O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ion Creangă. Acesta se va face remarcat prin inovațiile sale la nivelul dramaturgiei, abordând o manieră realistă, satirică la adresa societății românești de secol XIX. Din punctul de vedere al curentului literar, Ion Luca Caragiale poate fi încadrat într-un realism critic – întrucât obiectivele sale constau în obsevarea și – vom vedea – ridiculizarea moravurilor umane.
Vorbim astăzi despre una dintre cele mai cunoscute comedii de-ale lui Ion Luca Caragiale, mai exact: O scrisoare pierdută. Jucată pe scenă în 1884, această operă dramatică este una dintre cele patru comedii publicate de către autor (celelalte fiind: O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului și Conu Leonida față cu reacțiunea).
Comedia este o specie a genului dramatic care are ca scop stârnirea umorului prin surpinderea unor moravuri, unor tipuri umane sau a unor situații neprevăzute – deznodământul este, de regulă, fericit, atunci când avem de a face cu o comedie.
În ceea ce privește tematica textului dramatic, aceasta expune aspecte ale vieții politice româești în contextul alegerilor pentru Cameră și, totodată, aspecte care vizează familia unor reprezentanți ai corupției politicianismului românesc.
Titlul O scrisoare pierdută scoate în evidență contrastul comic dintre aparență și esență: nota ironică subliniază pretextul dramatic al conflictului. Utilizarea articolului proclitic “o” indică banalitatea cu care autorul se raportează la problematica propriu-zisă: este vorba despre scrisoarea de amor care poate potența pierderea alegerilor;
Un foarte important aspect pe care trebuie să-l tratăm atunci când vorbim despre o comedie este categoria estetică a comicului. Opera O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale dispune de mai multe tipuri de comic: de nume, de situație, de limbaj, de moravuri etc.. G. Ibrăileanu notează, într-un studiu asupra Numelor proprii în opera comică a lui Caragiale o caracterizare a personajelor în funcție de onomastică: Zaharia (ramolitul, zaharisitul), Trahanache (derivat de la trahana – o cocă moale, ușor de modelat), Nae (populist, păcălit), Cațavencu (demagogul lătrător), Agamiță (un diminutiv atribuit ironic de la numele marelui erou din mitologia greacă), Farfuridi și Brănzovenescu – aluzii culinare a numelor: denotă inferioritate, vulgaritate și lipsa oricărei tangențe cu viața politică, Ghiță: slugarnicul, individul servil, umil, Pristanda (numele unui dans popular în care pasul se bate pe loc), cetățeanul turmentat (reprezintă alegătorul confuz, omul de rând turmentat/amețit de reprezentanții vieții politice).
Comicul de lmbaj ajută la conturarea portretului moral al personajelor: prin caracterizare indirectă, autorul își construiește personajele, punându-le în situații concrete de comunicare: Trahanache își trădează originea grecească, alterând niște substantive, precum: soțietate, prințip. Totodată, pronunțarea greșită a unor cuvinte (docoment, dipotat) ori exprimările confuze și abaterile de la norma limbii literare (unde nu e moral, acolo e corupție, va să zică că nu le are) denotă lipsa diplomației și implicit prostia. Relevant, dacă vorbim despre acest personaj este și ticul său verbal: Aveți puțintică răbdare.
O altă secvență relevantă pentru comicul de limbaj o reprezintă conversația dintre Ghiță Pristanda și Ștefan Tipătescu din Actul I, Scena I:
TIPĂTESCU, puțin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaților” în mână; e în haine de odaie; PRISTANDA în picioare, mai spre ușă, stă rezemat în sabie.
TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal) : „…Rușine pentru orașul nostru să tremure în fața unui om!… Rușine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase județe ale României pradă în ghearele unui vampir!…” (indignat) Eu vampir, ‘ai?… Caraghioz!
PRISTANDA (asemenea) : Curat caraghioz!… Pardon, să iertați, coane Fănică, că întreb: bambir… ce-i aia, bampir?
TIPĂTESCU: Unul… unul care suge sângele poporului… Eu sug sângele poporului!…
PRISTANDA: Dumneata sugi sângele poporului!… Aoleu!
TIPĂTESCU: Mișel!
PRISTANDA: Curat mișel!
TIPĂTESCU: Murdar!
PRISTANDA: Curat murdar!
Crearea oximoronului “Curat murdar!” provoacă umor și denotă nivelul ridicat de supunere al personajului Ghiță Pristanda, acesta aprobând mecanic afirmațiile șefului său, uzând de adjectivul “curat“.
Dandanache, de asemenea, poate fi exemplar pentru ilustrarea comicului de limbaj: vorbirea sâsâită, peltică și, desigur, incoerentă sugerează senilitatea ca formă grotească a alienării: neicusorului, puicusorule ori interjecția “pac!” – sunt câteva mostre din discursul uneori ininteligibil al omului politic.
Relavant este, de asemenea, și cetățeanul turmentat, cu celebra sa replică “eu pentru cine votez?”: un enunț interogativ care atrage atenția asupra lipsei de verticalitate a clasei politice a vremii: confuzia cetățeanului de rând este cauzată de lipsa unor idei clare și, implicit, de lipsa unor reprezentanți onești, exemplari, cu vocație într-ale politicii.
Comicul de moravuri se concentrează asupra vieții de familie: triunghiul amoros Zoe – Trahanache – Tipătescu și, totodată, asupra vieții politice: șantajul, falsificarea, urmărirea intereselor personale.
Dacă vorbim despre comicul de situație, acesta se construiește progresiv, pornind, mai ales, de la intriga principală a textului: pierderea scrisorii de amor dintre Ștefan Tipătescu și Zoe Trahanache: întâmplările neprevăzute: pierderea și regăsirea succesivă a scrisorii, teama exagerată de trădare a lui Farfuridi, strategiile eșuate ale lui Nae Cațavencu – toate acestea nu fac decât să susțină o tensiune dramatică, aceasta ameliorându-se, în cele din urmă, când Agamiță Dandanache avea să fie declarat câștigător.
O primă secvență relevantă pentru tematică și viziunea auctorială o reprezintă dialogul dintre Zaharia Trahanache si Ștefan Tipătescu, din a patra scenă a primului act. Trahanache îi povestește amicului său despre cum Nae Cațavencu (opoziția) avea de gând să îl șantajeze, utilizând o “plastografie” (după cum o numește personajul; plastografie = act falsificat). Chiar dacă Trahanache nu îi acordă credit lui Cațavencu, reacția timorată a lui Tipătescu aproape că îl dă de gol:
TRAHANACHE (oprindu-l) : Stăi, să vezi! „…că de, damele, zice, nu înțeleg totdeauna meritele și calitățile morale ale bărbatului, și respectul care va să zică, ce trebuie să-i poarte…” În sfârșit (Tipătescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! După ce-i pui piciorul în prag și-i zic: „Ia ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!” vede mișelul că n-are încotro, și-mi scoate o scrisorică… Ghici a cui și cătră cine?
TIPĂTESCU (de abia stăpânindu-și emoția) : A cui? a cui, nene Zahario?
TRAHANACHE: Stăi să vezi. (răspicat și râzând) A ta cătră nevastă-mea, cătră Joițica! scrisoare de amor în toată regula… ‘Ai? ce zici d-ta de asta?
TIPĂTESCU (turburat rău) : Nu se poate, nu se poate!
TRAHANACHE: Am citit-o de zece ori poate: o știu pe din-afară! ascultă: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). — Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aștept depeși de la București, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aștepta, prin urmare, și vino tu (adică nevastă-mea, Joițica), la cocoșelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, și te sărută de o mie de ori, Fănică…” (privește lung pe Tipătescu, care e în culmea agitației)
TIPĂTESCU (primblându-se înfuriat) : Nu se poate! O să-i rup oasele mizerabilului!… Nu se poate!
TRAHANACHE (placid) : Firește că nu se poate; dar ți-ai fi închipuit așa mișelie… (cu candoare) Bine frate, înțeleg plastografie, până unde se poate, dar până aci nu înțeleg… Ei, Fănică, să vezi imitație de scrisoare! să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! (oprindu-se și privind la Tipătescu, care se primblă cu pumnii încleștați; cu mirare și ciudă) Uite-te la el cum se turbură! Lasă, omule, zi-i mișel și pace! Ce te aprinzi așa? Așa e lumea, n-ai ce-i face, n-avem s-o schimbăm noi. Cine-și poate închipui până unde poate merge mișelia omului!
TIPĂTESCU (același joc) : Mizerabilul!
O altă secvență semnificativă pentru tematica și viziunea despre lume a autorului o reprezintă scena a X-a din actul al II-lea. Discuția aprinsă dintre Zoe Trahanache, Nae Cațavencu și Ștefan Tipătescu denotă, pe de-o parte frivolitatea și teama cuplului adulterin de a nu fi expuși pentru secretul lor. Reacția lipsita de diplomație a prefectului, precum și abititățile de șantaj specifice personajului feminin conferă un tablou pertinent pentru ilustrarea comicului:
Scena X
ACEIAȘI — ZOE venind repede din dreapta
ZOE (repezindu-se între Cațavencu și Tipătescu, rugătoare și foarte emoționată) : Domnule Cațavencu, domnule; pentru Dumnezeu! te rog, nu striga… Fănică, ai înnebunit?… Domnule Cațavencu… vă rog…
CAȚAVENCU (emoționat și el) : Cum să nu strig, doamnă?
TIPĂTESCU (zdrobit de mișcare, ștergându-și fruntea și căzând pe un scaun la dreapta) : Mișel! mișel! mișel!
ZOE (rugătoare) : Domnule Cațavencu, cer scuze eu pentru momentul de iuțeală care l-a făcut pe Fănică să uite…
CAȚAVENCU: Nu încap scuze, doamnă… trebuie să ies d-aci numaidecât: nu mai pot sta un moment într-o casă unde-mi este viața în primejdie!…
ZOE: Domnule Cațavencu, în sfârșit d-ta ești un om cuminte, un om practic, d-tale îți este indiferent de la cine ți-ar veni aceea ce-ți trebuie așa de neapărat…
CAȚAVENCU: Nu-nțeleg…
ZOE: Ai cerut, în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat. Ai jurat pe onoarea d-tale că poimâine când ai fi proclamat, vei da scrisoarea aceluia ce te-ar face să fii ales… Ei! eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea… Primești?…
CAȚAVENCU (ca lovit de o idee) : Primesc…
ZOE (încet cătră Tipătescu, care stă cufundat în gânduri pe fotoliu) : Și înțelegi că atunci, când, luptând cu tine, voi căpăta scrisoarea,… tot,… tot,… Fănică, va fi isprăvit între noi. (tare) Suntem deplin înțeleși, domnule Cațavencu…
CAȚAVENCU: Da, madam, pe deplin… dar… (îi face semn cătră Tipătescu.)
ZOE (stâruind lângă Tipătescu) : Fănică! Fănică! hotărâște-te! Poți fi tu dușmanul liniștii mele?… Spune!… (rugându-l frumos) Fănică!…
TIPĂTESCU (nemaiputând lupta și sculându-se) : În sfârșit, dacă vrei tu… fie!… Întâmple-se orice s-ar întâmpla… (cu hotărâre) Domnule Cațavencu, ești candidatul Zoii, ești candidatul lui nenea Zaharia… prin urmare și al meu! Poimâine ești deputat!…
ZOE (triumfătoare) : A!
CAȚAVENCU: Poimâine veți avea… (se aude zgomot afară, vocea lui Trahanache: „Ai puțintică răbdare!”)
ZOE: Nenea!
TIPĂTESCU: Zaharia!
CAȚAVENCU: Venerabilul!
TIPĂTESCU: Repede, ascundeți-vă amândoi… Nu trebuie să vă vază…
(Zoe iese degrabă în stânga, Tipătescu cu Cațavencu la dreapta)
Lumea eroilor lui Caragiale este compusă dintr-o galerie de ariviști care funcționează după principiul “scopul scuză mijloacele”. Mihail Dragomirescu notează:
“Fondul comediilor lui Caragialeeste rece si cinic. Realitatea ce el ne zugrãveste nu ne poate încãlzi, nicidecum sã ne entuziasmeze ; ea e repulsivã si va deveni , din ce în ce mai repulsivã cu cât omenirea va înainta pe calea progresului moral. În nici o operã clasicã nu vei gãsi situațiuni de valoare ca cele pe care dramaturgul nostru le primește în acțiunea dramaticã – le primește și le menține cu seninãtatea cea mai desãvârșitã – chiar la sfârșitul și dupã sfârșitul ei .”
În consecință, comedia O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale reprezintă expresia carnavalescului politic într-o lume lipsită de asprații: realitatea dură, ironizată și satirizată până peste poate reprezintă o viziune lucidă, critică, realistă asupra clasei politice de secol XIX: realitatea este transfigurată într-o manieră comică, nutrind, de facto, o adevărată tragedie a involuției aflate într-o plenară creștere: acțiunea este de o verosimilitate anacronică – Caragiale dovedindu-se, în timp, actual prin viziunea sa, indiferent de epocă.
Rezolvă și testul despre O scrisoare pierdută de mai jos. Obține un scor cât mai bun!
Ți-a plăcut? Nu uita să distribui acest articol despre O scrisoare pierdută, dacă îl consideri util! Îți mulțumim pentru timpul acordat și îți urăm mult succes la examen!
Link către canalul nostru de YouTube:
Vezi și: