Vom vorbi, în cele ce urmează, despre anticiparea și reluarea complementelor prin clitice pronominale. La ce se referă aceste noțiuni? Ce sunt aceste clitice pronominale?
Motivul pentru care voi scrie acest articol este tocmai exercițiul cu numărul 5 de la subiectul al II-lea al modelului oficial de Evaluare Națională propus de M.E.C.. Poate pentru unii dintre noi, aceste noțiuni sunt noi și pot părea complicate, însă lucrurile, după cum veți vedea, sunt destul de simple.
5. Rescrie propoziția următoare, astfel încât complementul direct să fie exprimat printr-un clitic pronominal personal: „citind cartea, mi-au plăcut mai mult ca oricând călătoriile”
Rezolvare: Citind-[o], mi-au plăcut mai mult ca oricând călătoriile.
În acest context, cliticul “o” înlocuiește, practic, substantivul cartea; chiar dacă, din punct de vedere semantic, informația transmisă este mult mai vagă, contextul ne lasă să înțelegem că este vorba despre o formă scrisă (carte, revistă, broșură). Un astfel de exercițiu verifică, în primul rând, compentențele lingvistice și capacitatea de utilizare și adaptare a noțiunilor gramaticale în contexte concrete. Am optat pentru utilizarea formei feminine “o”, întrucât am vrut să păstrez genul substantivului propus în exercițiu.
Formele pronumelui personal și ale celui reflexiv, evident, se împart în două mari categorii: accentuate (nonclitice) și clitice. Pe cele clitice le mai întâlnim și cu denumirea de “neaccentuate”. Să vedem, așadar, care sunt acestea și cum le deosebim pe cele accentuate de cele clitice!
Formele clitice pronominale apar doar pentru cazurile acuzativ și dativ, singular și plural. Ceea ce trebuie, în primul rând, să ținem minte este că formele accentuate nu pot apărea în enunțuri fără cele clitice. Formele clitice pot fi utilizate în absența celor accentuate. De ce accentuate? Pentru că accentuează un lucru, dar acel lucru se poate exprima chiar și fără aceste forme. De exemplu, putem spune: “Pe mine mă cheamă Cosmin.” (unde “pe mine” este forma accentuată, iar “mă” este forma clitică) – aceeași informație poate fi transmisă și sub forma “Mă cheamă Cosmin”, fără ca mesajul să fie alterat în vreun fel. Practic, ajungem la concluzia că forma accentuată este, de fapt, cea opțională, putând lipsi în exprimare.
Să încercăm și invers: “Pe mine cheamă Cosmin.” – observăm că este un nonsens, prin urmare, formele clitice sunt imperios necesare, în timp ce formele accentuate sunt opționale și emfatice (adică întăresc mesajul, ideea).
Să vedem formele acestor două cazuri. Voi expune acest inventar, marcând cu roșu formele clitice pronominale (neaccentuate).
Pronumele personal:
Persoana I, singular:
acuzativ: pe mine, mă, m
dativ: mie, îmi, mi
Persoana a II-a, singular:
acuzativ: pe tine, te
dativ: ție, îți, ți
Persoana a III-a, singular, masculin:
acuzativ: pe el, îl, l
dativ: lui, îi, i
Persoana a III-a, singular, feminin:
acuzativ: pe ea, o
dativ: ei, îi, i
Persoana I, plural:
acuzativ: pe noi, ne
dativ: nouă, ne, ni
Persoana a II-a, plural:
acuzativ: pe voi, vă, v
dativ: vouă, vă, v, vi
Persoana a III-a, masculin, plural:
acuzativ: pe ei, îi, i
dativ: lor, le, li
Persoana a III-a, feminin, plural:
acuzativ: pe ele, le
dativ: lor, le, li
Pronumele reflexiv:
Pentru persoanele I și a II-a, formele sunt omonime cu ale pronumelui personal; deosebirile apar la persoana a III-a, masculin și feminin, singular și plural, unde avem forme unice specifice:
acuzativ: pe sine, se, s
dativ: sieși, își, și
Atunci când avem de-a face cu o propoziție, funcția sintactică va fi îndeplinită de forma accentuată, dacă aceasta există. În cazul în care propoziția are doar o formă clitică a pronumelui, aceasta va prelua funcția sintactică.
De exemplu:
Pe mine mă cauți? (pe mine – complement direct; mă – reluare a complementului direct)
Îi dai lui banii? (lui – complement indirect, îi – anticipare a complementului indirect)
Pe sine se apreciază cel mai mult. (pe sine – complement direct, se – reluare a complementului direct)
Reținem: atâta timp cât ambele forme sunt prezente (atât cea clitică, cât și cea accentuată), funcția sintactică va fi îndeplinită de forma accentuată. Rolul cliticelor va fi doar de a anticipa (dacă sunt poziționate înaintea formei accentuate) sau de a relua (dacă sunt poziționate după forma accentuată). În absența formelor accentuate, formele clitice vor îndeplini aceleași funcții sintactice.
Mă cauți? (mă – complement direct)
Îi dai banii? (îi – complement indirect)
Se apreciază cel mai mult. (se – complement direct)
În exprimarea complementului direct și indirect (prin substantive, pronume sau numerale) poate apărea o dublare a acestei funcții sintactice printr-o formă clitică a pronumelui personal. Aceasta poate apărea înaintea funcției sintactice (o vom numi anticipare) sau după aceasta (o vom numi reluare).
a. Anticiparea: atunci când cliticul va sta în fața complementului
L-am văzut pe Mihai. (pe Mihai – c.d., l – anticipare a c.d.)
Îl cunosc pe Marius. (pe Marius – c.d., îl – anticipare a c.d.)
Îmi dai și mie ceva? (mie – c.i., anticipare a c.i.)
b. Reluarea: atunci când cliticul se va poziționa după complement
Pe Mihai l-am văzut. (pe Mihai – c.d., l – reluare a c.d.)
Pe Marius îl cunosc. (pe Marius – c.d., îl – reluare a c.d.)
Mie îmi dai ceva? (mie -c.i., îmi – reluare a c.i.)
Aceste dublări nu sunt întotdeauna necesare: ele apar, mai ales, atunci când complementul direct/indirect se referă la o persoană (numită). Să vedem câteva situații în care ele nu apar.
Am hrănit câinele. (câinele – c.d.)
Am ascultat muzică. (muzică – c.d.)
Am adus porumbeilor de mâncare. (porumbeilor – c.i.)
Testul online de mai jos (quiz) îți propune câteva exerciții despre clitice pronominale. Încearcă să îl rezolvi și să obții un rezultat cât mai bun!
Cliticele pronominale
Să ne jucăm! Identifică funcția sintactică a formelor pronominale! Atenție la poziția acestora în enunț!
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și: