Dragilor, astăzi vom învăța despre verbele tranzitive și intranzitive. La ce se referă această proprietate a verbului – tranzitivitatea? De ce ne sunt utile astfel de informații? După ce criterii putem clasifica un verb drept tranzitiv ori intranzitiv? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem în articolul nostru!

 

Verbul este una dintre cele mai complexe părți de vorbire în toate limbile (iar limba română nu face nicidecum excepție); învățăm încă din clasele mici că verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă acțiunea, starea sau existența (ca procese, desigur). Fiind vorba despre o asemenea complexitate, evident că verbul se va clasifica după mai multe criterii: după capacitatea de a exprima predicatul (poate fi predicativ, copulativ sau auxiliar), după relația cu subiectul (verbele sunt personale sau impersonale), după raportul pe care îl avem între subiect și acțiunea propriu-zisă (putem avea construcții verbale active, pasive sau reflexive), iar după relația cu obiectul (cu complementul direct, vom vedea) verbele pot fi tranzitive sau intranzitive.

 

Pe scurt, ce înseamnă verb tranzitiv?  Verbele tranzitive sunt verbele care au sau pot avea un complement direct. Să vedem câteva exemple:

Am cunoscut un om deosebit.

Mi-am învățat lecția.

Am udat florile.

 

La polul opus se vor afla verbele intranzitive: cele care nu au și cărora nici nu le pot fi atribuit astfel de complemente:

 

Am mers la școală.

Ești bolnav?

Vine pe la noi?

 

Cum identificăm verbele tranzitive? De ce este important să facem aceste distincții?

 

Primul lucru pe care aș vrea să îl menționez aici este acela că identificarea verbelor tranzitive este foarte importantă pentru a stabili clar funcțiile sintactice într-un enunț. Pentru a verifica dacă un verb este sau nu tranzitiv, trebuie să facem următorul exercițiu. Luăm forma de infinitiv a verbului si atribuim un clitic de acuzativ (persoana a III-a) particulei “a”. Dacă această adaptare este posibilă, verbul este tranzitiv, altminteri, el este intranzitiv.

De exemplu:

a mânca -> a-l mânca / a o mânca (tranzitiv)

a lua -> a-l lua / a o lua (tranzitiv)

a pleca -> a-l pleca /  a o pleca (intranzitiv)

a fi -> a-l fi / a o fi (intranzitiv)

 

Vedeți? E foarte ușor de verificat. Odată ce am stabilit că verbul este tranzitiv, e foarte ușor a stabili complementul direct (putem pune o întrebare de tipul “care este lucrul pe care?”/”care este persoana pe care”? sau – dacă doriți –  pe cine? / ce?; recomand primul set de întrebări. Atenție! Identificarea corectă a complementului direct trebuie făcută neapărat în doi pași: verificați întâi dacă verbul este tranzitiv, apoi adresați întrebare, altfel s-ar putea să faceți anumite confuzii.

 

Complementul direct poate fi confundat cu subiectul, dacă vă limitați strict la a pune întrebarea “ce?”!

Dacă, spre exemplu, avem un enunț ca: “Merge treaba?”, suntem tentați să punem intrebarea “ce?” și să răspundem cu “treaba”, susținând că acela ar fi complementul direct. Atenție! Primul pas în identificare complementului direct este verificarea tranzitivității: a-l merge / a o merge (intranzitiv). Prin urmare, enunțul nostru nu va avea complement direct. Substantivul “treaba” este aici subiect.

Dacă suntem nesiguri în privința vreunui verb, putem consulta oricând un dicționar. DEX, spre exemplu, ne indică întotdeauna dacă un verb este sau nu tranzitiv. Cum este și cazul lui “a merge”

MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre…). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe… = (despre vârstă) a se apropia de…, a împlini în curând… De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul.

 

Să mai luăm un exemplu:

“Îmi vine somnul!” – în cazul acestui enunț, am fi tentați să punem întrebarea “ce îmi vine?” și să răspundem cu substantivul “somnul”.  Haideți totuși să vedem cum stă treaba aici! Verificăm, înainte de orice altceva, dacă verbul nostru permite un complement direct: “a-l veni” / “a o veni” (intranzitiv). Ce observăm? Complementul direct nu poate fi exprimat în preajma unui asemenea verb; prin urmare, substantivul “somnul” nu poate îndeplini aici funcția de complement direct; desigur că el este subiect, aflându-se într-o relație de inerență cu predicatul.

 

Complementul direct poate fi confundat cu complemntul prepozițional – din cauza prepoziției “pe”. Cum rezolvăm această problemă?

 

Ei bine, e foarte simplu! Dacă înainte de a pune, pur și simplu, întrebarea “pe cine?” verificăm dacă verbul nostru este tranzitiv, vom ști dacă avem de-a face cu un complement direct sau cu un complement prepozițional. Există o serie de verbe “problematice” din acest punct de vedere: a (se) baza, a paria, a (se) supăra, a (se) bizui, a conta etc.. Atenție, verbele reflexive păstrează cliticul “se” și în verificare: dacă la infinitiv vorbim despre “a (se) supăra”, îl vom verifica “a-l se supăra” / “a o se supăra” (sensul verbului este diferit de “a supăra”, care, într-adevăr, este tranzitiv “a-l supăra”).

S-a supărat pe sora sa. (a o se supăra – intranzitiv): complement prepozițional

A supărat-o pe sora s-a. (a o supăra – tranzitiv): complement direct: “care este persoana pe care a supărat-o?”

 

De reținut:

Sunt întotdeauna intranzitive:

-construcțiile verbale pasive (intranzitive prin pasivizare): orice formă verbală pasivă este intranzitivă (fostul complement direct a devenit subiect), iar complementul prepozițional de agent indică autorul acțiunii

-verbele copulative: a fi, a deveni, a rămâne, a (se) face, a părea, a însemna, a ajunge, a ieși;

*aceste verbe sunt intranzitive chiar și atunci când au valoare predicativă – excepție face “a însemna” (când este predicativ, este un verb tranzitiv): A însemnat cartea. (a-l însemna / a o însemna)

-construcțiile verbale reflexive  cu clitic fără funcție sintactică (atenție, cliticul trebuie să facă parte din construcția verbală) – doar cele cu acuzativul (cu “se” la infinitiv)

Se vede un deal. (chiar și dacă verificăm “a-l se vedea”)

Își închipuie totul. (chiar dacă este o construcție reflexivă, este una cu dativul – există posibilitatea ca verbul să fie totuși tranzitiv: “a și-l închipui” / “a și-o închipui”.

 

De menționat că:

Și locuțiunile verbale pot avea această calitate: tranzitivitatea. Verificarea locuțiunii se face tot prin intermediul cliticelor pronominale “l” și “o” atașate verbului din construcția locuțiunii. 

De exemplu:

a lua peste picior (a-l lua peste pictior / a o lua peste picior) – locuțiune verbală tranzitivă.

a pune pofta-n cui (a-l pune pofta-n cui / a o pune pofta-n cui) – locuțiune verbală intranzitivă.semnul-exclamarii

 

Și formele verbale nepersonale își păstrează caracteristica tranzitivității, putând avea complement direct:

la infinitiv: A învăța tot nu este ușor (tot – complement direct exprimat prin pronume nehotărât)

la gerunziu: Auzind muzica, s-a emoționat. (muzica – complement direct exprimat prin substantiv comun)

la supun: Până mâine aveți de citit lecția. (lecția – complement direct exprimat prin substantiv compun)

*Verificarea se va face tot apelând la forma de infinitiv a verbului

 

Interjecțiile pot fi, de asemenea, tranzitive sau intranzitive:

Uite-o!

Iată-l acolo!

Verificarea se face tot prin atribuirea unui clitic “l” sau “o”;

Hai acasă! (“hai” nu acceptă un clitic, prin urmare, este intranzitiv)

 

Nu există întotdeauna o delimitare clară atunci când vorbim despre tranzitivitate; în funcție de felul în care este utilizat un verb, acesta poate deveni din tranzitiv, intranzitiv (de aceea, verificarea se face într-un context!)

 

Ține pixul acesta (a-l ține / a o ține – tranzitiv)

Mai ține mult conferința? (a-l ține / a o ține – intranzitiv; are sensul de “a dura”)

 

Să mai vedem un exemplu. Verbul “a ploua” este, de regulă, intranzitiv și impersonal. Acesta poate fi utilizat, într-o exprimare colocvială, și ca tranzitiv:

Afară plouă mult! (a-l ploua / a o ploua – intranzitiv)

L-a plouat și acum a răcit (a-l ploua /a o ploua – tranzitiv)

 

 

Acum haideți să ne și jucăm puțin! Să rezolvăm testul online de mai jos despre verbele tranzitive și intranzitive!

 

Cum ți s-a părut testul despre verbele tranzitive? Dacă ți-a plăcut, nu uita să-l distribui mai departe, pentru a ajunge la cât mai multă lume. Așa ne va fi mai ușor tuturor să învățăm într-un mod distractiv!

 

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Manualul digital Vox Valachorum: aici

 

Vezi și:

Punctul ca semn de punctuație și ortografie (.)

Autori români: locul natal al celor mai importanți scriitori (15 întrebări)

Pseudonime literare: recunoști numele real al autorului?

Cum se numesc locuitorii din…? Test de 25 de întrebări cu demonime

 

Please Login to Comment.