În cadrul acestui articol, vom posta baremul pentru testul de antrenament numărul 27 pentru Evaluarea Națională publicat în data de 3 iunie 2024 [marca Vox Valachorum]. Testul de antrenament este conceput de pagina Vox Valachorum și are rolul de a servi drept material auxiliar elevilor de clasa a VIII-a. Prezentul test a fost conceput în conformitate cu programa pentru examen, urmărind să vină în ajutorul elevilor și al profesorilor de limba și literatura română. Obiectivul nostru este de a posta săptămânal astfel de materiale pentru a putea oferi suport urmăritorilor noștri.
Orice observație sau completare poate fi făcută utilizând mijloacele media de contact [Facebook, Instagram, YouTube, e-mail etc.]. Apreciem feedbackul dumneavoastră și doar cu ajutorul acestuia putem progresa! Testul poate fi descărcat în format pdf. și listat ulterior pentru a fi lucrat acasă sau la clasă.
Descarcă:
Test de antrenament nr. 27
Descarcă:
Barem test de antrenament nr. 27
Sperăm ca materialele noastre să vă fie de un real folos și să vă ajute în pregătirea pentru examene. Pe site-ul nostru găsiți multe alte materiale utile, precum: articole care acoperă diverse aspecte teoretice utile pentru Evaluare și Bacalaureat, teste grilă menite să te ajute în aprofundarea materiei, materiale video cu lecții explicative, teste de antrenament eliberate de Ministerul Educației și, de asemenea, rezolvări propuse pentru acestea, informații ve vizează sistemul educațional românesc, știri din sfera educației etc..
Texte suport folosite:
Textul 1
Prin ale toamnei văi prelungi,
Cu tine am umblat odată.
Ciorchinul lunii sta să cadă
și nu mai pot uita de-atunci
Oare-o fi fost pe-aproape via
De m-amețeam atât de rău?
Sau era numai gustul tău
Care-mi statornicea beția?
Atâta știu: că aș fi mers
Cu tine, viața mea întreagă,
Și frunzele fără de vlagă
Mi-ar fi părut atât de verzi!
Drum în toamnă, Nina Cassian
Textul 2
Grădina este un loc plin de viață unde te poți refugia ori de câte ori ai nevoie, însă acest loc poate fi și o sursă naturală din care să culegi cele mai delicioase fructe.
Vița de vie este o plantă ideală pentru grădinile mari, dar și pentru cele mici, deoarece este un element de decor inedit, dar și o sursă de fructe delicioase. Curtea casei, balcoanele și zidurile pot primi viață cu ajutorul viței de vie ce oferă imagini interesante, moderne și un aer exotic peisajului. În plus, rodul viței de vie este delicios și atrăgător.
Vița de vie este o plantă cățărătoare care crește și se întinde asemenea unei liane. Fructele cresc în ciorchine mari cu boabe dulci, aromatice. Trunchiul și lăstarii viței de vie sunt lemnoase, acestea se dezvoltă puternic an de an. Vița se întinde și se ramifică foarte puternic, plantarea ei trebuie făcută pe lângă spaliere, garduri sau ziduri. Datorită modului de creștere, are nevoie de susținere pentru a se dezvolta armonios.
Vițele de vie vin într-o mare varietate de soiuri cu fructe ce au gusturi și arome diferite.
Cele mai bune soiuri de viță de vie pentru consumul fructelor proaspete sunt soiurile de viță care fac struguri mari de masa. Soiurile cele mai delicioase destinate consumului proaspăt din categoria strugurilor albi sunt:
- Sultanessa: un soi alb cu boabele mari, crocante și suculente, fară sâmburi.
- Victoria: produce struguri din abundență cu miezul crocant și cărnos.
- Tereza: face struguri cu boabele mari în nuanțe gălbui-roșiatic cu miezul foarte aromat.
Cele mai delicioase și aromate soiuri de struguri negri cu fructele mari destinate consumului proaspăt sunt:
- Prima: produce struguri cu boabele parfumate și aromate.
- Cardinal: are struguri cu boabe mari și coaja subțire, cu un gust plăcut, dulce.
- Napoca: produce din abundență struguri cu boabele mari dulci-acrișoare cu aroma de muscat.
- Suvenir: o sursă de struguri aromați cu miezul pietros, crocant.
https://www.royalplant.ro/fructe/vita-de-vie/
Descarcă materialele .pdf „Testul de antrenament” și „Baremul pentru testul de antrenament” de mai sus pentru a vedea cerințele complete! Mult succes!
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre!
Alte sugestii pentru tine: