Verbul „a fi” este nelipsit din vocabularul nostru de zi cu zi, așa că să îl folosim corect! Dilemele cele mai mari nu le întâmpinăm la prezent ori la perfect compus, ci la perfectul simplu al modului indicativ. Tu cum spui atunci când utilizezi persoana I, plural? „Noi furăm” sau „noi fuserăm”?
Moștenit din latină fiind, verbul „a fi” este unul neregulat care poate avea trei valori diferite. În funcție de context el poate deveni copulativ, predicativ sau auxiliar. Disuția poate fi foarte vastă în acest sens, dar promitem să ne limităm acum la forma sa corectă de perfect simplu. Să vede cum ne este e prezentat în dicținarul explicativ.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române (2009)
FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar… = să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage din…, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi! exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum spui; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt fel. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 5. A avea prețul…; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că… Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (Construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)… = ce importanță are, ce folos decurge din… (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. Mi-e (sau ți-e etc.) că… (sau să nu…) = mă tem (sau te temi etc.) că… (sau să nu…). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea, ocazia să…; a se afla pe punctul de a…, a nu mai lipsi mult până să… Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să…, a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul condițional-optativului) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).
După o citire pe diagonală, constatăm că nu apar reguli clare cu privire la utillizarea formelor propuse. Vom lărgi așadar aria de căutare. Să apelăm la discționarele morfologice.
Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (2005)
fi2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. (pop.) -s (mi-s, ăștia-s), (reg.) îs, 2 sg. ești [e pron. ie], 3 sg. este [e pron. ie], neacc. e [pron. ie], (fam.) -i (ăsta-i), (reg.) îi, 1 pl. suntem, 2 pl. sunteți; imperf. 1 eram, 2 sg. erai, 3 sg. era, 2 pl. erați, 3 pl. erau [e pron. ie], perf. s. 1 sg. fusei / fui, 1 pl. fuserăm / furăm, m.m.c.p. 1 sg. fusesem, 1 pl. fuseserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații) fir-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. (nu) fiți; ger. fiind (fi-ind); part. fost
Noua ediție a dicționarului normativ (DOOM3) elimină varianta „fuserăm”, care era pe prima poziție în DOOM3, rămânând astfel doar „furăm”.
Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (2021)
!fi1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt[1] / neacc. (pop.) -s (mi-s, Ăștia-s.), (reg.) îs, 2 sg. ești [e pron. ĭe], 3 sg. este [e- pron. ĭe] / e [pron. ĭe] / (fam.) -i, i-, (reg.) îi, 1 pl. suntem, 2 pl. sunteți, imperf. 1 eram [e pron. ĭe], perf. s. 1 sg. fui, 1 pl. furăm, m.m.c.p. 1 pl. fuseserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie / (în formule fixe) fie, 1 pl. să fim, 2 pl. să fiți; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații) fir-ar; imper. 2 sg. afirm. fii, neg. nu fi; ger. fiind (desp. fi-ind), part. fost
Atenție! Accentul în cazul acestui verb va cădea pe vocala u. A nu se confunda cu verbul „a fura” (furăm – furăm). În această situație vorbim despre omografie, adică scriere identică, dar pronunțare diferită.
Noi furăm plecați la cumprături.
Dacă nu știai, chiar și persoana I, singular beneficiază de o singură formă de perfect simplu. Nu mai spunem „fusei”, ci „fui”.
În conlcuzie:
CORECT: furăm
GREȘIT: fuserăm
Link către canalul nostru de YouTube:
Dacă ți-a plăcut articolul nostru, îl poți distribui pe paginile tale de socializare; ne-ar ajuta mult! De asemenea, îți amintim că găsești pe site-ul nostru numeroase articole utile! Te-ar putea interesa și altele. Ai mai jos câteva: