Versuri de Tudor Arghezi: relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice (simulare, 27 martie 2023)

versuri tudor arghezi relatia dintre ideea poetica si mijloacele artistice

Versuri de Tudor Arghezi: relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice

 

 

Acest model reprezintă un reper, un punct de plecare, fapt pentru care elevul este invitat să arunce o privire peste, să-și facă o idee despre cum ar putea rezolva această cerință. Nu vrem să încurajăm copiatul, scopul nostru fiind acela de a veni cu o variantă de rezolvare. Scopul ultim este ca elevul să realizeze o rezolvare originală, proprie.

 

semnul-exclamarii

Subiectul al II-lea

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.

 

E vântul care-mi bate-n geam
Ori mâinile iubitei mele,
Care-a zburat pe-un șir de stele
Să mă sărute când plângeam?

Sunt sunetele harpei mele,
Sunt sufletele unor morți
Ce bat în geamuri și la porți?

Oh! ploaia, ploaia-mi bate-n geam, –
Subt șirurile lungi de ploaie
Gândirea mea se încovoaie,
Suspinul meu e lung și stins,
Și imnul meu se-nalță mort
Din coarda ruptă ce-am întins.

Tudor Arghezi, Versuri

 

Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

 

Propunere de rezolvare:

 

 

 

Poezia „Versuri” de Tudor Arghezi impresionează printr-un lirism de tip subiectiv, conturat prin prezența de mărci lexico-gramaticale ale subiectivității: verbe de persoana I și a II-a: „am întins”, „porți”, pronume de persoana I: „mă”, „mi”, adjective pronominale de persoana I: „mele” nuanțându-se, astfel, caracterul confesiv și adresativ al textului. Din punct de vedere tematic, discursul arghezian abordează suferința anevoiasă a creației, în raport cu scurgerea inexorabilă a timpului.

Ideea poetică reprezintă mesajul central al textului, conturându-se prin intermediul unor figuri de stil care generează inedite imagini artistice. Aceste artificii stilistice au rolul de a corobora ideea centrală, conferindu-i valoare estetică și expresivă.

O expresivitate aparte îi oferă poeziei „Versuri” de Tudor Arghezi prezența interogațiilor retorice constituite din primele două catrene ale poeziei. Prin aceste intervenții, eul liric exprimă intensitatea emoțiilor trăite prin prisma profundei iubiri pe care o poartă. Aceste figuri retorice au, de asemenea, rolul de a potența starea de nedumerire, de confuzie.

Repetiția substantivului „ploaia” accentuează starea de neliniște și de disperare la care este supus creatorul. Elementul acvatic îndeplinește un dublu rol: pe de-o parte este un agent al stării melancolice, iar pe de altă parte, are rolul de a purifica, de a mistui, lăsând loc unui nou început. 

Epitetul „coarda ruptă” face referire la mitul orfic, emfatizând truda creatoare, aflată în continuă căutare a inspirației. Ruperea corzii semnifică pierderea acestei legături, lipsa totală a inspirației, altfel spus: criza creatoare. Suferința generată de această pierdere se resimte pe tot parcursul discursului liric.

 

 

Dacă ți-a plăcut articolul despre „Vârsta de aur a dragostei” de Nichita Stănescu,  îl poți distribui pe paginile tale de socializare; ne-ar ajuta mult!

Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi! 

              

Încearcă și cursurile noastre! 

Alte sugestii pentru tine:

Perfect simplu sau mai-mult-ca-perfect? Alege forma corectă!

„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?

„A digera” sau „a degera”? Care este forma corectă?

Simulare 2023 Vox Valachorum (4 februarie 2023)

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă profilul cultural al unui dascăl contribuie sau nu la formarea personalității unui adolescent

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă recunoașterea publică a calităților individuale este sau nu importantă

 

Versuri de Tudor Arghezi: relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice (simulare, 27 martie 2023)

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat