Ce înseamnă „lucrativ”? Ce confuzie facem adesea?

Despre adjectivul „lucrativ” vom discuta în cadrul acestui articol. Vorbim despre un adjectiv propriu-zis, variabil, cu patru forme: lucrativ / lucrativă / lucrativi / lucrative. Este necesar, desigur, să menționăm și aspectele astea, chiar dacă simpliste, referitoare la flexiunea adjectivului. În situații excepționale, adjectivul poate deveni și adverb, determinând verbe / adjective / adverbe / interjecții. Hai să vedem ce confuzie privitoare la sensul său se face adesea!

 

În mod firesc, termenul nostru ne duce imediat cu gândul la substantivul „lucru”. Tendința imediată a vorbitorului de limbă română este de a asocia mecanic cei doi termeni. Sensul termenului însă nu este acela de „harnic” / „muncitor”, așa cum ar putea părea la prima vedere. Haideți să vedem ce spune Dicționarul Explicativ al Limbii Române:

 

LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus.

 

Iată că sinonime mai potrivite ar fi „profitabil” / „rentabil”; cu alte cuvinte, termenul nostru nu provine din substantivul „lucru” ori din verbul „a lucra”, așa cum poate părea la prima vedere. Ele au, în schimb, o orginie latină comună! Observăm că însuși DEX-ul ne trimite către etimonul latinesc „lucrativus”. Acest adjectiv, care înseamnă același lucru ca în română ori franceză, provine, de fapt, de la substantivul lucrum, lucri: sensul acestui substantiv neutru latinesc este acela de „câștig” sau chiar „avariție”. Bineînțeles că între „a lucra” și „lucrativ” există o legătură de sens, mai ales că au o origine comună, însă nu este ceea ce pare la prima vedere.  Inițial, în limba latină, verbul lucro, lucrare era sinonim cu „a câștiga”. De aici și sensul lui „lucrativ” (ceva care câștigă, care aduce profit). Termenul s-a generalizat, lărgindu-se din punct de vedere semantic. Odată cu dezvoltarea economică, a munci a ajuns să însemne și a câștiga. Iată o prezentare mai detaliată a evoluției verbului în latină, dar și în limbile romanice, extrasă din Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DER):

 

lucrá (lucréz, lucrát), vb. – 1. A produce, a elabora, a face. – 2. A munci, a opera. – 3. A broda, a coase. – 4. (Cu complement direct personal). A purta intrigi contra cuiva, a mistifica. – Mr. lucredzu, megl., istr. lucrez. Lat. lŭcrāre „a cîștiga” (Pușcariu 951; REW 5145; Pușcariu, Lr., 243), cf. prov., sp. lograr. Evoluția semantică de la a cîștiga la „a munci” este normală și comună tuturor idiomurilor, cf. fr. travailler „a lucra” și „a produce avere”, în expresii ca l’argent qui ne travaille pas; cf. și lat. med. lucrari „a (pre)lucra”. Der. din lat. lūcubrāre (Densusianu, Bulg. Soc. fil., II, 17; Candrea-Dens., 1013; Densusianu, GS, II, 19) nu pare posibilă. Der. lucru, s. n. (muncă, treabă; activitate, acțiune; obiect, afacere), probabil din lat. lŭcrum (Pușcariu 990; REW 5146), cf. mr., megl., istr. lucru; lucrăreț, adj. (înv., muncitor, activ); lucrare, s. f. (lucru, operă); lucrător, adj. (muncitor, laborios); lucrător, s. m. (muncitor); lucrătoare, s. f. (Banat, atelier); lucrătură, s. f. (fel, mod de a munci; intrigă, mistificare); lucroi, adj. (înv., muncitor); prelucra, vb. (a retopi, a recompune; a pregăti); conlucra, vb., format după lat. collaborare; conlucrător, s. m. (colaborator). – Der. neol. lucrativ, adj., din fr. lucratif. – Din rom. provine alb. lukrë „oaie” (Philippide, II, 646), pentru al cărui semantism, cf. sp. ganado.

 

În concluzie, cuvintele „lucrativ” și „a lucra” sau „lucru” au multe în comun: toate provin de la verbul lucro, lucrare din latină. Verbul „a lucra” a suferit o extensie semantică, lărgindu-și sensul și însemnând în română „a munci”. Adjectivul „lucrativ” este un împrumut neologic, păstrând sensul originar din latină. De aceea nu i se poate atribui același sens cu al dubletului său etimologic!