Vom încărca aici rezolvarea subiectului I A din testul 12 de antrenament (publicat în 24 mai 2021)
Materialul îl veți găsi și aici(click pentru descărcare) și haideți să ne apucăm de treabă!
Subiectul I, A
Textul 1
Actul I, Scena II
Au intrat în același timp. Stăvăroaia din camera ei, atrasă de țipetele servitoarei, iar Ion de la el, cu
galoșii într-o mână și o cârpă de praf în cealaltă. Când o vede pe gazdă, el are un gest de panică și
rămâne în prag, fâstâcit.
STĂVĂROAIA (în atitudine și cu voce de stăpână): Cum, iar scandal la mine în casă?
FROSA (lacrimogen): Păi cum să nu… săraca de mine, dacă… tocmai pe covor!…
ION (intervine repede, cu panica rămasă încă în privire): Frumușico, cu surdină la limbă, soro, să restabilim
faptele cu tot calmul necesar și… (Vinovat, către gazdă): Am… galoșii… am intrat cu galoșii murdari…
FROSA: Toată lapovița, pe covor…
STĂVĂROAIA: …Pe covorul cumpărat de răposatul maior Stavăr, acum zece ani, în luna lui april, când a
fost în misiune la Constantinopol! Dar bine, dumneata mi-ai profanat una dintre cele mai scumpe amintiri!
(Răstit, servitoarei.): Nu sta, Froso, că mă superi! Du galoșii „dânsului” afară și pune mâna pe cârpă.
FROSA (bombănind, ia galoșii din mâna lui Ion și-i duce în antreu; în urmă, cu o cârpă adusă din bucătărie,
începe să frece pe jos, după ce a dat la o parte scaunul pe care a stat Ion).
ION (cârpa cu care intenționa să curețe covorul i-a rămas în mână și nu știe ce să facă, unde s-o pună. În
cele din urmă, o ascunde în buzunar): Azi, pe unde am fost, ce-am făcut, numai ponoase… și pagubă… și
certuri… (Trist, pe un scaun.) Sunt tare supărat, madam Stavăr! De nu mi-ar fi rușine că sunt om în vârstă,
aș plânge ca un copil.
STĂVĂROAIA: Un copil bun de tras de perciuni și un om anapoda.
ION (a tresărit, încearcă inutil să surâdă): Da, sigur… Tot așa a strigat și Frosa adineauri: că sunt un om anapoda…
STĂVĂROAIA (categorică, ofensată): Te rog să nu mă compari pe mine cu Frosa, că nu-s dispusă – mai
ales acum – să suport mojicia cuiva.
ION (a rămas cu ochii mari la ea): Eu, să te compar cu…? Pot să jur, doamnă, că nici prin gând…
STĂVĂROAIA (enervată că Ion n-a înțeles sau poate se face că nu înțelege ceea ce i se pare ei foarte
clar și hotărâtă să termine repede cu el): Să lăsăm jurământul că e monedă fără valoare. Te-am făcut ori
nu, adineauri, om anapoda?
ION: M-ai făcut, cucoană, și eu nu m-am supărat.
STĂVĂROAIA: Mi-ai răspuns ori nu că tot așa ți-a zis și Frosa, mai înainte?
ION (sincer): Păi… dacă așa a fost…
STĂVĂROAIA (scoasă din fire): Ești extraordinar!
FROSA (bombănind, în timp ce curăță covorul): Aia e! Cu galoșii murdari, pe scumpete de covor, lua-i-ar…
(Iese să-și schimbe cârpa udă, prin camera stăpânei.)
SCENA III
ION, STĂVĂROAIA
STĂVĂROAIA (cu replica aproape în continuare): Ești pur și simplu extraordinar! Te ascunzi, ca un ipocrit,
sub masca unui copil nevinovat, în toată suava lui imbecilitate și-i arunci omului în față cele mai mari
obrăznicii! Asta, să fim înțeleși, ți-o spun fără supărare.
ION (ascunde surâs amar): Bine, cel puțin, că mi-a rămas și mie o mângâiere. (Sincer dornic să fie înțeles
în adevăr.) Vezi, madam Stavăr, asta mi-a fost spaima și grija de fiecare clipă: să nu-i supăr pe oameni,
să nu las, pe unde trec, o umbră strâmbă! M-am lăsat umilit, uneori; am tăcut, când nu m-ar fi putut nimeni
opri să mă supăr; am dat ultimul gologan ca să scap un om, oricare, dintr-un necaz sau să-l salvez pe un
amic dintr-o mare încurcătură. Nu o dată, am încercat să găsesc, în făpturi mai prejos de mine, o tresărire
de conștiință, o fărâmă de suflet cinstit. Care mi-a fost folosul și unde am ajuns? […] Asta n-ar fi nimic, că
ai spus adineauri: fără supărare! Sunt însă momente când se umple paharul și nu mai poți să rabzi, așa
cum sunt zile blestemate când te urmărește o pacoste la fiecare pas. Nu, cucoană, nu sunt nici ipocrit și
nici imbecil. Sunt trist numai, că am avut numai pagube azi și amărăciuni și m-au pândit pacostele la
fiecare pas: am luat galoșii, ca să se strice la comandă frumusețe de vreme, era să mă calce tramvaiul pe
bulevardul Ferdinand, aici am murdărit covorul și am spart o minune de plăci, iar la birou, colac peste
pupăză, m-am supărat pe Valter, fără să i-o spun și am primit un avertisment în scris […], pentru
neglijență…
G. M. Zamfirescu, Idolul și Ion Anapoda
Textul 2
Lipsa de bani făcu totuşi ca viaţa „Însemnărilor Literare” să fie de scurtă durată. În mod ironic, de
altundeva apărură totuşi nişte bani, aşa că Ibrăileanu şi Topîrceanu repuseră pe picioare
„Viaţa românească”. Înzestrată cu nume vechi (Didi, Demostene Botez) şi noi (Ionel Teodoreanu),
redacţia redeveni micuţa gaşcă de dinainte de război. Iar Topîrceanu… […]
― Ce-i cu tine, domnule? îl întrebă Sadoveanu într-o zi.
Stăteau amândoi în redacţie şi jucau şah.
― Ce să fie, zise Topîrceanu.
― Eşti ba vesel, ba trist. Dar mai curând trist, remarcă Sadoveanu. Uneori, când ieşim în vreo
excursie sau facem popas pe la vreo mănăstire, eşti vioi şi glumeţ. Alteori te închizi așa în tine şi nu zici
nimic. Şi mai ai şi animalele acelea ciudate.
Într-adevăr, în locuinţele lui Topîrceanu trăiau adeseori diverse vietăţi neaşteptate: ba un pui de lup
găsit pe cine ştie unde, ba o stăncuţă sau un papagal cumpărate cu puţinii săi bani de la vreun negustor,
ba o vulpe pripăşită, ba un sticlete care intrase pe geam şi nu mai plecase niciodată.
― Pare-mi-se, spuse Sadoveanu, că ai mai mult drag de ele decât de noi, oamenii.
― Ţi se pare, spuse Topîrceanu. Matale mi-eşti drag.
― Bine, dar ceilalţi? întrebă Sadoveanu.
― Şi ceilalţi, spuse Topîrceanu. Doar că… mi-e viața cam încurcată uneori.
― Dacă e vorba despre bani, să ştii că pot să te ajut, se oferi Sadoveanu.
― Dacă ar fi vorba despre bani, n-aş zice că mi-e viaţa încurcată, spuse cam amar Topîrceanu.
Tăcu şi se uită la tabla de şah. Ar fi putut să mute un cal, ar fi putut să mute un nebun, dar de fapt
numai la şah nu-i stătea mintea. […]
― Şi atunci ce te deranjează? Ce-ţi lipseşte? Ce te roade? mai că se enervă Sadoveanu. Mi se
pare că le ai pe toate: talent cu carul, lumea te citeşte cu drag, ai unde să scrii, gazetele se bat între ele
ca să te publice…
― Nu ştiu nici eu, coane Mihai, zise Topîrceanu gânditor.
― Te-a obosit războiul? încercă Sadoveanu să ghicească. N-ai apucat încă să-ţi revii? Poate că ai
nevoie de odihnă!
― Nu odihna îmi lipseşte mie, spuse Topîrceanu. Cine ştie, probabil că e doar o pasă proastă
trecătoare, şi la anul pe vremea asta n-o să şi-o mai amintească niciunul dintre noi doi.
― Aşa să fie, zise Sadoveanu şi renunţă la discuţie.
Dar de şah nu mai avea acum nici el chef. […]
Când nu cioplea bumeranguri, desfăcea mecanisme în părţile componente.
Iar când nu desfăcea mecanisme în părţile componente, scria poezii.
Iar la asta se pricepea destul de bine.
Alex Tocilescu, Povestea lui George Topîrceanu
Rezolvarea testului este cuprinsă în materialul de mai jos. Subiectul I, A este curpins în primele 9 minute ale materialului!
Link către canalul nostru de YouTube:
Dacă ți-au plăcut testele de antrenament, te-ar putea interesa și:
Rezolvarea testului 10 de antrenament (subiectul I, A) pentru Evaluarea Națională (17 mai 2021)
Rezolvarea testului 10 de antrenament (subiectul I, B) pentru Evaluarea Națională (17 mai 2021)
Punctul ca semn de punctuație și ortografie (.)
Autori români: locul natal al celor mai importanți scriitori (15 întrebări)
Pseudonime literare: recunoști numele real al autorului?
Cum se numesc locuitorii din…? Test de 25 de întrebări cu demonime
Care este forma corectă a cuvântului din imagine? (test online de 30 de întrebări)