Ei bine? „Purici” sau „pureci”?
Tot despre o formă de plural vom discuta și astăzi: este vorba despre o insectă destul de populară pentru utilizatorii de limbă română. Atât de populară, încât poate fi regăsită și în expresii și locuțiuni: este vorba, dragii mei, despre „pureci” sau „purici”. Provenit din latinescul pulex, -icis, acest substantiv este unul moștenit în limbă, dovadă fiind și transformarea sa fonetică (trecerea lui „l” la „r” – o transformare destul de frecventă pentru lexemele originare latinești, care poartă numele de rotacizare).
Să vedem, înainte de toate, o definiție a acestui termen, preluată din Dicționarul Explicativ al Limbii Române:
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis.
Atenție! Cu toate că DEX ne indică variantele „purece” și „puric” pentru acest substantiv, doar forma „purice” este considerată literară. Utilizarea lor nu este recomandată!
Conform Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (ediția din 2005):
purice s. m., pl. purici
Prin urmare,
Corect: purice, purici
Variante: purec, purece, pureci
Aprecierea ta înseamnă un plus de motivație pentru noi!
Încearcă și cursurile noastre!
Alte sugestii pentru tine:
„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?
„Întradevăr” sau „într-adevăr”? Care este varianta corectă?
„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?
„Germene” sau „germen”? Care este forma corectă?
„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum ne exprimăm corect?
„Findcă” sau „fiindcă”? Cum este corect în limba română?