Click aici!
Premierea Concursului De Creație Literară

Premierea concursului de creație literară „Călătorie în spațiu”

Premierea concursului de creație literară „Călătorie în spațiu”

Este momentul să anunțăm câștigătorii concursului nostru de creație literară „Călătorie în spațiu”. Am atașat mai jos textele lor. Vă invităm la lectură!

 

 

LOCUL I

Bianca-Andreea Vârtosu

Școala Gimnazială „Eugen Barbu” București, sector 1, clasa a VIII-a

CĂLĂTORIE ÎN SPAȚIU

   Spațiul… un cuvânt atât de mic, dar cu o semnificație atât de mare!
   De mic copil am dorit să mă aventurez printre stele, să vizitez planete nevizitate de om, să umblu prin galaxii, așa cum umblă mama prin magazinele de haine dintr-un mall, dar, cel mai mult, îmi doream să cunosc prieteni noi. Mi s-a spus că e un vis prostesc, că nu există „extratereștri” (îi numeau ei), dar nu am renunțat. Voiam să fiu prima fetiță galactică, care să danseze cu stelele.
   Anii de gimnaziu au fost cei mai grei. Toată lumea mă credea ciudată. Pentru că numai o fetiță ciudată ar putea avea un vis ciudat. Nu am avut mulți prieteni nici pe durata liceului. Eram o fetiță singuratică . Odată am auzit de un job de astronaut. Mi-a plăcut cum suna, pentru că îmi oferea șansa de a călători prin spațiu.
   Facultatea nu a fost dificilă, am trecut repede (și) peste această etapă. Cei mai ușori ani din viață, i-aș numi eu. Acum stau la masa rotundă din bucătaria apartamentului meu, uitându-mă la stele. Observ o stea căzătoare, așa cum spun adulții, un meteorit. Îmi pun o dorință. Nu vă faceți griji, nu o spun nimănui! Când eram mai mică, am înțeles că, atunci când îți spui dorințele cu voce tare, nu se mai împlinesc. Deodată, observ că stelele de pe cer se măresc, peretele și fereastra apartamentului dispăruseră. Tot apartamentul dispăruse. Mă panichez, dar nu scot niciun sunet. Apoi, o întrebare răsună în mintea mea: Dacă nu mai sunt în apartament și nu mai sunt așezată pe scaun, atunci…? Mă uit în jos, speriată de ceea ce o să văd. Era aceeașistea care căzuse mai devreme, aceeași stea care îmi purta dorința!
   O altă întrebare îmi răsună în gând: Unde mă duce? Nu termin de pus întrebarea și steaua începe să se deplaseze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Închid ochii, fiind speriată de ceea ce va urma. Brusc se oprește. Deschid un ochi și mă uit în jur, îl deschid și pe celălalt. Mă uit la peisajul plin de plante uimitoare, mici si mari. Culori nesfârșite, stele dansând, ființe nemaivăzute. Vreau să cobor de pe „steaua dorințelor” și să explorez, dar aud un sunet familiar. Este același sunet pe care îl scoate telefonul meu atunci când primesc un e-mail. Deschid ochii și văd măsuța din bucătăria apartamentului meu.
   Îmi deschid căsuța de e-mail. Este fix ce mi-am dorit, este o invitație de a participa la probele pentru astronauții în devenire. Zâmbesc cu gura până la urechi, vreu să sar de fericire! Un ultim gând îmi trece prin minte: acum am o sansă, șansa de a-mi îndeplini visul copilăriei…o șansă de a explora tainele spațiului.
   Morala este că nu trebuie să renunți la visuri, oricât de banale ar fi ele, pentru că, într-o zi, acestea vor deveni realitate!
LOCUL al II-lea
Carina Oprescu
L.T.A. „Alexiu Berinde” Seini, clasa a VII-a

O lume distopică

anul 2568

 

Nori negri s-au adunat deasupra lor. Deși nu vedeau cerul printre coroanele dese ale arborilor batrâni, singurii rămași în zonă, nici nu simțeau vântul tăios, își dădeau seama că stă să izbucnească furtuna. Copacii se legănau în lumina crepusculară, iar sălbăticiunile se adunaseră în
bârloguri. Știau că trebuie să ajungă la navă. Urgent. Balius avea o rană deschisă la mâna stângă, iar Aliya suferise o leziune la picior, de abia putându-se deplasa. Ceva nu era în regulă: planeta aceasta nu semăna deloc cu cea descrisă de Comandant. Un gaz chinuitor plutea în aerul rece. Aer care-ți înțepa inima. Majoritatea oamenilor găsesc pădurea un loc înfricoșător, dar nu și în cazul celor doi. Nava se afla la câteva sute de metri de ei. Șchiopătând, s-au deplasat greoi în direcția navei. Aliya a tastat codul pentru a putea pătrunde în interior. 1-2-5.
Odată ajunși în navă știau că trebuia să plece de acolo cât mai repede cu putință. Comandantul le-a dat misiunea de a găsi alte forme de viață existente, complexe, cu inteligență proprie și organizare socială, dat fiind faptul că există o tehnologie foarte avansată, folosind noile nave spațiale și teleportarea.
-Știi ce mi se pare ciudat? rosti Balius.
-Că există vegetație, într-adevăr, puțină, fără urmă de vreo existență extraterestră? Și mie…
-Am străbătut 8 din cele 10 planete pe care trebuie să le inspectăm, dar niciuna n-a semănat catuși de puțin cu cele descrise de Comandant…
Aliya a introdus numele următoarului satelit pe care ar fi putut exista o altă viață: Enceladus. Într-o secundă, nava s-a teleportat pe Enceladus. Cei doi s-au dat jos. Suprinzător, s-au putut observa particule de gheață gigantice, care, poate, provin din mări subterane. S-au putut observa nori. Nori!
În depărtare, o umbră înaltă se mișcă. Se apropie. Apoi cei doi au văzut-o. Creatura gri, cu ochi mari, bulbucați, fără nas și cu buze subțiri.         Contactul cu o civilizație extraterestă ar putea fi foarte periculoasă dacă gradul de bunăvoință sau de agresiune a civilizației, de etica acesteia sau de nivelul de înțelegere reciprocă nu ar fi același cu cel al omenirii.

Creatura avea inscripționat în piele niște litere ciudate. Limba lor… Poate e numele lui? Semăna cu limba Goa’uld, deși creatura nu părea a fi din acea specie.

Nu vorbește, ochii îi sunt ațintiți pe fruntea Aliyei. Ochi întunecați, înecați în teamă. Nu spune nimic. Nu respiră. Le aruncă o ultimă lungă privire, își întoarce spatele și pleacă în adâncul ceții, îndreptându-se spre necunoscut.

Cei doi au rămas nemișcați. Din ziua aceea urma să nu mai aibă inimă. Era un început nou și foarte înspâimântător.

 

LOCUL al III-lea

Andrei Baci

Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița, clasa a VIII-a

Drumul către Marte

 

   Mă numesc Adam. Am 19 ani, locuiesc pe Marte, sunt membru al APIE (Armata Pământească Împotriva Extratereștrilor), și vă spun povestea mea.
   Totul a început în New York. Un virus necunoscut, fără nume, origine sau ADN despre care nu se știa nimic, a cuprins orașul libertății, care, mai apoi avea să fie cel mai mare focar de pe glob. Era anul 2200 când aveam vârsta de 14 ani. Atunci, voiam un singur lucru, și anume să devin astronaut. Încă de când eram mic, îmi plăceau lucrurile legate de spațiu, planete si necunoscutul. Mereu mă bucuram dacă descopeream un lucru interesant legat de spațiu. Nici măcar nu mă gândeam că într-o bună zi aveam să călătoresc prin cosmos.
   Părinții mei erau ambii medici, și, dintr-un motiv anume, pe care nici în ziua de astăzi nu l-am descoperit, nu mi-au spus despre virusul care cufunda încet lumea. Cauzele acestuia nu se știau, la fel ca simptomele sale. Singurul lucru pe care oamenii îl știau, era că cei care aveau acest parazit, mureau din cauza atacului de cord. Cel mai straniu lucru este că, în acea perioadă, s-a început colonizarea pe planeta Marte. Conceptul era de fapt simplu, cei care aveau bani plecau de pe Terra, cei care nu, rămâneau și se confruntau cu virusul.
   De asemenea, a venit și ziua pe care nu o să o uit niciodată. Niște oameni străini cuuniforme de la Nasa și SpaceX m-au înștiințat că părinții mei (care la ora aceea normal se aflau la spital, la lucru) au fost arestați pentru că sunt medici care au o legatură cu crearea virusului, fapt care am aflat mai târziu ca nu era adevărat, și din cauză că sunt minor și nu am destule resurse pentru a mă intreține singur, va trebui să fiu trimis pe planeta Marte. Cum nu știam nicio informație despre virus, eram destul de derutat si nervos din cauza celor auzite, dar, acei ,,oameni”, m-au forțat să intru în nava lor care avea să mă ducă în spațiu. Țipetele și lacrimile nu le-au inspirat nici un fel de milă străinilor care mi-au luat părinții de lângă mine.
   Racheta deja a pornit, și eram în drum spre spre Marte cu lacrimile care se vărsau în fiecare secundă. Aveam multe motive să plâng, dar cel mai tare m-a afectat lucrul că nu o să mai îmi văd niciodată părinții. Era dur, dar am reușit să mă adun și să arunc o privire pe geam. Toate acele lucruri pe care le-am văzut în cărți și filme, acel ,,cosmos infinit”, îl puteam admira în realitate. Nu știam ce o să mi se întămple și nici nu aveam de gând. Voiam să stau acolo pentru totdeauna și să mă uit pe geamul rotund.
   Din fericire, aveam destulă măncare, așa că am înfulecat multe chipsuri si murături care mi-au fost puse. După aproape 5 zile începeam să văd forma planetei Marte. Peisajul era incredibil, era perfecțiunea într-un singur cuvânt. Mă apropiam încet de planetă și se părea că motoarele începeau să se oprească. Din această cauză mi-am dat seama că acei indivizi care m-au trimis aici știau perfect drumul spre Marte și racheta era programată să ajungă la un timp exact.
   Când am ieșit din navă, era un vânt rece de neimaginat, astfel încât niciodată nu mi-a fost atât de frig. Noroc că cineva a venit rapid si m-a echipat cu echipamentul necesar. Avea o privire familiară, dar ochii mei erau atât de înghetați încât nu am putut să văd bine. Acea persoană m-a dus într-o clădire asemanătoare cu casele de pe planeta ,,Tatooine” din Star Wars.
   Când am intrat în casă, cineva mi-a pus un prosop cu apă caldă pe față. După ce mi l-am dat jos, am văzut chipurile minunate ale părinților mei. Am început să plâng în hohote, iar cei doi, au început să mă liniștească și să îmi povestească totul. Oamenii infectați cu virusul de pe Terra erau extratereștri și aveam să luptăm cu ei intr-o bună zi. Într-o bună zi…

Link către canalul nostru de YouTube:

Dă-ne un like pe FACEBOOK(click) :)!

Follow pe Instagram instagram vox valachorum

Ghidul pentru Evaluarea Națională: aici

 

Dacă ți-a plăcut testul „Tipul de enunț”, te-a putea interesa și altele. Ai mai jos câteva:

„Rucsac” sau „ruxac”? Cum vom scrie acest substantiv?

Föhn” sau „feon”? Află cum se scrie corect!

„Respectos” sau „respectuos”? Cum ne exprimăm corect?

„Șchioapătă” sau „șchiopătează”? Cum conjugăm corect?

 

Premierea concursului de creație literară „Călătorie în spațiu”

Please Login to Comment.

Derulează în sus
error: Conținut protejat

Ne poți aprecia munca printr-un like pe Facebook. Dacă ai dat like paginii noastre, dă click pe butonul "X"