioase (adică „dacă vor fi pregătite”)
  • adverbe: Ascultă-mă, în caz contrar (adică „dacă nu mă asculți”), mă supăr!

La nivelul frazei, propoziția circumstanțială condițională poate fi introdusă prin:

-conjuncții și locuțiuni: dacă, de, să, când, în caz că, fără să: În caz că vii mai devreme, dă-ne un telefon!

*locuțiunea „în caz că” este specifică doar condiționalei – pe aceasta o vom utiliza pentru a verifica dacă o construcție este sau nu condițională. Să vedem câteva cazuri.

Dacă înveți, vei lua examenul (în caz că înveți….) – condițională

Nu știu dacă vei reuși. (nu știu în caz că vei reuși…) – înlocuirea nu se poate face -> nu este construcție condițională

-pronume și adjective pronominale relative precedate de prepoziție: În locul cui a făcut această faptă, eu aș fi procedat altfel.

 

*De menționat sunt și corelativele „atunci” și „apoi” care vor apărea în regentă să anticipeze, să reia și/sau să emfazeze condiția exprimată.

Dacă nu mă ajuți, atunci pleacă!

În caz că vrei să participi, apoi să-mi dai un număr de telefon.

În ceea ce privește topica și punctuația:

-topica acestei construcții este una liberă:

Dacă știi, vei lua examenul. /Vei lua examenul, dacă știi.

-în funcție de importanța condiției enunțate, ea se poate despărți sau nu prin virgulă de regentul său

Îl ajutăm dacă vrea. / Îl ajutăm, dacă vrea.

*utilizarea virgulei marchează o pauză în vorbire și subliniază ideea transmisă.

– se desparte prin virgulă atunci când este exprimată prin: în caz contrar, în felul acesta, altminteri, altfel, așa sau prin locuțiunea prepozițională „în locul” + subsatntiv/pronume;

Am alergat, altfel, pierdeam trenul.

În locul tău, aș fi ales altceva.

 

Dacă această construcție are rolul de a introduce comentarii suplimentare, din partea vorbitorului, acestea se vor despărți prin virgulă de restul comunicării:

Nu suport rasismul, dacă mă înțelegi.

Eu voi da un telefon, dacă nu te deranjeză / dacă nu e cu deranj.

La Maria am fost, dacă asta te intereseaza.

 

 

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Perfect simplu sau mai-mult-ca-perfect? Alege forma corectă!

Completiva indirectă: definiție, termeni regenți, jonctive, topică și punctuație

„A digera” sau „a degera”? Care este forma corectă?

Simulare 2023 Vox Valachorum (4 februarie 2023)

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă profilul cultural al unui dascăl contribuie sau nu la formarea personalității unui adolescent

Construcțiile concesive: la nivelul propoziției și la nivelul frazei

Testul de antrenament nr.11: Evaluarea Naționala 27.04.2023

Construcțiile condiționale: la nivelul propoziției și la nivelul frazei

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat