O problemă aparent banală de limbă: motivul pentru care acord credit unui astfel de articol este tocmai frecvența acestei greșeli de exprimare scrisă. Astăzi vom vedea care dintre cele două forme („scrieți” și „scrie-ți”) este corectă. Desigur că vom aduce și argumente în această privință.
Primul aspect pe care aș vrea să îl discutăm în cadrul acestui articol ar fi acela legat de „corectitudinea” celor două forme. Vom menționa, încă de la început, faptul că ambele variante – atât „scrieți”, cât și „scrie-ți” – sunt corecte. Firește că fiecare dintre forme trebuie folosită în contexte gramaticale diferite. Eroarea apare atunci când facem confuzia în ceea ce le privește.
Pentru început, vom arunca o privire la definiția verbului „a scrie”, întrucât acesta generează nucleul discuției de astăzi. Astfel, vom recurge la Dicționarul Explicativ al Limbii Române (ediția din 2009):
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3.[1] A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru… ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.
Să vedem cele două forme „buclucașe” acum!
Vom începe cu varianta sudată, „scrieți”. Aici este cât se poate de simplu: aceasta reprezintă forma de indicativ / conjunctiv, prezent, persoana a II-a, plural a verbului „a scrie”. De asemenea, această formă poate fi întâlnită și la imperativ, plural.
eu scriu / să scriu
tu scrii / să scrii
el / ea scrie / să scrie
noi scriem / să scriem
voi scrieți / să scrieți
ei / ele scriu / să scrie
Destul de simplu, nu-i așa? Acel „-ți” de la finalul cuvântului este o desinență, fapt pentru care se scrie sudată de cuvânt. Prin urmare, într-un astfel de context, cratima nu s-ar putea justifica.
Să vedem și varianta cu cratimă! Când avem voie să scriem forma „scrie-ți”!
Spuneam la începutul acestui articol că există situații când este permisă utilizarea formei „scrie-ți”; acum vom veni cu explicațiile necesare. Varianta „scrie-ți” reprezintă îmbinarea dintre imperativul, singular și forma neaccentuată (clitică) de dativ a pronumelui reflexiv de persoana a II-a, singular. Ca să fie și mai simplu, putem face analogia cu alte verbe. (i. e. Fă-ți temele! / Ascultă-ți inima! / Sună-ți prietenii! / Scrie-ți în agendă toate detaliile de care ai nevoie, Mihai!). Spre deosebire de varianta sudată, varianta cu cratimă se utilizează doar în enunțuri imperative și se referă exclusiv la persoana a II-a, singular. Acel „-ți” din „scrie-ți” va exprima, cel mai adesea, posesia, îndeplinind funcția de complement posesiv la nivelul propoziției din care face parte.
Prin urmare:
scrieți (persoana a II-a, plural: indicativ, conjunctiv sau imperativ)
scrie-ți (persoana a II-a, singular + pronume reflexiv în cazul dativ: scrie-ți tu ție)
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre! 
Alte sugestii pentru tine:
Moduri și timpuri verbale: exerciții (30 de cerințe)
Verbul: moduri și timpuri (test grilă de 30 de întrebări)
„Eminent” sau „iminent”? Cum este corect să spunem?„Avocat” sau „avocată”? Cum ne exprimăm corect?
Care este pluralul substantivului „ceară”?